Acasă Politic Boloș, amenință din nou cu demisia, ministrul Finanțelor, cere creșteri de taxe pentru a putea majora pensiile: ”Nu sunt bani pentru noua lege a pensiilor”

Boloș, amenință din nou cu demisia, ministrul Finanțelor, cere creșteri de taxe pentru a putea majora pensiile: ”Nu sunt bani pentru noua lege a pensiilor”

0
0
407

Tensiuni din ce în ce mai mari în coaliţia de guvernare, pe măsură ce ne apropiem de intrarea în 2024, an electoral în care sunt programate patru scrutinuri. Ministrul Finanţelor Marcel Boloş ar fi refuzat să semneze noua lege a pensiilor. Ulterior, ministrul liberal și-a dat avizul pe proiect, iar acesta a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern.

Condiţiile puse de ministrul de Finanţe pentru avizul pozitiv la noua lege a pensiilor. Marcel Boloş spune că nu sunt bani. Scandalul pensiilor românilor ia amploare, după ce ministrul Finanţelor a venit cu o listă de condiţii pentru a aviza legea pensiilor.

Guvernul Ciolacu are în analiză în şedinţa de joi proiectul privind sistemul public de pensii, precum şi ordonanţa de urgenţă prin care se modifică plafoanele privind utilizarea plăţilor cash, dar acestea ar fi momentan blocate, deoarece, ministrul Marcel Boloş ar feruza semnarea acestora.

Conform surselor guvernamentale, Boloș refuză să semneze Legea Pensiilor pe motiv că nu există sursa de finanțare pentru a crește pensiile, de la 1 ianuarie 2024.

De asemenea, Boloș refuză să semneze revenirea la vechile plafoane de cash din cauză că această măsură a fost susținută de Ministerul de Finanțe și ar fi adus bani în plus la bugetul de stat.

În momentul de faţă, conform informaţiilor venite dinspre PSD, liderii partidului ar pune o presiune uriaşă pe premierul Ciolacu pentru a-l convinge pe acesta să-l demită pe ministrul liberal Boloş, care pune în pericol adoptarea legilor în termenul stabilit, de care depinde şi următoarea plată din PNRR.

Boloş pare a-şi pierde şi sprijinul colegilor din PNL, care îl acuză pe ministrul Finanţelor că ia decizii şi are poziţii publice fără ca acestea să fie discutate în interiorul partidului. De altfel, impactul bugetar al noii legi a pensiilor, în mod normal, ar fi trebuit să fie discutat în primul rând cu Ministerul Finanţelor, deci este puţin probabil ca Boloş să fi descoperit în ultimul moment că aceasta nu are surse de finanţare. Atfel, refuzul lui Marcel Boloş pare mai mult o manevră politică.

În momentul de faţă, cea mai mare necunoscută înainte de cele patru scutinuri din anul 2024 este dacă partidele din coaliţia de guvernare, PSD şi PNL, vor continua colaborarea şi în legislatura următoare.

Nicolae Ciucă a participat în urmă cu o săptămână la o întâlnire cu liderii PNL, la Sinaia, unde ar fi comunicat că nu se pune problema listelor comune, iar din acel moment liberalii au început să se delimiteze din ce în ce mai făţiş de politicile şi hotărârile colegilor de coaliţie de la PSD.

Marcel Boloş a convocat o şedinţă cu directorii din minister pentru a găsi banii necesari pentru creşterile pensiilor de anul viitor.

Între timp, şedinţa de Guvern se amână, iar ministrul pune condiţii pentru a aviza legea pensiilor.

Vrea ca majorările de pensii să fie sustenabile din punct de vedere bugetar.

Discuţiile au loc după şedinţa Coaliţiei de la Guvern şi după ce Marcel Boloş a ameninţat că îşi dă demisia din Executiv.

A fost convins să nu o facă, în ciuda faptului că nu există bani pentru majorările pensiilor de anul viitor. Este vorba de 30 de miliarde de lei.

Legea pensiilor a primit avizul de la Ministerul Finanţelor, însă nu şi pe cel de la CES.

„Față de cele prezentate vă restituim proiectul de lege avizat condiționat cu următoarele măsuri:

1. Asumarea de către Guvernul României a unui pachet legislativ de majorare a veniturilor bugetului de stat, începând cu anul 2025, care să asigure un nivel suplimentar minim de 1,8% din PIB, respectiv echivalentul minim a sumei de 33 mld lei, inclusiv cu respectarea condițiilor prevăzute în jalonul 206 din PNRR privind reforma fiscală;

2. Asumarea de către Guvernul României a depășirii țintei de deficit bugetar și a eventualelor implicații referitoare la depășirea țintei de deficit bugetar estimată astfel:

– Deficit bugetar 2024: -5,5% din PIB;

– Deficit bugetar 2025: -6,1% din PIB;

– Deficit bugetar 2026: -5,4% din PIB;

– Deficit bugetar 2027: -4,7% din PIB;

3. În situația în care după intrarea în vigoare a noii Legi a pensiilor se constată din evoluția execuției bugetare o deteriorare a evoluției deficitului bugetar se va analiza posibilitatea eșalonării/aplicarea etapizată a creșterilor de pensii generate de recalcularea acestora.

