
Ultima dezbatere prezidențială înainte de turul 1, în doar 7 candidați, 4 au refuzat să participe, contre, atacuri, obsesii, securisme, țățisme dar și coerență.
Candidații la alegerile prezidențiale din acest an s-au înfruntat din nou, miercuri seara, în cea de-a treia dezbatere electorală. De această dată evenimentul este organizat la Palatul Parlamentului. Trei dintre cei 11 candidați au anunțat deja că nu vor participa.
A treia și ultima dezbatere dinaintea primului tur al alegerilor prezidențiale este organizată de Antena 3 CNN și va începe de la ora 20.00 la Palatul Parlamentului.
La eveniment au fost invitați toți candidații însă trei dintre ei nu vor veni. Aceștia sunt Victor Ponta, George Simion și Silviu Predoiu. Cei trei spun că au motive întemeiate să nu participe la acest eveniment.
Candidații au primit câte un minut pentru mesajele de încheiere.
Banu-Muscel: Aș vrea să vă spun următorul lucru. Pe lângă motivele pe care le-am spus, vreau să vă asigur că vreau să aduc o pace socială, o relație mai bună între cetățeni și politicieni. Nu mai putem să spunem că nu ne place politica. Ne pare rău, fără politicieni nu se poate. Trebuie să avem civilizație. Vă asigur și vă invit pe toți, după alegeri voi trage o petrecere la Cotroceni, unde toată lumea este invitată. Vă iubesc!
Lasconi: Vreau să vă comunic din suflet, eu îi iubesc pe români. Am fost printre ei, sunt printre ei, nu e o chestiune de antrenament într-o campanie electorală. Voi fi un președinte prietenos cu vecinii și aliații, accesibil pentru toți români. Tinerii vor decide să rămână în România, sper, pentru că ei sunt viitorul. Voi fi primul președinte femeie și fiecare femeie din țara asta va fi altfel privită și respectată. Putem să dăm un semnal de schimbare a mentalității.
Șandru: Sunteți obosiți? Să vă spun un lucru, uniți noi toți de aici suntem puternici și vreau să vă fac o propunere, să spunem împreună o rugăciune mai specială, scrisă de Nichita Stănescu, o rugăciune pentru poporul român.
Lavinia Șandru a recitat poezia „Stând și fiind” a lui Nichita Stănescu, alături de public.
Antonescu: Vom mai vota peste cinci ani. Vom fi mai bătrâni, dar putem să evităm să fim mai dezbinați, mai slabi și mai săraci. Se folosește expresia „mândru că sunt” sau „mândri că suntem români”. Eu aș vrea să o trăim pur și simplu pe cea „bucuros că sunt român”, „bucuroși că suntem români”. Voi întări țara, o voi ridica. Prima condiție este să ne unim, să ne unim toți cei care avem ceva în sufletul nostru pentru țara asta, așa cum avem pentru familia noastră. Iubește-L pe Domnul Dumnezeu din tot sufletul tău, iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți.
Funeriu: Astăzi a fost mai mult bine decât în alte dăți, iată că se poate, iar după aceste alegeri trebuie să ieșim cu toții mult mai uniți. Pentru ca unirea dintre noi să dureze trebuie ca statul nostru să fie refondat pe baza adevărului. De aceea, votul românilor trebuie să fie un vot care nu este manipulat. Una dintre cele mai mari manipulări este acest concept de vot util – votul util înseamnă demisia gândirii, strivirea vitalității, victoria sistemului.
Nicușor Dan: Dragi români și românce, continuați să credeți în România! România are tot ce îi trebuie pentru a fi acea națiune puternică în Europa, are oameni muncitori, are în afara granițelor ei oameni care ne fac cinste, are mari firme făcute de oameni care au muncit pentru asta 20-30 de ani, are un sistem academic bun, cu oameni buni. România are mulți oameni cinstiți care vor să pună umărul ca să ducem țara înainte. România are viitor. Aveți niște alegeri importante, 4 mai, 18 mai. Alegeți oamenii nu după ce promit ei că vor face, ci după ce au făcut pentru societate!
