Acasă Justiție Parchetul de pe lângă CA Ploiești, recurs împotriva hotărârii CA Ploiești de anulare a Hotărârii CCR, Judecătorul Alexandru Vasile, cercetat disciplinar

Parchetul de pe lângă CA Ploiești, recurs împotriva hotărârii CA Ploiești de anulare a Hotărârii CCR, Judecătorul Alexandru Vasile, cercetat disciplinar

0
0
393

Parchetul de pe lângă CA Ploiești, recurs împotriva hotărârii CA Ploiești de anulare a Hotărârii CCR, Judecătorul Alexandru Vasile, cercetat disciplinar.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a verifica posibila săvârșire a unei abateri disciplinare de către judecătorul Alexandru Vasile, de la Curtea de Apel Ploieşti, care a decis anularea și suspendarea executării Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care alegerile prezidențiale fuseseră anulate.

Anunțul CSM vine în contextul în care soluția dată de Curtea de Apel Ploiești contrastează cu jurisprudența unitară a celorlalte instanțe de apel din țară, care, potrivit CSM, în aproximativ 30 de cauze similare, au respins cereri identice.

”În raport de interesul public manifestat față de soluția pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2025, Secția pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul care a soluționat cauza. Măsura dispusă are în vedere faptul că în aproximativ 30 de alte cauze identice soluţionate de curţile de apel din ţară soluţiile pronunţate au fost de respingere a acţiunii, practica judiciară fiind unitară în acest sens”, se precizează într-o informare transmisă de CSM”, a transmis CSM.

Ce riscă judecătorul, în cazul în care se probează abaterea disciplinară

Potrivit art. 271 lit. s) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență constituie abatere disciplinară.

Reaua-credință este definită ca încălcarea cu știință a normelor de drept material sau procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. Grava neglijență implică nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

În cazul de față, normele de drept nesocotite sunt chiar cele constituționale, care prevăd că actele jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale nu sunt supuse căilor de atac și, de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, deciziile Curţii sunt general obligatorii. Potrivit CCR, „Indiferent de natura hotărârilor Curţii, fie că sunt considerate acte jurisdicţionale, fie că li se contestă această calitate, fiind considerate ca simple acte de constatare sau avize, ele îşi produc efectele pe care Constituţia şi legea le conferă, în raport cu atribuţia exercitată de Curte, forţa lor juridică neputând fi contestată sau confirmată de nimeni, întrucât sunt emise în exercitarea unei atribuţii constituţionale, exclusive a Curţii”.

În eventualitatea în care se va constata că magistratul a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență, acesta poate fi sancționat, potrivit aceleiași legi, cu una dintre următoarele sancțiuni disciplinare, în funcție de gravitatea faptei:

a) avertismentul;

b) diminuarea indemnizației de încadrare brute lunare cu până la 25% pe o perioadă de până la un an;

c) mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la trei ani la o altă instanță sau la un alt parchet, chiar de grad imediat inferior;

d) retrogradarea în grad profesional;

e) suspendarea din funcție pe o perioadă de până la 6 luni;

f) excluderea din magistratură.

Sancțiunile sunt aplicate de către secția corespunzătoare a CSM, în baza unei proceduri disciplinare, iar acestea se radiază automat după 3 ani de la executare, dacă nu survine o nouă abatere.

Parchetul de pe lângă CA Ploiești a declarat recurs împotriva controversatei hotărâri a instanței pe lângă care funcționează.

Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești a dispus, joi, în cadrul unui proces ce are ca obiect anularea unui act administrativ, suspendarea executarării Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024 până la soluţionarea definitivă a cauzei, anulând-o în subsidiar.

„Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2025, de Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul numărul 301/42/2025”, se arată în comunicatul de presă remis.

Decizia Curții de Apel Ploiești a generat reacții puternice în rândul magistraților și juriștilor, fiind considerată lipsită de efecte juridice reale în contextul dat. Potrivit acestora, suspendarea executării nu mai poate opera, pentru că hotărârea și-a produs deja efectele. Turul al doilea nu ar putea fi reluat.

De altfel, actele jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale nu sunt supuse căilor de atac și, de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I deciziile Curţii sunt general obligatorii (art.147 alin.(4) din Constituţie).

Judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești care a decis joi suspendarea hotărârii CCR prin care au fost anulate alegerile prezidențiale din 2024 ar fi un apropiat al USR.

Turul doi înapoi? Penibilitate pentru USR după ce judecătorul Vasile de la Ploiești a decis anularea deciziei CCR.

Haos în justiție, derută totală în politică, iar în mijlocul furtunii, USR pare că și-a uitat busola.

Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Dacă Înalta Curte menține decizia, să zicem că… turul 2 se întoarce! Iar cu el se întoarce și o dilemă stânjenitoare pentru cei de la USR: Ce fac USR-iștii acum cu Elena Lasconi, cea pe care tocmai am faultat-o?! Să facem acest exercițiu de imaginație cu jurnalistul Val Vâlcu.

