
Nicuşor le-ar fi spus lui Bolojan şi Grindeanu că, intenționează să o numească premier pe Delia Velculescu, dacă ei refuză să fie nominalizați.
Varianta unui premier tehnocrat prinde tot mai mult contur, din cauza refuzului PNL şi PSD de a-şi asuma conducerea Guvernului. Surse participante la negocierile dintre liderii partidelor şi Nicuşor Dan au declarat că, Preşedintele le-a comunicat şefilor PNL, PSD, UDMR şi USR că ia tot mai mult în calcul ideea desemnării unui prim-ministru tehnocrat şi că are pe masă, în acest sens, numele unei femei, un expert în finanţe care lucrează în acest moment la FMI.
Potrivit informaţiilor noastre, în pole position pentru funcţia de prim-ministru se află numele Deliei Velculescu, care lucrează de aproape 23 de ani la FMI, fiind în prezent director adjunct, şef al misiunii FMI pentru Africa de Sud. Ea a fost şef al misiunii FMI în Grecia, în perioada marii crize economice prin care a trecut această ţară. În 2009, a fost coautoarea unui studiu despre situaţia financiară a Greciei.
Delia Velculescu a fost şi reprezentantul FMI în negocierile pentru planul de asistenţă financiară acordat Ciprului. Presa din Cipru o numea ”încântătoarea Delia”, dar vorbea şi despre puterea de negociere a româncei. Este cea mai dură dintre membrii delegaţiei, scriau jurnaliştii ciprioți în 2013.
Delia Velculescu este căsătorită cu un renumit medic, și el român, dar stabilit în Statele Unite din anii 70.
A doua variantă analizată de Nicuşor Dan pentru funcţia de prim-ministru ar fi Anca Dragu, dar despre ea nu le-a vorbit liderilor partidelor prezenţi la negocierile de la Palatul Cotroceni. Însă, potrivit informaţiilor noastre, au existat discuţii despre acest subiect purtate de Nicuşor Dan în timpul vizitei sale de luni la Chişinău, unde Anca Dragu este şefa Băncii Naţionale a Republicii Moldova.
Altă variantă menţionată în cadrul discuţiilor de la Cotroceni pentru premier tehnocrat este Ionuţ Dumitru. Lucian Croitoru, consilier la BNR, a refuzat funcţia, din motive personale.
Nu este clar dacă partidele vor fi de acord cu variantele lui Nicuşor Dan. Joi negocierile pentru guvernare au intrat în blocaj total, după ce Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu au refuzat categoric să îşi asume funcţia de prim-ministru.
Kelemen Hunor, liderul UDMR, a declarat joi seara, că soluția pentru formarea noului Guvern trebuie să vină din partea partidelor, nu de la Cotroceni. El a lăudat atitudinea Președintelui Nicușor Dan, despre care a spus că are o ”răbdare uriașă”, ascultă fiecare propunere și vrea să înțeleagă problema. Totuși, el a avertizat că, dacă partidele nu ajung la o înțelegere, ”președintele s-ar putea să ne pună în fața faptului împlinit în ceea ce privește desemnarea premierului.
Liderul UDMR spune că Președintele nominalizează premierul, dar înainte de a nominaliza trebuie să existe o propunere din partea partidelor care alcătuiesc majoritatea sau măcar din partea unui singur partid.
”Președintele are o răbdare uriașă, ascultă pe fiecare, dorește să înțeleagă problema și soluția trebuie să vină de la partide, nu de la președinte, de la majoritate. Până când majoritatea nu propune un premier, președintele nu are ce să facă pentru că acel premier trebuie să aibă majoritate și trebuie să treacă prin Parlament, dar conform Constituției, Președintele nominalizează premierul, dar înainte de a nominaliza trebuie să existe o propunere din partea partidelor care alcătuiesc majoritatea sau măcar din partea unui singur partid. Deci, din acest punct de vedere, mingea este la noi, nu este la Președinte. La noi, la partide sau la formațiuni politice, asta spun.
De fiecare dată când am mers la negocieri am mai avansat un pic, că nu sunt discuții simple. Eu am spus de fiecare dată: majoritate nu se poate fără PSD și PNL, asta e situația, trebuie să înțelegem. Se poate fără UDMR, nu avem nimic împotrivă, dacă asta va fi soluția, nu ne certăm, nu ne supărăm”, a declarat liderul UDMR, joi seara.
„Eu cred că așa s-a procedat mereu: cei care formează majoritatea propun Președintelui un nume. Dacă Președintele nu e de acord, e altă poveste. Dar coaliția majoritară propune un premier – așa a fost întotdeauna. Dacă nu reușește coaliția, atunci Președintele s-ar putea să ne pună în fața faptului împlinit, și premierul va trece prin Parlament.
Dar nu asta e soluția. Soluția e ca partidele care sunt în formatul de 4 plus minoritățile să vină cu o propunere comună”, a spus Kelemen Hunor.
