Acasă Economie FMI s-a întâlnit cu Bolojan: „Ajustările bugetare trebuie să continue și în 2027”, preţurile la alimentele de bază nu vor mai fi plafonate, premierul a refuzat propunerea PSD

FMI s-a întâlnit cu Bolojan: „Ajustările bugetare trebuie să continue și în 2027”, preţurile la alimentele de bază nu vor mai fi plafonate, premierul a refuzat propunerea PSD

0
0
16

FMI s-a întâlnit cu Bolojan: „Ajustările bugetare trebuie să continue și în 2027”, preţurile la alimentele de bază nu vor mai fi plafonate, premierul a refuzat propunerea PSD.

Premierul Ilie Bolojan a refuzat prelungirea plafonării preţurilor la alimentele de bază, în ciuda argumentelor celor de la PSD. Ministerul Agriculturii a propus menținerea plafonării la produsele de bază şi după data de 30 septembrie 2025, când expiră actuala măsură.

Unul dintre argumentele celor de la PSD ar fi fost că inflaţia ar mai putea creşte cu încă 2-3 procente dacă ar fi eliminată plafonarea.

Reamintim că, în luna iunie 2025, Guvernul a aprobat prelungirea plafonării adaosului comercial la produsele de bază pentru încă trei luni, până la sfârșitul lunii septembrie 2025. Statul a vrut, astfel, să mai ridice din presiunea supra preţurilor, având în vedere că puterea de cumpărare a oamenilor a fost afectată.

  • pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi;
  • lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT;
  • brânză telemea de vacă vrac;
  • iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame;
  • făină albă de grâu „000” până la 1 kg;
  • mălai până la 1 kg;
  • ouă de găină calibrul M;
  • ulei de floarea-soarelui până la 2 Litri;
  • carne proaspătă pui;
  • carne proaspătă porc;
  • legume proaspete vrac;
  • fructe proaspete vrac;
  • cartofi proaspeţi albi vrac;
  • zahăr alb tos până la 1 kg;
  • smântână – 12% grăsime;
  • unt până la 250 grame;
  • magiun până la 350 grame.

FMI s-a întâlnit cu Bolojan: „Ajustările bugetare trebuie să continue și în 2027”. Cât va crește economia României în 2025 și 2026.

România ar urma să înregistreze o creștere economică de 1,4% în 2026, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internațional, FMI, comunicate vineri, după întâlnirea de la Palatul Victoria a delegației conduse de Joong Shik Kang cu prim-ministrul Ilie Bolojan.

La finele acestui an, țara noastră ar urma să consemneze un avans al PIB de 1%.

În aprilie anul curent, Fondul prognoza o creștere de 1,6% a PIB în țara noastră.

Potrivit Guvernului, discuțiile de vineri au vizat situația economică actuală, direcțiile de reformă fiscală și prioritățile de investiții publice.

Guvern: „Reprezentanții FMI sprijină pachetele de austeritate”. Bolojan se angajează să continue reformele.

Reprezentanții FMI au transmis sprijinul lor pentru pachetele de măsuri adoptate și planificate în continuare de Guvern, considerându-le esențiale pentru reducerea deficitului bugetar și pentru creșterea încrederii investitorilor, susține Executivul într-un comunicat.

Sursa citată spune că FMI a apreciat „în special” eforturile de stabilizare a finanțelor publice și angajamentul pentru continuarea reformelor structurale.

Experții Fondului au subliniat importanța aplicării riguroase a măsurilor adoptate și au recomandat menținerea eforturilor de ajustare bugetară în anii următori, pentru reducerea sustenabilă a deficitului.

„Nu discutăm de posibilitatea unui acord de finanțare pentru România în acest moment (…) Chiar și după ce va fi implementat în întregime planul de consolidare, anul acesta și anul viitor, va mai fi nevoie de continuarea ajustării în 2027. Noi recomandăm măsuri pe partea de venituri și pe partea de cheltuieli”, a spus Joong Shik Kang.

La rândul său, prim-ministrul Ilie Bolojan a comunicat că Guvernul va continua reformele și măsurile de consolidare fiscală pentru a menține stabilitatea finanțelor publice, astfel încât resursele bugetare să fie direcționate către investiții și modernizarea economiei.

FMI: ”Să colectați mai bine, să cheltuiți mai judicios”.

Potrivit FMI, realizarea prognozelor de creștere economică în 2025 și 2026 depinde de accesarea și utilizarea eficientă a fondurilor europene.

În acest context, șeful delegației a afirmat că „a existat o încetinire la absorbția fondurilor europene” și a adăugat că se așteaptă ca investițiile cu bani europeni să se finalizeze.

Delegația FMI a evidențiat necesitatea prioritizării și etapizării proiectelor de investiții, pentru a asigura finalizarea celor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, PNRR.

Oaspeții străini au concluzionat că situația fiscală și economică a României permite continuarea reformelor și valorificarea oportunităților de dezvoltare în anii următori.

Joong Shik Kang a mai spus că delegația sa va reveni în România anul viitor. „Să colectați mai bine, mai mult su sa cheltuiți mai judicios”, a transmis el.

Încarcă mai mult
Load More In Economie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Dogioiu îl contrazice pe Grindeanu, Fifor o desființează: ”Nu există o decizie a coaliției pe eliminarea plafonării, se grăbește să anunțe decizii inexistente”

Facebook 222 X Messenger WhatsApp Telegram Yahoo Email Dogioiu îl contrazice pe Grindeanu,…