Terheș: Vreau să visați pentru o secundă, unde doriți să fie România în 2030? Atunci vor fi din nou alegeri prezidențiale. Mulți vă cheamă la vot astăzi și vă spun că unii au șanse, vă invită să dați șanse unor oameni care n-au dat șanse României, de asta milioane de români am plecat peste hotare. Vreau o Românie puternică, sigură și prosperă în 2030, astfel încât cei plecați să se întoarcă, iar cei rămași să nu mai plece. O Românie care să ofere securitate și siguranță oricărui român, indiferent unde s-ar afla. Vreau o Românie în care drepturile și libertățile fiecărui român sunt respectate. Vreau o Românie condusă de un președinte care se culcă ultimul și se trezește primul.
22.00 Candidatul Alianței electorale ”România, Înainte!”, Crin Antonescu, i-a reproșat contracandidatului său, primarul Capitalei, Nicușor Dan, faptul că nu a demolat 22 de restaurante ‘rechinești’ din Parcul Herăstrău, deși acestea nu au autorizații.
El a formulat aceste critici, miercuri, într-o dezbatere electorală la Antena 3, după ce Nicușor Dan i-a reproșat că în perioada în care a fost ministru al Sportului, între 1999 – 2000, un subaltern de-al său a semnat transferul unor terenuri din Parcul Herăstrău către dezvoltatori imobiliari. Edilul general a menționat că, deși Antonescu nu a semnat personal actele respective, responsabilitatea îi aparține.
În replică, Antonescu a declarat că Nicușor Dan ‘a infectat spațiul public cu minciuni’ și a subliniat că, în calitate de ministru al Sportului, el a semnat doar două acte, ‘perfect legale’, obligatorii în baza legii 15/1990 a privatizării. Totodată, contractul prin care BTT a vândut un teren dezvoltatorilor imobiliari ar fi fost încheiat abia în 28 iulie 2003, la peste trei ani de când i se încheiase mandatul de ministru.
”Una peste alta, din 2003 au intrat rechinii în joc. Au fost procese. Acolo terenul există, rechinii nu l-au mâncat. Rechinii au făcut doar vreo 22 de restaurante, atâta tot. De ani de zile Primăria dispune de decizii de demolare a acelor restaurante rechinești, că nu au autorizație. Nu v-ați folosit niciodată de ea. Și poate ne spuneți, în atâția ani, câtă chirie a încasat Primăria Generală a Capitalei de la rechini. (…) Nu ați pus în aplicare decizii împotriva Domino, date de instanță – cum nu prea le puneți niciodată – cu care puteați pur și simplu să îi demolați, darămite să luați niște chirii”, a spus Antonescu.
Nicușor Dan a replicat că extinderile amenajate pe terenul respectiv sunt proprietatea firmei Domino.
El a mai precizat că pentru clădirile și terenurile din Parcul Herăstrău au fost semnate patru contracte, iar trei dintre acestea în mandatul lui Antonescu. Unul dintre terenuri avea 7.000 mp (clubul nautic), iar unul 6,3 ha (clubul de tenis).
”Au fost patru contracte. Unul pentru clădirile de la clubul nautic – 1999, domnul Antonescu, ministru al Sportului. Unul pentru terenul de la clubul nautic – anul 2000, domnul Antonescu, ministru al Sportului. Unul pentru clădirile de la clubul de tenis – anul 2000, domnul Antonescu, ministru al Sportului. Și unul, într-adevăr, pentru terenul de la clubul de tenis, care a fost semnat în 2003 de BTT. Din patru contracte, trei au fost semnate cât domnul Antonescu a fost ministru al Sportului. Nici al patrulea nu ar fi fost semnat, dacă domnul Antonescu nu ar fi semnat actul ilegal constatat mai târziu de Curtea de Apel București ca fiind ilegal. Chiria pe care PMB o primește de la acele restaurante este derizorie, pentru că așa a fost semnat contractul de către ALPAB în anul 2015”, a mai spus primarul Capitalei.