Patru nume de specialişti în economie, vehiculate pentru funcţia de premier. Anca Dragu ar fi refuzat oferta
Blocaj total după trei săptămâni de negocieri pentru formarea guvernului. Partidele pro-europene nu au ajuns la o înţelegere nici pe măsurile fiscale şi nici în ceea ce priveşte viitorul premier. PSD insistă pe varianta rotativei guvernamentale, o idee respinsă categoric de Ilie Bolojan, care, în aceste condiţii, nu îşi mai asumă conducerea guvernului. Pentru a ieşi din impas, Nicuşor Dan ar putea recurge la un prim-ministru tehnocrat. Deja sunt vehiculate mai multe nume de specialişti în economie, precum Delia Velculescu, angajată a FMI, fosta ministră a Finanţelor, Anca Dragu, sau Ionuţ Dumitru, economistul şef al unei bănci comerciale.
Liderii partidelor pro-europene au mers separat, la negocierile cu Nicuşor Dan, de la Palatul Cotroceni. Asta după ce, la întâlnirea de ieri, unde au fost toţi prezenţi, discuţiile s-au încheiat cu scandal.
Surse politice spun că Ilie Bolojan a refuzat să preia şefia guvernului cu mandat limitat, prin rocada propusă de Partidul Social Democrat. Liderul PNL şi-ar dori funcţia de premier doar cu un mandat complet, până la alegerile parlamentare din 2028. De cealaltă parte, Sorin Grindeanu nu şi-a asumat nici el şefia guvernului în negocierile purtate la Palatul Cotroceni. PSD şi-ar dori poziţia de premier abia din 2027. Asta pentru a evita măsurile nepopulare care ar trebui adoptate pentru reducerea deficitului bugetar.
„Dacă vreți să-mi asum funcția de premier nu pot să stau cu sabia deasupra capului. Mandatul de premier nu poate fi pe ceas”, ar fi răbufnit Bolojan, la negocieri, potrivit unor surse politice.
Astăzi, liderul liberal a vorbit despre măsurile dure pe care viitorul guvern va trebui să le ia. „Premierul care foarte probabil va fi desemnat săptămâna viitoare, pentru a putea face performanţă, indiferent cine este el, are nevoie de o masă critică, de o susţinere în Parlament. Are nevoie de autoritate, pentru că aceste măsuri nu vor fi uşor de pus în practică. Estimez că niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea veniturilor, ceea ce înseamnă creşteri, din păcate, de taxe şi impozite”, a declarat Ilie Bolojan, preşedintele PNL.
Poziţia liderului liberal este susţinută şi de Domic Fritz, care a fost ales preşedinte al USR. „PSD, dacă vor să pună pe masă un nume, atunci pot să o facă. USR votează un premier credibil, cu autoritate. Momentan, singurul pe care îl văd corespunzând acestui profil este Ilie Bolojan”, spune Dominic Fritz, preşedintele USR.
PSD, pe de altă parte, lasă din nou să se înţeleagă că ar putea trece în opoziţie: „Indiferent de poziția pe care o va avea față de viitorul guvern, PSD va asigura sprijinul parlamentar pentru măsurile care protejează puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii sau continuarea proiectelor de investiții productive aflate în derulare”, se arată într-un comunicat transmis, azi, de social-democraţi.
Fără o propunere de premier din partea partidelor, Nicuşor Dan ar putea fi obligat să aleagă soluţia unui premier tehnocrat.
Velculescu are 50 de ani, a studiat economia la universităţi de prestigiu din Statele Unite şi are o carieră de peste două decenii la Fondul Monetar Internaţional. A fost un om cheie în redresarea economică a Greciei, după ce ţara a intrat în incapacitate de plată.
„Reducerea datoriilor trebuie să vină mână în mână cu implementarea reformelor, ceea ce este esenţial”, crede Delia Velculescu, economist.
Alt nume vehiculat este cel al economistului Ionuţ Dumitru, preşedinte al Consiliului Fiscal şi economist-şef la o importantă bancă. Dumitru a fost mereu activ în spaţiul public prin analizele sale macroeconomice şi prin îndemnul la reformarea instituţiilor de stat.
„Dacă ne uităm la cifre, după niciun fel de date, nu putem concluziona că în România se plătesc taxe mari. Ci percepem că plătim mult raportat la calitatea proastă a serviciilor pe care le primim”, spune Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.
Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, ar fi şi el în cărţi pentru funcţia de premier tehnocrat. Opozant al ideii de impozit progresiv, propus de PSD, scrie chiar azi că România nu poate evita creşterea TVA.
„Această creștere ar trebui făcută cu cap. După ce va fi crescută, trebuie făcut loc pentru reducerea ei cât mai curând. Aceasta înseamnă începerea reformei cheltuielilor publice, eliminarea risipei. Pe măsură ce eliminăm risipa, reducem TVA”, a declarat Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.
S-a vorbit în anumite cercuri şi de Anca Dragu, fost ministru de Finanţe, în prezentator guvernator la Banca Naţională a Republicii Moldova. Croitoru şi Dregu au dat însă de înţeles că nu şi-ar dori funcţia de premier, spun surse Observator.
