Acasă Eveniment Beculeală la mitingul Pro Europa de Ziua Europei: ”Vrem Europa, nu dictatură, Nu vrem țara înapoi, vrem țara înainte, Rusia, nu uita, România nu-i a ta”

Beculeală la mitingul Pro Europa de Ziua Europei: ”Vrem Europa, nu dictatură, Nu vrem țara înapoi, vrem țara înainte, Rusia, nu uita, România nu-i a ta”

0
0
31

Beculeală la mitingul Pro Europa de Ziua Europei: ”Vrem Europa, nu dictatură, Nu vrem țara înapoi, vrem țara înainte, Rusia, nu uita, România nu-i a ta”.

Un miting denumit ”Un singur drum, Europa”, organizat de Rezistența și Inițiativa România, a avut loc vineri, 9 mai, în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării. Câteva mii de oameni au manifestat pașnic în Piața Universității, apoi au plecat spre Piața Victoriei. Pe parcurs, numărul a crescut, iar în fața sediului Guvernului au fost peste 10.000 de oameni.

Comunitatea ”Rezistența” a organizat vineri, 9 mai, un marș pro-european, în Capitală, între Piața Universității și Piața Victoriei, între orele 18.00 și 23.00. Au fost anunțate manifestații și în alte 8 orașe din țară, precum și la Bruxelles și Milano.

Mobilizare fără precedent: Zeci de mii de oameni în București la cel mai mare miting pro-european al ultimilor ani. ”Niet, Kremlin. Yes, Europe” la Timișoara. Piața Victoriei plină de luminile telefoanelor.

De 9 mai, ziua Europei unite, la București are loc o manifestaţie pentru democrație, libertate și valori europene. De asemenea, mitinguri pro-europene au fost anunțate și în orașe precum Timișoara, Brașov, Iași și Oradea. Dacă tabăra Simion – Georgescu a derulat mai multe demonstrații masive în iarnă și primăvară, acum este pentru prima oară când manifestanții pro-europeni ies în stradă, în număr atât de mare.

Sute de steaguri europene și ale României au fost purtate în centrul Bucureștiului, de către mulți tineri, mulți părinți cu copii, dar și de către adulți.

”Europe, we belong” scrie pe afișele din București. ”Niet Kremlin. Yes, Europe”, scrie pe afișele tinerilor de la Timișoara, unde de asemenea au ieșit oameni în stradă.

Convenția participanților din București e aceea de a parcurge în liniște traseul dintre Piața Universității și Piața Victoriei, în liniște.

Participanții au aprins blițurile telefoanelor mobile și au cântat imnul Uniunii Europene. Printre mesajele scandate de manifestanți s-au aflat ”Educație” și ”Hai la vot”.

”Vom merge la vot pentru educaţie, pentru ca în tara noastră să nu avem zeci de mii de copii fără acces la educaţie, să nu mai fie victime ale dezinformării, manipulării şi ştirilor false. Vrem în primul rând reforma sistemului de învăţământ”, a transmis un vorbitor de pe scenă.

Un student a făcut apel la participare masivă la urne: ”Pe 18 mai mergeți la vot și luați cu voi un prieten sau o rudă – fiecare vot contează.”

Manifestația va ma dura aproximativ 40 de minute.

”Suntem aici şi pentru cei din diaspora, nu împotriva lor.”

Vorbitorii prezenți la manifestație au transmis un mesaj de solidaritate către românii din diaspora: ”Suntem aici şi pentru cei din diaspora, nu împotriva lor.”

Participanții au subliniat că își doresc ca mesajul din Piața Victoriei să ajungă și la cei care privesc cu scepticism apartenența României la Uniunea Europeană sau au fost influențați de dezinformări potrivit cărora țara ar duce-o mai bine în afara blocului comunitar.

”Dragi români din diaspora. Nu vă urâm, dar voi aţi putut pleca, iar noi vrem să trăim la fel de bine”, a fost un alt mesaj transmis din mulțime.

Pe scena din piață s-a vorbit și despre avantajele apartenenței la UE. Protestatarii au scandat ”Să scăpăm de Rusia” și ”Nu fasciști, nu legionari, nu Rusia – Hai, Europa!”.

UPDATE 21.05 S-a cântat Oda Bucuriei

Mii de participanți sunt în Piața Victoriei, unde a fost instalată o scenă. S-a cântat Oda Bucuriei. Manifestanții flutură steaguri mari ale României și Uniunii Europene.

Deși autoritățile nu au oferit o estimare oficială privind numărul celor prezenți, coloana formată în timpul marșului către Piața Victoriei s-a întins pe o distanță de peste doi kilometri, ocupând toate cele trei benzi ale sensului de mers.

Printre vocile din mulțime s-a făcut auzită și Oana Gheorghiu, cofondatoare a asociației ”Dăruiește Viață”, care a transmis următorul mesaj: ”Vrem să trăim într-o țară în care nu suntem înjurați pe stradă, unde jurnaliștii nu sunt amenințați în Parlament și nu se întocmesc liste cu oameni ce trebuie pedepsiți. Cei care nu au fost la vot trebuie convinși că direcția contează — vrem o țară în care ne simțim în siguranță, în care nu ne temem de ziua de mâine și unde copiii noștri se pot întoarce cu încredere”.

UPDATE 20.35 Primii participanți au ajuns deja în Piața Victoriei

Primii manifestanți au ajuns deja în Piața Victoriei, în timp ce coloana de participanți se întinde până în Piața Romană.