21:50 Candidatul Alianței electorale ”România, Înainte!” la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că la momentul în care se va discuta despre modificarea Legii fundamentale și-ar dori să existe proceduri mai logice și mai rapide de deblocare a unei crize prin dizolvarea Parlamentului.
Candidații au fost întrebați, la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului, ce articole din Constituție ar propune spre a fi modificate, în calitate de șef al statului, la o eventuală revizuire a Legii fundamentale.
”Eu nu am în program modificarea, inițierea unui proces de modificare a Constituției, dar sigur că el poate să apară.
Dacă el apare, nu prerogativele prezidențiale sunt prima chestiune, avem reformă administrativ-teritorială, avem, din punctul meu de vedere, un articol care să statueze mai clar, mai larg, mai explicit egalitatea femeii cu bărbatul, nu doar în termeni politici și formal juridici.
Dar, dacă m-ați întrebat, exact de asta aș susține toate articolele care să limpezească toate ambiguitățile în ceea ce înseamnă puterea executivă a președintelui și puterea executivă a prim-ministrului, adică atribuțiile de politică externă, tacit și prin hotărâri ale Curții, noi le avem arondate acum președintelui, dar am un articol în Constituție care spune că Guvernul face politica internă și externă a României, prezența la Consiliul European și așa mai departe și mai ales dizolvarea Parlamentului. Aș dori, atunci când se va modifica această Constituție, să avem proceduri mai logice și mai rapide de deblocare a unei crize prin dizolvarea Parlamentului”, a spus Crin Antonescu, la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului.
Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a afirmat, miercuri, că, în cazul în care va deveni președinte, va face un referendum pentru introducerea în Constituție a dreptului femeii la avort, menționând că dorește și adăugarea în Legea fundamentală a prevederii ”Fără penali în funcții publice” și a Punctului 8 de la Timișoara.
”Eu nu aș modifica, aș adăuga. În timpul mandatului meu vreau să fac un referendum pentru dreptul femeii la avort, pentru că a fost câștigat cu greu acest drept și îmi doresc, la fel cum s-a întâmplat și în Franța, să adăugăm asta în Constituția României. De asemenea, aș vrea să adăugăm ‘Fără penali în funcții publice’. Și cred că este foarte important Punctul 8 de la Timișoara, dacă vă aduceți aminte, poate că unii nu își mai aduc aminte de el. În rest, mi se pare că avem o Constituție bună”, a precizat Lasconi, la dezbaterea electorală organizată de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului.
Ea a mai spus că va fi un președinte implicat, iar Constituția îi dă dreptul de a fi vocea românilor.
”Am citit-o chiar de mai multe ori. Eram foarte preocupată de articolul 86, 87 și 88, să văd cum aș putea eu să influențez într-un fel Guvernul sau Parlamentul, cum aș putea să fiu vocea românilor, că pe mine mă interesează să mă implic. Voi fi un președinte implicat, dar îmi dă Constituția aceste drepturi și pot să lupt pentru români”, a adăugat Lasconi.
Crin Antonescu, despre Nicușor Dan: „Ori are o disfuncţie logică, ori este pus de altcineva să candideze”. Reacția primarului Capitalei
Crin Antonescu l-a întrebat pe Nicuşor Dan, miercuri seară, în cadrul dezbaterii electorale, cum va face faţă în funcţia de preşedinte, în condiţiile în care dovedeşte o lipsă a comunicării publice, este lent şi nu are dialog suficient cu partenerii, după cum chiar Nicuşor Dan ar fi declarat.
