
După criticile de la tribuna parlamentului, Grindeanu, recidivează: ”PSD nu a intrat în această coaliție ca să tacă, ci pentru a aduce echilibru și pentru a opri excesele”.
Duminică, președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a declarat, în Parlament, la dezbaterea celor patru moţiuni de cenzură iniţiate de AUR, că PSD nu va vota nicio moţiune, aceste moţiuni ale AUR fiind în opinia sa doar un exerciţiu de pură demagogie.
Grindeanu: „Țara nu se conduce cu foarfeca și toporul în mâini”
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat duminică, în Parlament, la dezbaterea celor patru moțiuni de cenzură inițiate de AUR, că PSD nu va vota nicio moțiune, acestea fiind, în opinia sa, doar un exercițiu de pură demagogie. El a mai spus însă că România nu are nevoie de austeritate extremă și că țara ”nu se conduce cu foarfeca și toporul în mâini”.
”Nu merge cu ultimatumuri și amenințări în fața PSD. Noi nu guvernăm cu pistolul la tâmplă”, a mai spus Grindeanu, afirmațiile sale fiind percepute ca aluzii la modul în care premierul Ilie Bolojan înțelege să reducă cheltuielile statului.
”PSD nu a intrat în această coaliție ca să tacă, ci pentru a aduce echilibru și pentru a opri excesele”, a declarat Grindeanu.
El a mai spus că România nu are nevoie de austeritate extremă.
”Nu putem trece cu buldozerul peste țară, doar tăind și concediind. Țara nu se conduce cu foarfeca și toporul în mâini! Dacă reduci totul la cifre reci și concedieri, vei avea în final mai puțină economie și mai multă suferință. Austeritatea aplicată fără discernământ va duce România în recesiune.
PSD și-a asumat să apere viața de zi cu zi a oamenilor, drepturile lor și șansa la o viață decentă. De aceea, o spun clar: nu merge cu ultimatumuri și amenințări în fața PSD. Noi nu guvernăm cu pistolul la tâmplă. Vom continua să spunem că România are nevoie de o direcție clară, indiferent cât deranjează. Nu ne speriem și nu ne lăsăm șantajați!”, a avertizat Sorin Grindeanu.
În ultimele luni, tensiunile de pe scena politică românească au crescut tot mai mult. Nici relația dintre președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan nu pare să mai fie atât de cordială, astfel că au apărut și primele diferende de opinie. În acest context, mai mulți politologi au schițat un scenariu care nu exclude chiar un adevărat război între cei doi, câștigător fiind văzut Bolojan, care ar pitea ajunge chiar să-l demită pe șeful statului.
Nu de puține ori în ultimii ani, între instituția prezidențială și cea a guvernamentală au apărut nenumărate neînțelegeri. O astfel de scindare nu este exclusă nici în prezent, mai ales că relația dintre Ilie Bolojan și Nicușor Dan este deja destul de tensionată.
Cum ar putea izbucni un conflict politic major între Nicușor Dan și Ilie Bolojan
Potrivit Constituției din țara noastră, președintele este cel care desemnează premieri și numește Guvernul, însă cu votul de încredere al Parlamentului. În aceste condiții, de multe ori premierul poate să nu fie prima opțiune a președintelui, astfel că neînțelegerile par a fi inerente.
Dacă în cazul unui conflict juridic de natură constituțională, acesta este soluționat de CCR, atunci când apar unele diferențe de opinie mai ample, majoritatea parlamentară a unui Guvern poate trece cu ușurință votul care dă startul procedurilor de demitere a președintelui.
La momentul actual, Nicușor Dan și Ilie Bolojan sunt nevoiți să colaboreze pentru binele țării. Cu toate acestea, potrivit unor surse politice, relația dintre cei doi este foarte tensionată. În acest context, câțiva reputați politologi din țara noastră au schițat un scenariu care ar putea culmina chiar demiterea președintelui Nicușor Dan. Potrivit acestora, conflictul ar putea fi generat doar de demisia actualului premier.
Sorin Grindeanu, un nou avertisment pentru aliații din coaliție: ”Să nu oferim această politică ce ar duce la izolarea PSD”.
Președintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că PNL și USR ar trebui să evite o politică ce ar duce la izolarea PSD în cadrul coaliției, liderul social-democrat reluând avertismentul legat de posibilitatea ca PNL și USR să vină cu un candidat comun pentru Primăria Capitalei.