Tineri, familii cu copii, vârstnici și chiar proprietari de animale de companie s-au alăturat marșului pro-european, desfășurat fără incidente până la acest moment. Participanții strigă ”România”, ”Europa” și numele candidatului independent Nicușor Dan.

Printre mesajele afișate se numără: ”Cu resemnare se moare”, ”O țară ca afară nu e legionară!” și ”NU extremismului”.

UPDATE 20.10 Oamenii își continuă drumul spre Piața Victoriei

La 18 ani de la intrarea României în UE, manifestanții vor ca țara să își continue parcursul european. În Capitală și nu numai sunt zeci de mii de oameni care participă la aceste manifestații.

Mulțimea a intrat pe Bulevardul Lascăr Catargiu. Numărul tot crește, vin permanent alți oameni. Participanții la marșul din București au scandat ”Nicușor”.

UPDATE 20.00 Apel la vot responsabil în diaspora

La marșul pro-democrație participă mii de oameni de toate vârstele, tineri, familii cu copii, dar și vârstnici. Participanţii fac apel la diaspora să voteze responsabil.

”Diaspora, nu da. România e şi a ta!”, este unul dintre mesajele afișate la manifestaţie.

UPDATE 19.35 ”Nu vrem țara înapoi, vrem țara înainte!”

Steagul Europei este dus de mii de oameni spre Piața Victoriei. Manifestanții scandează ”Vrem Europa, nu dictatură!”, ”Nu vrem țara înapoi, vrem țara înainte!” și ”Rusia, nu uita, România nu-i a ta!”.

”În primul rând, astăzi e ziua Europei. Am venit să susținem direcția europeană. Mă sperie foarte tare că un posibil președinte ca Simion ar putea să ducă țara într-o direcție pe care niciunul nu ar dori-o. Și afilierile lui politice mă sperie. Un mesaj pentru tineri: să ieșim la vot, putem merge pe calea cea bună”, spune Ioana, studentă în anul III la Universitatea de Arhitectură, conform edupedu.ro.

UPDATE 19.20 ”Tata a luptat aici pentru libertate. O să lupt și eu pentru democrație.”
Manifestanții transmit un mesaj ferm către diaspora, îndemnând la un vot responsabil pentru ca România să-și continue parcursul democratic.

”Diaspora, nu da! România e și a ta!” este unul dintre mesajele afișate la protest. Participanții flutură steaguri ale României, dar și ale Uniunii Europene.

Pe o pancartă, un protestatar a scris: ”Tata a luptat aici pentru libertate. O să lupt și eu pentru democrație.” Cei prezenți în stradă fac apel la mobilizare masivă la vot.

UPDATE 19.05 ”Viitorul României este Uniunea Europeană”

Sunt câteva mii de persoane. Mulți oameni au venit cu copii sau chiar cu animalele de companie. Este un miting pașnic, iar oamenii au un mesaj clar, și anume că își doresc ca România să nu se abată de la parcursul european. Sunt mulți jandarmi care se asigură că nu vor fi incidente. Jandarmii pot face controale, de exemplu la persoanele care vin cu bagaje voluminoase.

UPDATE 18:50 În jur de 2.000 de oameni pornesc în marș spre Piața Victoriei

Manifestanții au desfășurat un steag imens al României. Din acest moment, vor pleca în marș spre Piața Victoriei. În Piața Universității sunt peste 2.000 de persoane și încă se adună.

UPDATE 18:45 Profesor: Trebuie să învățăm cum să fim împreună

UPDATE 18:30 ”Europa, nu Rusia”

Manifestanții au pancarte cu mesaje precum ”Europa, nu Rusia”, ”Vest, nu Est”, ”Incluziune Socială”.

În Arad, manifestanții au ieșit pentru a-și arăta prețuirea față de valorile europene. La fel și în Cluj-Napoca. De asemenea, nu doar marile centre universitare organizează astfel de parade.

UPDATE 18:10 Sute de persoane s-au strâns în Piața Universității

Momentan, în centrul Capitalei s-au adunat câteva sute de persoane, care la ora 19.30 vor pleca în marș spre Piața Victoriei. Șoferii care doresc să tranziteze zona Pieței Universității sunt sfătuiți să folosească rutele alternative.

Organizatorul marșului pro-european le-a cerut oamenilor care vin astăzi să aducă doar steagurile României, UE sau NATO. Cei care nu respectă regula vor fi scoși din manifestație.

Știre inițială Vineri, 9 mai, de Ziua Europei, în Capitală va avea loc un marș pro-Europa. Începând cu ora 18.00, participanții se vor aduna în Piața Universității și vor porni într-un marș spre Piața Victoriei. Ziua de 9 mai a fost aleasă în mod simbolic pentru desfășurarea marșului.

”De Ziua Europei, ne adunăm în Piața Universității, locul-simbol al libertății câștigate cu sacrificiu, și pornim în marș pașnic spre Piața Victoriei – pentru că vrem o Românie care merge înainte, nu înapoi. O Românie care își păstrează busola morală și drumul european. Europa înseamnă mai mult decât o direcție politică. Este despre școli bune, spitale decente, justiție dreaptă, libertate de exprimare și un viitor cu sens pentru fiecare dintre noi”, au anunțat organizatorii.

Încarcă mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

După ce Dragnea i-a ținut ca în puf, sute de elevi și studenți au protestat din nou în București față de tăierea burselor: ”Bursele nu sunt un moft, sunt un drept”

Facebook 262 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce Dragnea i-a ținut ca în pu…