„Nicuşor Dan răspunde cu o sinceritate pe care o apreciez. Întrebat de defecte, el spune: ‘Lipsa comunicării publice, lent în luarea deciziilor şi lipsa unui suficient dialog cu partenerii’. Pentru funcţia de preşedinte, care trebuie să ia decizii repede şi care în fiecare zi trebuie să aibă dialog cu partenerii politici, sociali şi cu societatea, un om care ştie astea despre el şi totuşi candidează la Preşedinţie, ori are o disfuncţie de natură logică, ori este pus de altcineva să candideze”, a afirmat Crin Antonescu în cadrul dezbaterii electorale de la Antena 3.
În replică, Nicuşor Dan a spus că a făcut greşeli de când este la Primărie, amintindu-i lui Crin Antonescu că timp de 10 ani nu a făcut nimic.
„Am fost patru ani şi jumătate primar, am făcut multe greşeli, dar nu cred că poate să critice pe cineva care a făcut nişte lucruri, cineva care nu a făcut nimic. Poate spuneţi şi cine m-a pus să candidez, altfel nu mai faceţi aluzii. Puţină bărbăţie”, i-a transmis Nicuşor Dan lui Antonescu.
20.53 Candidatul Alianței electorale ”România, Înainte!” la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că, în condiții economice grave pentru țară, exclude creșterea de taxe și tăierea de pensii și salarii, pledând pentru reducerea salariilor demnitarilor, dar și a ”formelor de lux” pentru aceștia.
Candidații au fost întrebați, la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului, pentru ce soluții ar opta în situația de criză economică.
”Eu personal exclud și creșterea TVA, și creșterea taxelor, și recurgerea la FMI și tăierea din pensiile sau din salariile bugetarilor care sunt angajați. În ceea ce privește salariile demnitarilor, sigur că le putem reduce la jumătate, dar problema este să nu uităm și în termeni de echitate și de costuri că în marile companii de stat unde în conduceri și în consiliile de administrație sunt sume și câștiguri enorme de multe ori nejustificate, dar nu trebuie să uităm în același timp că în primării sunt salarii mici și foarte mulți primari nu mai pot angaja oameni valoroși.
Avioanele vor fi plătite de la buget și pentru președinte și pentru prim-ministru și pentru miniștri.
Nu sunt populistul care să spun că trebuie să o ia cu trenul sau pe jos, dar când au treabă, însoțiți de cine trebuie și aducând pentru România beneficii din fiecare călătorie. În rest, vile, alte forme de lux evident că se pot reduce, dar bugetul se echilibrează din baza evaziunii fiscale”, a spus Antonescu.
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat miercuri seara că diminuarea cheltuielilor cu companiile de stat ar fi una dintre primele măsuri care trebuie luate pentru a reduce deficitul bugetar.
Întrebat dacă ar susține și diminuarea indemnizațiilor pentru demnitari, el a replicat: ”Dacă e nevoie, da”.
Alte măsuri pe care le susține sunt reducerea cheltuielilor, a evaziunii fiscale și creșterea absorbției fondurilor UE.
”Un sfat pe care l-aș da românilor: nu te aștepta ca cine te-a băgat în groapă să te și scoată. În termeni imediați, sunt două locuri de unde poți să tai: din companiile de stat – noi am făcut asta, am scos 5.000 de oameni din companiile municipale – și din capitolul de cheltuieli.
Și o parte din investiții. Pe termen mediu, trebuie să ne uităm la marea evaziune fiscală, de unde pierdem câteva miliarde de euro pe an, și la absorbția fondurilor europene, de unde de asemenea pierdem foarte mulți bani. Pe termen mediu și lung, dezvoltarea economiei, de unde să vină mulți bani”, a afirmat edilul general, în ultima dezbatere electorală din această campanie pentru alegerile prezidențiale, organizată de Antena 3 CNN, la Palatul Parlamentului.
El a evidențiat faptul că deficitul bugetar generează inflație, care la rândul ei aduce ”facturi mai mari” pentru români. Nicușor Dan a reamintit că, în momentul în care a preluat primul mandat de edil general, Primăria Capitalei avea o datorie curentă care reprezenta trei sferturi din bugetul anual al instituției. În acest moment, PMB are un rating cu patru trepte peste cel al României, a mai spus el.