”Eu am spus următorul lucru, că dacă lucrurile vor merge spre această cale, aşa cum spuneaţi dumneavoastră, PNL şi USR merg pe o zonă de candidatură comună, e evident că PSD-ul se doreşte a fi trimis într-o zonă de izolare, ceea ce ne arată, de fapt, o anumită politică pe care am vrea să o evităm. Eu am văzut declaraţia, în schimb, a domnului preşedinte Nicuşor Dan, care a fost de acord că lucrurile trebuie să fie aşezate şi discutate. Asta nu înseamnă că fiecare partid să îşi aibă candidatul său, dar să nu oferim această zonă sau această politică care ar duce la izolarea PSD-ului, pentru că şi atunci PSD-ul este obligat să ia decizii şi nu ne dorim acest lucru”, a spus Grindeanu.
Sorin Grindeanu vrea retragerea PSD din coaliție, dacă premierul Ilie Bolojan nu ține cont de propunerile lor
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, 8 septembrie, că social-democrații depun în Parlament două proiecte de lege prin care vor să elimine CASS-ul pentru mame, pensionari, deţinuţii politici și veterani de război, după ce Ilie Bolojan s-a opus. Grindeanu a avertizat că dacă PNL se va opune și de data aceasta, ”trebuie să ne extragem” din coaliție.
”În această perioadă de trei luni, PSD-ul în niciun caz nu poate fi acuzat că nu a oferit dialog. Am fost tot timpul cei care am mers, am discutat, n-am dat ultimatumuri şi am încercat să găsim soluţii comune în cadrul coaliţiei şi suntem cei care am fost parte activă la dialog. Noi suntem adepţii dialogului, nu a unanimităţii. De aceea le dau dreptate celor care spun că ar fi bine să fie un fel de dialog în cadrul coaliţiei, nu impuneri de soluţii şi nu unanimităţi. Noi suntem un partid cu specific social-democrat, într-o coaliţie de dreapta şi înţelegem să ţinem de principiile care ne definesc”, a spus Grindeanu, aflat la Parlament.
Apoi a lansat un avertisment pentru premierul Bolojan și PNL: ”Dacă cineva încearcă să ne impună anumite soluţii, dacă nu sunt parte a unui dialog în care inclusiv soluţiile PSD să fie parte, atunci înseamnă că acela nu e un dialog şi noi trebuie să ne extragem din acest lucru. Iar lucrurile acestea sunt cât se poate de clare în cadrul unei coaliţii”.
Viitoarea ședință de coaliție este programată pentru marți, 9 septembrie, sau miercuri, 10 septembrie.
Grindeanu și Bolojan au avut numeroase divergențe cauzate de primele două pachete de măsuri fiscale, adoptate de Guvernul Bolojan și asumate în Parlament.
Spre exemplu, pe 7 iulie, Ilie Bolojan a anunțat că mamele aflate în concediu pentru creșterea copilului vor plăti contribuția la sănătate de 10% (CASS), la fel ca bătrânii care au pensii mai mari de 3.000 de lei net. Practic, mamele vor primi mai puțini bani, după ce Guvernul a decis să le impoziteze cu 10% indemnizația lunară.
Apoi, Grindeanu a cerut în coaliție ca mamele, invalizii, veteranii de război şi foștii deţinuţi politici să nu mai plătească CASS, dar Bolojan s-a opus. Acesta este motivul pentru care PSD a depus în Parlament două proiecte care să corecteze aceste lucruri.
După critica lui Grindeanu la Bolojan, Nicuşor Dan spune de pe trecerea de pietoni că, ”nu este în regulă” ca partidele din coaliţie să se atace între ele.
Nicuşor Dan spune că ”nu este în regulă” ca partidele din coaliţie să se atace între ele, ca reacție la atacul lansat duminică de liderul PSD Sorin Grindeanu la adresa premierului Ilie Bolojan, în timpul discursului de la dezbaterea moțiunilor de cenzură.
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că nu este în regulă ca partidele din coaliţie să se atace între ele, dar admite că acestea au libertatea să facă ce vor.
El a afirmat că partidele iau măsuri cu costuri sociale importante și, în acest context, ar trebui să formeze un bloc unit.
Nicușor Dan a fost întrebat, luni, despre discuția avută cu liderii coaliției, în care le-a sugerat să nu se mai atace reciproc.
Cu toate acestea, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, l-a atacat pe premierul Ilie Bolojan chiar în discursul susținut duminică, la dezbaterea moțiunilor de cenzură inițiate de AUR împotriva Executivului.
”Nu e în regulă ca partidele din coaliție să se atace între ele. Aceasta este opinia mea. Bineînțeles că au libertatea să facă ce vor, însă noi suntem într-o situație în care avem patru partide și minoritățile la guvernare, iar aceste partide, împreună, iau niște măsuri care au costuri sociale importante. În opinia mea, ar trebui să fie un bloc unit”, a spus Nicușor Dan.
”Numai că noi suntem într-o situaţie în care avem patru partide şi minorităţile la guvernare şi aceste partide împreună iau nişte măsuri care au costuri sociale importante şi atunci în opinia mea, ar trebui să fie bloc unit”, a mai explicat Nicuşor Dan.