După ce a fost candidatul susținut oficial timp de luni de zile, Elena Lasconi a fost abandonată de Ionuț Moșteanu, Dominic Fritz & Co în favoarea lui Nicușor Dan, într-un moment în care nimeni nu înțelegea nimic, dar părea că așa e mai ”strategic”.

Ei bine, strategia s-ar putea întoarce ca bumerangul. Să continuăm exercițiul de imaginație: Dacă decizia Curții de Apel Ploiești se menține și turul 2 devine din nou realitate (să ne gândim măcar ipotetic), USR va fi pus în postura penibilă de a cere…iertare publică Elenei Lasconi, eventual cu flori, bomboane și postări emoționante pe Facebook.

Cireașa de pe tort? Elena Lasconi ceruse reluarea turului 2. Ba chiar i-a scris și lui Donald Trump, că poate vine și el cu o hotărâre executorie de la Mar-a-Lago.

Acum, după luni în care au promovat-o, apoi au abandonat-o în favoarea unui alt ”candidat salvator”, liderii USR par în offside. Dacă ÎCCJ merge pe aceeași variantă ca instanța prahoveană, nu doar turul 2 revine, ci și penibilul pe capul USR.

Cristi Danileț, reacție după ce un judecător a decis să aducă turul 2 înapoi: ”Avem de a face cu o aberație judiciară, care produce următoarele consecințe’”.

”O instanță de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie a CCR, cum e cea de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Cu atât mai mult o decizie CCR care s-a pus deja in aplicare, prin emiterea HG de organizare a unor noi alegeri, în luna mai 2025. Cum să suspenzi să se aplice ceva ce deja s-a aplicat??

Desigur, dacă se decide altfel avem de a face cu o aberație judiciară, care produce urmatoarele consecințe:

– judecătorul respectiv riscă să fie anchetat disciplinar pentru aplicarea cu rea-credință a legii;
– soluția va fi corectată de ICCJ;
– INM trebuie să facă sesiuni speciale de pregătire a magistraților în drept administrativ și drept constituțional”

În dosarul 300/42/2025, completul 1F decide că nu e treaba unei instanțe de judecată să anuleze o hotărâre a CCR. Corect!
În dosarul 301/42/2025 completul 12 F decide că o Instanță de judecată poate să anuleze o hotărâre CCR. Aberație!
Pariez că reclamații nu au nicio treabă cu dreptul, ci s-a apelat la o „inginerie judiciară”: au fost gasite mai multe persoane necunoacute în domeniu și fără vreun interes cărora li s-a „servit” aceeași acțiune de chemare in judecată. Aceste persoane au introdus mai multe acțiuni identice la aceeași instanță care, prin repartizare aleatorie, au revenit unor judecători diferiți. E de ajuns ca un judecător să ia „țeapă” la aberațiile susținute de unii avocați rău intenționați, ca să se creeze o problemă temporară. Noroc că ICCJ va avea ocazia să se pronunțe, anulând hotararea Curtii de Apel Ploiești de azi.
Un prieten avocat mă atenționează: „Începând cu 10 aprilie 2025, pe portal.just.ro, apar înregistrate peste 120 de dosare în care se cere suspendarea și anularea Hotărârii CCR de reluarea a alegerilor. Pârât în toate dosarele este Curtea Constituțională a României”. Uau, cineva așteaptă lozul câștigător, nu?!
În cauza de la Curtea de Apel Ploiești, iată dovada „ingineriei judiciare” de care am vorbit postarea anterioară: intuiția imi spune că s-a direcționat dosarul către un anumit judecător.
Astfel, pentru a se eluda sistemul de repartizare aleatorie computerizată, mai multe persoane – care nu au legătură cu dreptul – au introdus aceeași cerere la aceeași instanță (Curtea de Apel Ploiești), în aceeași zi.
Dosarele s-au inregistrat unul după altul, de la nr 292 la 304. În felul acesta, este de ajuns ca unul singur să ajungă judecătorul „preferat”.
De ce Ploiești si nu București? De ce nu s-au reunit toate aceste dosare care vizează același obiect? De ce in aceeași zi pe aceeași problemă de drept un complet spune că e albă și altul că e neagră, in timp ce alte complete amână cauza sau nu publică soluția? Ei, sunt multe întrebări la care cineva din interior ar trebui să răspundă dacă Inspecția se va ocupa. Deocamdata, cei care ne pricepem, înțelegem.

scrie Danileț pe Facebook.

Încarcă mai mult
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Ilie Bolojan anunță ”reforma” pensiilor speciale: ”Vârsta minimă pentru magistrați va fi 58 de ani”, CSM îl acuză de ”dictatură și distrugerea justiției”

Facebook 134 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Ilie Bolojan anunță reforma pensii…