20.45 Lavinia Șandru, candidatul PUSL la alegerile prezidențiale, a afirmat, miercuri seară, că, în condiții de criză economică, nu ar proceda ca fostul președinte Traian Băsescu, ci ar tăia pensiile speciale și ar fi de acord cu reducerea propriului său salariu.
”Nu am să fac ceea ce a făcut Traian Băsescu pentru că, atunci când a tăiat el salarii și pensii, eu am ieșit cu mamele în stradă ca să apărăm drepturile mamelor, drepturile câștigate prin Legea mamelor. Da, am să fiu de acord să mi se taie salariul la jumătate, am să îi rog pe demnitarii români să accepte și ei același lucru, dar vom tăia pensiile speciale. Ele trebuie tăiate, de acolo vom lua bani pentru România. Nu să ne împrumutăm la FMI. Tăiem pensiile speciale, un mare abuz la care este supusă România în momentul de față”, a afirmat aceasta, la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului.
De asemenea, Lavinia Șandru spune că ar trebui ”pregătit” mediul de afaceri.
”Și, da, pregătim mediul de afaceri în așa fel încât să scădem taxe și impozite, îi permitem să se relaxeze și îi permitem să asimileze funcționarii pe care vrem să îi trimitem de la stat în privat în așa fel încât acești funcționari să spună: da, vreau să lucrez în privat pentru că acum e mai bine”, a adăugat candidatul PUSL la alegerile prezidențiale.
20.44 Candidatul independent la alegerile prezidențiale Daniel Funeriu a declarat miercuri seara că, în condiții economice grave pentru țară, aparatul guvernamental și alte instituții ale statului vor putea funcționa cu mai puțini angajați.
”Am condus Ministerul Educației cu doi secretari de stat.
La un moment dat erau, nu mai știu, 6, 7, 8. Vă garantez, pentru că am fost în Guvern, că și Guvernul poate funcționa și toate instituțiile pot funcționa cu mai puțină lume. 300 de parlamentari, dar din păcate banii care se economisesc astfel nu ajung, avem 9 miliarde de euro pe care nu-i colectăm din TVA, avem un articol în Constituție care din păcate este prea rar folosit, articolul 138 alineatul 5 – nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare. Pomenile electorale de aici vin”, a afirmat Funeriu la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN, la Palatul Parlamentului.
20.43 Candidatul independent la alegerile prezidențiale, John-Ion Banu-Muscel, a afirmat miercuri seara că, în condiții economice grave pentru țară, ar tăia bugetul pentru armament.
”Nu vrem armament suplimentar”, a afirmat acesta, la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN, la Palatul Parlamentului, ultima din această campanie electorală, la care participă 7 dintre cei 11 candidați la funcția de șef al statului.
Banu-Muscel a reiterat că va refuza salariul de președinte, pe care l-ar dona unei organizații non-profit și s-a pronunțat împotriva pensiilor speciale.
”Să scoatem pensionarii la cel puțin 60 – 65 de ani, nicidecum la 40 și ceva de ani, pentru că este o palmă dată condiției umane. Niciun om nu ar trebui să primească pensie la 40 de ani”, a spus candidatul independent.
20.11 Cea de a treia dezbatere electorală și ultima din campania pentru alegerile prezidențiale din data de 4 mai a început miercuri seara la Antena 3 CNN.
Sunt prezenți la dezbatere următorii candidați: Crin Antonescu (Alianța Electorală ‘România, Înainte!’), Elena Lasconi (Uniunea Salvați România), Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român), Lavinia Șandru (Partidul Umanist Social Liberal), John-Ion Banu-Muscel (candidat independent), Daniel Funeriu (candidat independent) și Nicușor Dan (candidat independent).
Luni seara a avut loc prima dezbatere la Digi 24, la care au fost prezenți trei candidați, iar marți seara – la Televiziunea Publică – au participat zece din cei 11 candidați, singurul absent fiind reprezentantul AUR George Simion.