Varianta unui prim-ministru tehnocrat este respinsă de partide. „Nu credem că acum un premier tehnocrat este ceea ce este nevoie. Şi acesta este şi sensul în care discut în cadrul negocierilor”, susţine Dominic Fritz, preşedintele USR.
„Preşedintele are o răbdare uriaşă. Ascultă pe fiecare, doreşte să înţeleagă problema. Soluţia trebuie să vină de la partide, nu de la preşedinte. De la majoritate. Până când majoritatea nu propune un premier, preşedintele nu are ce să facă, pentru că acel premier trebuie să aibă majoritate şi trebuie să treacă prin Parlament”, spune Kelemen Hunor, preşedintele UDMR.
Impasul din negocieri se aplică şi în privinţa măsurilor fiscale. Planul PNL, susţinut şi de USR ar fi ca 20 de miliarde de lei să fie obţinute din tăieri de cheltuieli cu instituţiile statului şi cu investiţiile şi alte 10 miliarde prin creşterea de taxe. PSD şi UDMR vor ca 20 de miliarde să fie obţinute din creşterea de taxe şi zece din reducerea cheltuielilor şi a investiţiilor.
Cine este Delia Velculescu
Delia Velculescu este un economist român, în vârstă de 50 de ani, cu o carieră de peste două decenii în cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI). A fost șefa misiunii FMI în Grecia în timpul crizei datoriilor guvernamentale.
Românca Delia Velculescu lucrează în cadrul Fondului Monetar Internațional din 2002. În 2012, a devenit șefa misiunii FMI în Cipru, în contextul crizei bancare cipriote. A jucat un rol esențial în programul de bailout și în restructurarea sistemului bancar.
A fost supranumită „doamna de fier” de către presa cipriotă. Reputația ei s-a conturat în timpul acestei crize, când presa a prezentat-o drept o negociatoare dură și exigentă în privința reformelor fiscale și cerințelor impuse, potrivit The Guardian. În 2013, a fost șefă a misiunii FMI în Slovenia, iar în 2015 a devenit șefa misiunii FMI în Grecia, în timpul crizei datoriilor suverane, fiind una dintre cele mai vizibile figuri ale FMI în timpul negocierilor cu guvernul grec.
Delia Velculescu continuă să dețină roluri-cheie în cadrul FMI. În noiembrie 2024 a condus misiunea FMI în Africa de Sud.
A studiat la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde a fost eleva lui Klaus Iohannis. A primit o bursă în 1992 și a studiat economie la Wilson College din Pennsylvania, SUA. Ulterior, și-a continuat studiile la Universitatea Johns Hopkins, unde a obținut un master și un doctorat în economie. Acolo l-a cunoscut pe soțul ei, Victor Velculescu, profesor de oncologie, originar din România. Împreună au trei copii: Stefan, Sofia şi Julia
În 2009, a publicat un studiu dedicat economiei grecești, alături de doi colegi din Departamentul European al FMI: economista spaniolă Marialuz Moreno-Badia și economistul olandez Bob Traa. Potrivit lui Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, Delia Velculescu este un economist bun, cu simț diplomatic, o bună înțelegere a politicilor FMI și o abordare practică a problemelor.
PSD a anunţat, vineri, că solicită PNL, UDMR şi USR o şedinţă de urgenţă pentru finalizarea discuțiilor tehnice pe pachetul măsurilor de austeritate, după ce joi negocierile între partide au intrat în blocaj.
„PSD solicită partidelor reprezentate în grupul de lucru de la Cotroceni să renunțe la abordările conflictuale și să adopte o atitudine constructivă pentru finalizarea pachetului de măsuri privind consolidarea bugetară.
Din respect față de cetățenii români și față de interesul național, avem cu toții obligația de finaliza cât mai rapid această etapă a discuțiilor tehnice. În acest sens, PSD propune partenerilor săi de dialog o întrunire, organizată în cel mai scurt timp posibil, pentru definitivarea pachetului de măsuri fiscal-bugetare.
Așa cum a precizat anterior, PSD trebuie să supună consultării interne concluziile discuțiilor și pachetul de măsuri convenit, astfel încât să poată lua decizia dacă participă sau nu la viitoarea guvernare.
În același timp, finalizarea cu celeritate a discuțiilor tehnice este necesară pentru a permite președintelui României să declanșeze negocierile politice pentru formarea viitoarei echipe guvernamentale, în acord cu termenele și prevederile constituționale”, se arată în comunicatul PSD.
Partidul condus de Sorin Grindeanu sugerează că ar putea să nu mai intre la guvernare, dar dă asigurări că va susţine viitorul guvern la votul din Parlament: „Indiferent de decizia care se va degaja din consultarea din partid cu privire la participarea la guvernare, PSD va fi un partid responsabil și va asigura sprijinul parlamentar pentru instalarea unui guvern funcțional care să asigure conducerea României.
De asemenea, indiferent de poziția pe care o va avea față de viitorul guvern, PSD va asigura sprijinul parlamentar pentru măsurile care protejează puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii sau continuarea proiectelor de investiții productive aflate în derulare”.
