Acasă Politic Declarații după şedinţa PSD-PNL-UDMR, Cîţu: „Discutăm despre un Guvern cu 20 de ministere”, Ciolacu: ”Vrem măsuri pentru creşterea nivelului de trai”, Hunor: ”Sper că pe 18 noiembrie vom avea guvern”

Declarații după şedinţa PSD-PNL-UDMR, Cîţu: „Discutăm despre un Guvern cu 20 de ministere”, Ciolacu: ”Vrem măsuri pentru creşterea nivelului de trai”, Hunor: ”Sper că pe 18 noiembrie vom avea guvern”

0
0
501

Astăzi timp de câteva ore, au fost discuţii tensionate la şedinţa cu liderii PNL, PSD și UDMR pentru formarea noului Guvern.

Florin Cîțu, președintele PNL, a declarat, marţi, după discuţia cu Partidul Social Democrat, că s-a vorbit despre un Guvern cu un număr de ministere care să ajungă la 20.

Au fost negocieri şi pentru majorările promise românilor. Florin Cîțu spune că în perioada următoare nu trebuie crescute taxele, iar cota de impozitare trebuie să fie unică, nu progresivă.

Florin Cîţu spune că este de acord cu orice majore, dacă bugetul o permite.

Sunt de acord cu orice majorare, aşa cum am fost şi până acum; am crescut pensiile şi salariile şi anul acesta, în funcţie de cât ne putem permite. Dacă există resurse de finanţare pentru toate aceste programe, bineînţeles că ele se pot face. Dacă nu, vom vedea ce poate să îşi permită economia.

Discuţiile pe programul de guvernare încep mâine. De principiu, PNL a comunicat şi aseară care sunt elementele importante pentru noi. Nu vom creşte taxe în perioada următoare.

Florin Cîțu: „Numărul ministerelor s-ar putea mări la 20„.

Nu am discutat despre ministere sau despre funcţia de premier, am discutat despre programul de guvernare şi despre un calendar pentru zilele următoare încercând să avem cât mai repede un guvern stabil.

Este o discuție despre extinderea numărului de ministere. Maxim 20, a declarat Florin Cîțu după discuțiile cu liderii PSD și UDMR pentru formarea unei alianțe guvernamentale.

Reprezentanţii PNL, PSD, UDMR şi ai minorităţilor naţionale s-au întâlnit marţi pentru primele negocieri în vederea formării noului guvern. Miercuri, de la ora 10, se întâlnesc din nou, la Vila Lac, pentru discuţiile legate de programul de guvernare.

Dacă reușim să ne înțelegem pe program și pe acordul politic se poate ajunge și la funcția de prim-minstru. Am început discuția pe ministere. Eu spun că vom găsi o soluție care va include atât principiile legate de cifre, cât și principiul politic, pentru că aici vorbim de ceva mai consistent fiind acest lucru înseamnă că vrem să mergem cu un program consistent, inclusiv reforma statului prin reforma Constituției. Când vorbim de o majoritate atât de largă trebuie să ai și un deziderat serios, dincolo de problemele urgente legate de pandemie, de inflație, de prețul energie, de investiții”, a declarat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR spune că a fost discutat și un calendar pentru învestirea guvernului PSD-PNL-UDMR.

O coaliție formată din trei partide înseamnă și vicepremieri. Este o variantă de lucru și este ceva sănătos. Am început discuțiile și trebuie să vedem. Am format echipele, de mâine dimineață continuăm discuțiile. Am făcut un calendar ca să finalizăm discuțiile până la începutul săptămânii viitoare, ca să venim în Parlament pe 17-18 noiembrie. Am spus că mâine dimineață încep discuțiile pe programul de guvernare pe fiecare capitol separat”, a precizat acesta.

Kelemen Hunor susține păstrarea cotei unice de impozitare, după ce liderul PSD Marcel Ciolacu anunța cu o zi în urmă că își dorește o cotă progresivă.

”Eu sunt pentru cota unică și rămâne de văzut care va fi soluția. Eu cred că nu e bine să schimbi permanent sistemul de impozitare. La PNRR lucrurile sunt foarte simple. Am plecat pe un drum, există un acord cu Comisia Europeană pentru aceste reforme și trebuie să continuăm cu reformele”, spune acesta.

Președintele UDMR a mai declarat că până zilele trecute partidul său a susținut refacerea coaliției cu USR dar ”în momentul în care am rămas singuri cu această ideea nu am mai insistat. Când rămâi singur cu ideea ta, la un moment te oprești.

Liberalii şi social-democraţii nu au stabilit cine va prelua prima dată funcţia de premier. „Nu am discutat despre funcția de premier sau despre portofolii. E o discuție pentru extinderea numărului de ministere. Maximum 20. Când vom ajunge la modul în care se împart ministerele vă vom spune.

Partidul a luat o decizie aseară, nu eu iau decizii. Aseară s a luat o decizie în PNL pentru a începe negocierile cu PSD, despre asta e vorba. Florin Cîțu e cel care a inițiat și a pus pe masă ideea să începem negocierile cu PSD”, a declarat Cîţu după negocieri.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus, după discuţiile cu PNL, UDMR și minorități, că viitorul program de guvernare va trebui să conţină măsuri pe termen scurt şi mediu pentru creşterea nivelului de trai.

Am vorbit foarte mult pe structurarea programului de guvernare, vom începe mâine discuţiile pe fiecare capitol în parte. Din punctul nostru de vedere, programul de guvernare ar trebui cumva conceput cu măsuri pe termen scurt şi cu măsuri pe termen mediu pentru creşterea nivelului de trai până în martie şi depăşirea iernii”, a afirmat Ciolacu.

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

După ce în campanie își asuma că nu va crește TVA, Nicușor Dan cedează, se decredibilizează și îl desemnează pe Ilie Bolojan pentru funcția de premier

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce în campanie își asuma că nu va…