Ponta spune că nu va veni la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN pentru că ia parte la un eveniment religios la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman.
Ad
Este vorba despre aducerea în pelerinaj a moaștelor întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, venite din Veneția, între 30 aprilie și 8 mai.
Însă fostul premier spune că Antena 3 nu l-a mai invitat până acum și din acest motiv refuză și el invitația.
Ponta nu a fost nici la dezbaterea organziată de Digi 24 la Palatul Parlamentului.
Citește și: Lașitatea lui Ponta: Nu participă la dezbaterea cu Antonescu, Simion, Nicușor Dan. De ce se teme?
Și candidatul Silviu Predoiu spune că refuză participarea la dezbaterea de la Palatul Parlamentului pe motiv că el nu era invitat inițial, iar Antena 3 a luat decizia după dezbaterea de la Palatul Cotroceni, organizată de TVR, să îl cheme și pe el.
”Azi-noapte după ora 12, după ce la dezbaterea TVR s-a pus din nou problema discriminării candidaților practicate pe durata acestei campanii, am primit de la A3 o invitație pentru dezbaterea din această seară. Am refuzat această invitație, nu doar pentru că ieri la ora 20:00 mi s-a spus că nu am ce să caut la dezbaterea lor ci și pentru că înțeleg să-mi respect angajamentele deja asumate”, a scris Predoiu pe Facebook, acesta spunând că va participa la o altă emisiune.
George Simion a anunțat încă de la dezbaterea organizată de Digi24 la Palatul Cotroceni că el alege să nu participe.
Crin Antonescu îl provoacă pe George Simion să participe la dezbaterea de la Antena 3 CNN: ”George Simion, nu te mai ascunde! Dacă ai curaj și dacă ai ceva de spus României, vino la dezbatere!”, spune Crin Antonescu într-o postare pe Facebook.
Inițial, doar șase candidați ar fi fost invitați la evenimentul organizat de Antena 3 CNN, însă după dezbaterea de la TVR, organizatorii dezbaterii din această seară au decis schimbarea formatului și invitarea tuturor prezidențiabililor.
La dezbaterea care va avea loc în sala C.A. Rosetti din Palatul Parlamentului, ar trebui să vină în această seara, Crin Antonescu, Elena Lasconi, Nicușor Dan, Lavinia Șandru, Sebastian Popescu, John Ion Banu Muscel și Daniel Funeriu.
Prima dezbatere a avut loc luni seara, la Palatul Cotroceni, fiind organizată de Digi24. Au fost invitați doar 5 candidați. Au mai rămas doar 3.
Potrivit Antena 3, au fost invitaţi la dezbaterea de miercuri toţi cei 11 candidaţi înscrişi în cursa pentru Palatul Cotroceni.
În ordinea de pe buletinul de vot aceştia sunt:
- George Nicolae Simion (Alianţa pentru Unirea Românilor)
- George Crin Laurenţiu Antonescu (Alianţa Electorală România Înainte)
- Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvaţi România)
- Cristian Vasile Terheş (Partidul Naţional Conservator Român)
- Marcela Lavinia Şandru (Partidul Umanist Social Liberal)
- Victor Viorel Ponta (candidat independent)
- Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
- Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale)
- John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)
- Petru Daniel Funeriu (candidat independent)
- Nicuşor-Daniel Dan (candidat independent).
O parte dintre candidaţi au reclamat, însă, că au primit invitaţia marţi seară târziu, după dezbaterea de la TVR şi aveau angajamente anterioare.
Liderul AUR, George Simion, dar şi candidaţii Victor Ponta, Silviu Predoiu şi Sebastian Popescu au anunţat că nu iau parte la dezbatere.
Prima confruntare între candidaţi a avut loc, luni, fiind organizată de Digi 24, iar a doua marţi, în organizarea TVR. Evenimentul Televiziunii Publice a fost preluat de majoritatea televiziunilor.
