
Ariadna Cârligeanu, tânără în vârstă de 22 de ani, membră AUR, care a încercat să intre în Parlament cu 4 gloanțe, a făcut primele declarații cu privire la eveniment. Aceasta susține că erau ”obiecte de colecție” și că au fost răspândite minciuni în spațiul public.
”Mă aflu aici în fața dumneavoastră pentru că în această dimineață am ajuns la Parlament așa cum am făcut în fiecare zi de luni. Am făcut controlul de securitate obișnuit. După ce am trecut prin scannerul destinat persoanelor, unul dintre membrii echipei de securitate mi-a spus că este o problemă cu niște obiecte din metal care se aflau în buzunarul hainei.
Membrul SPP a găsit 4 obiecte de colecție sub forma unor gloanțe. Aceste obiecte nu erau cartușe active, nu aveau niciun sistem de acționare. Denumirile utilizate în linșajul media sunt improprii pentru ceea ce eu aveam în acel moment. Nu era nici muniție, nici cartușe, nici obiecte periculoase.
Nu am intrat prin efracție, nu am eludat niciun filtru de control, nu am avut aceste obiecte ascunse. Din punct de vedere legal, acele obiecte sunt doar bucăți de metal. (…) Rămâne să vă întreb cine a răspândit această știre și cine și-a permis să răspândească informații false într-o situație care nu a existat.
Erau niște obiecte de colecție pe care le-am primit cadou. Ziua mea a fost acum două zile”, a declarat Ariadna Cârligeanu.
Botoșăneanca Ariadna Cârligeanu, studentă la Facultatea de Drept la Universitatea Nicolae Titulescu din București, și-a anunțat prezența la protestul AUR de la Parlament de miercuri, printr-o postare pe pagina personală de Facebook.
”Azi, la ora 8.00, cu toții la Parlament. Nu ne vindeți țara, ciocoilor! Nu vă lăsăm! Azi toate drumurile duc la București”, a scris ea.
Ariadna Cârligeanu este președinta filialei AUR din Botoșani, președinta Organizației de Tineret din partid și președinta Platformei Unioniste Acțiunea 2012, din care a făcut parte încă de la înființare.
”La 16 ani m-am înscris ca voluntar în Acțiunea 2012 pentru că am simțit din prima clipă că acolo îmi este locul. Ce a urmat, o stiți și voi, trei ani memorabili în care am crescut alături de niște oameni ce mi-au devenit a doua familie. Deși nu îmi place politica, nu am stat pe gânduri când am avut ocazia să ajut la formarea AUR, alături de aceiași oameni dragi cu care obișnuiam să flutur tricolorul. AUR este un proiect în care am depus suflet, sacrificiu și nu voi regreta niciodată ca am ales să fac parte din această echipă”, declara Ariadna Cîrligeanu, pentru Gândul, în 2020, imediat după alegerile care au propulsat AUR în Parlament.
Un colaborator permanent al grupului AUR a încercat să intre în clădirea Parlamentului cu patru gloanțe în geantă.
Tânăra va fi cercetată în stare de libertate, pentru încălcarea articolului 342, alineatul 1:
„(1) Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.”
Cercetările sunt continuate de către Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Tânăra a recunoscut în fața polițiștilor de la Secția 17 că cele patru gloanțe nu sunt un breloc, așa cum a pretins inițial, ci le-a luat „ca amintire” de la un poligon de tragere.