4. Asumarea unui pachet legislativ pentru consolidarea capacității instituționale a ANAF, AVR și MF inclusiv măsuri pentru digitalizarea sistemului finanțelor publice;

5. Asumarea unui pachet legislativ suplimentar pentru combaterea evaziunii fiscale (inclusiv pentru accelerarea încasării prejudiciilor din infracțiuni economico-financiare);

6. Continuarea măsurilor pentru reducerea de cheltuieli publice și utilizarea eficientărilor a fondurilor alocate pentru finanțarea serviciilor publice.

Fără asumarea acestor măsuri propuse la punctele 1-6 avizul pentru Lege nu poate fi decât negativ întrucât impactul bugetar este nesustenabil pentru Statul Român”, sunt condiţiile puse de Finanţe.

Marcel Ciolacu, premierul României, a declarat, astăzi, la începutul şedinţei de guvern în care a fost discutată noua lege a pensiilor, că nu este de acord cu noi taxe pentru români, după ce Ministerul de Finanţe a pus mai multe condiţii pentru ca legea pensiilor să fie adoptată în forma prezentată.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că pensiile vor crește anul viitor în două etape, așa cum era prevăzut. Categoric, în anul 2024 nu va fi nicio mărire de taxe în România, a continuat prim-ministrul, referindu-se la discuțiile privind sursa de finanțare pentru creșterea pensiilor.

Declarațiile au fost făcute azi, înainte de ședința de Guvern, care a întârziat mai bine de două ore din cauza discuțiilor ce vizează banii pentru pensii.

Vor fi eliminate toate inechitățile din sistemul public de pensii între femei și bărbați și între cei pensionați pe diferite legi, a explicat premierul.

Marcel Ciolacu a mai spus că majorarea pensiilor în două etape nu va duce la creșteri de taxe în România. De asemenea, premierul i-a cerut ministrului de Finanțe să prezinte un plan clar privind colectarea la buget și digitalizarea ANAF

„Am parcurs avizul Ministerului de Finanțe și categoric în anul 2024 nu va fi nicio mărire de impozite în România. Mai mult în cererea de plată nr. 4 este nevoie de o reformă fiscală. Până la reformă aștept de la ministrul Finanțelor un plan de măsuri administrativ asumat în ceea ce privește colectarea la bugetul de stat cât și planul concret în ceea ce privește digitalizarea ANAF-ului”, a adăugat Marcel Ciolacu.

„Vreau să știu termene clare”, a încheiat Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că pe masa Guvernului se află proiectul noii legi a pensiilor din sistemul public, prin care vor fi eliminate toate inechităţile din sistem, atât cele dintre femei şi bărbaţi, dar şi cele dintre persoanele pensionate în baza unor legi diferite. Premierul a precizat că au parcurs şi avizul Ministerului de Finanţe pe acest proiect.

”Astăzi avem pe masa Guvernului proiectul noii legi a pensiilor din sistemul public. Este una dintre cele mai importante legi din acest mandat, care aduce două majorări de pensii în 2024. Prima va fi la 1 ianuarie, când va fi indexat punctul de pensie, cum prevede legea. A doua va veni la 1 septembrie, când majoritatea pensiilor vor creşte prin recalculare, reparând nedreptăţi majore”, a spus premierul în deschiderea şedinţei Executivului.

Marcel Ciolacu a precizat că ”vor fi eliminate toate inechităţile din sistemul public de pensii, atât cele dintre femei şi bărbaţi, dar şi cele dintre persoanele pensionate în baza unor legi diferite”.

”Mai mult, prin adoptarea acestei legi vom elimina pragul de 9,4 % din PIB, introdus de cei care doreau blocarea creşterii pensiilor până în 2070”, a spus premierul Ciolacu.

Premierul a menţionat că au parcurs şi avizul Ministerului de Finanţe.

PSD şi PNL s-au reunit într-o şedinţă a coaliţiei, joi, înainte de şedinţa de Guvern în care se discută noua lege a pensiilor. Liberalii s-au arătat nemulţumiţi, joi dimineaţa, într-o şedinţă a conducerii PNL, privind impactul bugetar al acestei legi, anunţat de ministrul Muncii, respectiv de 55,6 miliarde de lei, în condiţiile în care, spuneau ei, impactul calculat de Ministerul de Finanţe era diferit.

După şedinţa liberalilor, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că este nevoie de o clarificare pe legea pensiilor.

El a precizat că este un impact mare pe care trebuie să şi-l asume cu date concrete şi să existe sustenabilitate pentru această decizie.

”La cifrele anunţate aseară de 55,6 miliarde impactul este de aproximativ 3 % din PIB ceea ce este enorm de mult şi trebuie să identificăm sursele de finanţare”, a spus liderul PNL.

Potrivit unor surse liberale, în şedinţa coaliţiei, ministrul Muncii a admis că impactul bugetar al legii pensiilor este sub 30 de miliarde de lei, aşa cum preconizase Ministerul Finanţelor. Şedinţa de Guvern, care trebuia să înceapă la ora 12.00, a fost amânată cu o oră, pentru ora 13.00.

Încarcă mai mult
Load More In Politic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

După 4 săptămâni de negocieri, compromisul prin care Bolojan ajunge premier desemnat, TVA de 5 crește la 9, 9 crește la 19, 21% general din octombrie

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După 4 săptămâni de negocieri, comprom…