
Acolo unde toate evenimentele programate să aibă loc la această dată, au fost ori anulate ori amânate, Congresul PNL de pe 25 septembrie, va avea loc în plină pandemie și în plin val 4, ca un afront și ca o sfidare pentru toți românii.
Recent, Rareș Bogdan, unul din liderii liberali a postat pe internet mai multe fotografii din Parlament în care nu respectă regulile sanitare impuse în spații închise, în pandemie.
A rămas mai puțin de o săptămână până la Congresul PNL. România a intrat deja în valul patru al pandemiei COVID-19, cu cifre ale infectărilor în continuă creștere, iar românii trebuie să respecte reguli din ce în ce mai stricte, elaborate de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului. În acest sens, condițiile sunt tot mai restrictive atunci când vine vorba despre organizarea nunților, botezurilor sau ale altor evenimente private. Mai mult decât atât, evenimente anunțate în urmă cu mult timp sunt deja amânate, așa cum este și concertul lui Armin Van Buuren, de la București, care ar fi trebuit să aibă loc pe 25 septembrie, odată cu mult așteptatul congres al PNL. Evenimentul politic pare însă de neclintit.
Rareș Bogdan a postat recent pe contul său de Instagram o serie de fotografii, care par să prefigureze ce ar putea să se întâmple și la congres: europarlamentarul nu respectă nici un fel de regulă sanitară: masca este purtată sub nas, iar saluturile și apropierile nu lipsesc.
Avocatul Toni Neacşu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, susţine că cogresul PNL din 25 septembrie este un eveniment privat, organizat într-un spaţiu închis, la care pot participa cel mult 200 de persoane, dacă se depăşeşte pragul de infectare de 3 la mie.
Congres PNL 25 septembrie. Potrivit avocatului Toni Neacşu, dacă până sâmbăta viitoare în Bucureşti rata de infectare trece de 3 cazuri la mia de locuitori, vor putea participa maxim 200 de persoane, toate vacinate, la congresul PNL.
”Dacă până pe 25.09 Bucureştiul depăşeşte incidenţa de 3/mie, Congresul PNL, la care sunt aşteptaţi 5000 de delegaţi, nu va putea avea loc nicăieri, nici în spaţiu închis nici pe stadion.
Juridic, el este un eveniment privat în spaţiu închis (Romexpo) la care pot participa doar maximum 200 de persoane şi asta doar dacă toţi au certificat verde. Dacă îl vor considera conferinţă în spaţiu închis, pot fi maximum 150 de participanţi, iar dacă îl vor considera alt eveniment cultural în spaţiu deschis, (să zicem pe stadion) pot participa maxim 1000 de persoane cu certificat verde. Ca atare, credeţi că vom depăşi până pe 25.09, ora 24.00, rată de incidenţa de 3/mie??”, scrie fostul membru al CSM pe Facebook.
De asemenea, avocatul Toni Necşu susţine în aceeaşi postare că alegerile interne nu pot avea loc în format online decât după ce instanţa de judecată aprobă modificarea Statutului PNL.
”Congresul PNL nu se poate desfăşura online pentru că statul (statutul – n.r.) partidului prevede votul secret în adunare cu prezenţa fizică iar orice modificare la statut, pe care o poate face doar chiar Congresul PNL, pentru a produce efecte juridice trebuie încuviinţată în prealabil de Tribunalul Bucureşti. În cel mai negru scenariu posibil ţara va fi paralizată prin organizarea a 2 congrese PNL, unul de modificare a statutului în 25.09 şi unul online pentru alegerea preşedintelui, organizat undeva după cel puţin încă o luna de la acesta”, mai spune avocatul.
