
Fostul judecător hashtag rezist, Cristi Dănileț, dă de pământ cu purtătoarea de cuvânt a Bolojanului: ”Eu zic ca madam Dogioiu a cam terminat cu activitatea sa publică”.
Eu zic ca madam Dogioiu a cam terminat cu activitatea sa publică. Comunicat DNA: ”Aceștia au fost audiați în aceeași zi de procurorul de caz, atribuindu-li-se calitatea de martori denunțători”, afirmă fostul judecător Cristi Dănileț pe facebook.
Să ne înțelegem: martorul denunțător la un caz de corupție e cel care dă mita. Dacă el dă mita și face sesizarea mai inainte ca procurorul să afle, se deschide dosar penal. În cadrul acestuia, denunțătorul care a comis infracțiunea nu este pedepsit pentru dare de mită, dar va fi folosit ca martor al Parchetului împotriva funcționarului care a luat mita”, mai spune Dănileț.
Guvernul României a transmis, vineri, o reacție oficială la informațiile apărute despre implicarea vicepremierului Dragoș Anastasiu în dosarul de corupție în care Angela Burlacu, fost inspector ANAF, a fost condamnată definitiv pentru luare de mită.
”În urma mai multor solicitări primite de la jurnaliști fac următoarele precizări: Vicepremierul Dragoș Anastasiu nu a avut calitate de denunțător, învinuit, inculpat, condamnat în dosarul DNA soluționat prin Hotărârea 1258/2023.
Singura sa calitate a fost aceea de martor. A fost audiat în această calitate de procurori și judecători care nu au considerat că sunt întrunite condițiile pentru schimbarea acestei unice calități. Dosarul penal s-a incheiat prin hotărâre defintiva. Circumstanțele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier și cu atribuțiile dlui Dragoș Anastasiu”, a transmis Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
De asemenea, Anastasiu a avut o primă reacție, vineri, după scandal. Acesta spune că nu a avut ”niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic”, iar în dosar a fost ”martor, nu denunțător”.
Anastasiu, după ce DNA a afirmat că a fost martor denunţător în dosarul în care a declarat că a dat mită de 8 ani unei funcţionare ANAF: ”Nu am semnat şi depus un denunţ, ci am dat declaraţii. Am cerut DNA copia presupusului denunţ.
Încă vicepremierul Dragoş Anastasiu precizează, după ce DNA a afirmat că a fost martor denunţător în dosarul în care a declarat că a dat mită de 8 ani unei funcţionare ANAF, că nu aa semnat şi depus un denunţ, ci a dat declaraţii. El anunţă că a cerut DNA copia ”presupusului denunţ”.
Direcţia Naţională Anticorupţie vine sâmbătă cu precizări în cazul Dragoş Anastasiu, arătând că în 2018, cei doi reprezentanţi ai SC Touring Eurolines SA s-au prezentat din proprie iniţiativă la sediul DNA, cu un denunţ deja redactat pe numele unuia dintre ei, iar după audiere, atribuindu-li-se calitatea de martori denunţători. DNA mai spune că detaliile cuprinzătoare oferite de cei doi au fost valorificate şi au condus la trimiterea în judecată şi, ulterior, la condamnarea inculpatei Burlacu Angela Georgeta, ambii fiind consideraţi de procurorul de caz martori denunţători.
Direcția Națională Anticorupție a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă în care arată că Dragoș Anastasiu și partenerul său de afaceri au avut calitatea de martori denunțători, în dosarul mitei date la ANAF. Reacția vine după ce vicepremierul a anunțat pe Facebook că va cere DNA ”copia presupusului denunț”, susținând că a fost doar martor în dosar.
DNA, despre scandalul mitei la ANAF: Dragoș Anastasiu și Cristian Băciucu au fost martori denunțători. Procurorii au dispus clasarea
”La data de 02 februarie 2018, cei doi reprezentanți ai societății SC Touring Eurolines SA s-au prezentat, din proprie inițiativă, fără apărător, la sediul DNA cu un denunț deja redactat pe numele unuia dintre ei. Aceștia au fost audiați în aceeași zi de procurorul de caz, atribuindu-li-se calitatea de martori denunțători.
Calitatea de martor denunțător este strâns legată de informațiile utile aduse la cunoștința organului de urmărire penală, în orice formă (denunț/declarație de martor), înainte ca acesta să fi fost sesizat. Detaliile cuprinzătoare oferite de cei doi au fost valorificate și au condus la trimiterea în judecată și, ulterior, la condamnarea inculpatei Burlacu Angela Georgeta, ambii fiind considerați de procurorul de caz martori denunțători, beneficiind de prevederile legale aplicabile în această situație, respectiv art. 290 alin. 3 din Codul Penal și art. 292 alin. 2 din Codul Penal”, transmite DNA.
Instituția mai susține că ”este regretabil că, prin felul în care unii actori publici interpretează eronat dispozițiile legale se aruncă o urmă de dubiu asupra unei hotărâri judecătorești definitive ce beneficiază de autoritate de lucru judecat”.
”În această dezbatere publică, în care DNA a fost solicitată de mass-media să se pronunțe asupra unui dosar pe care l-a instrumentat și care a fost confirmat definitiv de către instanța de judecată, interesul nostru instituțional ține exclusiv de o prezentare corectă a faptelor și a temeiurilor juridice. Respingem atragerea DNA în discuții politice de orice natură”, se arată în comunicatul DNA.
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a transmis, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, după ce DNA a afirmat că a fost martor denunţător în dosarul în care a declarat că a dat mită de 8 ani unei funcţionare ANAF, că nu a semnat şi depus un denunţ, ci a dat declaraţii. El anunţă că a cerut DNA copia ”presupusului denunţ”.
”În scopul clarificării în spațiul public a calității mele de martor în dosarul privind faptele de corupție ale unor funcționari din ANAF, am trimis astăzi la DNA o solicitare scrisă prin care am cerut o copie a presupusului denunț pe care l-aș fi făcut.
