Acasă Actualitate Decizie istorică, Curtea Constituţională anulează cu unanimitate primul tur al prezidenţialelor, alegerile se reiau de la zero, din faza semnăturilor

Decizie istorică, Curtea Constituţională anulează cu unanimitate primul tur al prezidenţialelor, alegerile se reiau de la zero, din faza semnăturilor

0
0
35

Curtea Constituţională salvează democrația și anulează cu unanimitate primul tur al prezidenţialelor, alegerile se reiau de la zero, din faza semnăturilor.

Judecătorii Curții Constituționale au decis, vineri, anularea alegerilor prezidențiale. Este o decizie fără precedent, discutată într-o ședință convocată vineri dimineață. Potrivit unor surse de la CCR, ar fi apărut „elemente noi” care arată că scrutinul prezidențial din 24 noiembrie a fost viciat.

Potrivit comunicatul de presă dat de CCR, judecătorii au decis să anuleze întregul proces electoral cu privirea la alegerea președintelui. ”Procesul electoral va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Președintelui României.

Ședința CCR a avut loc în contextul în care miercuri CSAT a decis să desecretizeze documentele de la serviciile secrete care arată interferența unui „actor statal” în procesul electoral din România. De asemenea, documentele dezvăluie rețeaua din spatele candidatului independent Călin Georgescu.

Judecătorii Curții Constituționale au avut o ședință de mai bine de 5 ore, întreprută de două ori, pentru a analiza solicitările de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. Ședința a fost convocată de președintele CCR, Marian Enache, joi noaptea, pentru că ar fi apărut elemente noi legate de desfășurarea primului tur.

Anterior, Curta anunțase joi seara, că în această etapă a procesului electoral poate examina contestații formulate de către candidații calificați în turul II al alegerilor prezidențiale, după ce fuseseră depuse patru solicitări care au fost înregistrate ca petiții și, potrivit Curții, vor fi “examinate în cadrul procesului de validare a alegerilor”.

Cei care au făcut astfel de sesizări, după desecretizarea documentelor CSAT, sunt publicația Calea Europeană, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului din cadrul Academiei Române și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Ulteiror, candidatul din primul tur al prezidențialelor, Cristian Terheș a mai depus două contestații la CCR, una în numele lui și una din partea PNCR. Contestațiile privesc fraudarea alegerilor care încalcă suveranitatea națională și frauda care continuă și în prezent.

Miercuri seară, președintele României în funcție, Klaus Iohannis, a anunțat că a fost de acord cu desecretizarea documentelor prezentate de serviciile de informații în ședința CSAT, în legătură cu campania lui Călin Georgescu.

Documentele arată rețeaua uriașă de conturi de TikTok care a fost activată cu 2 săptămâni înainte de alegeri, precum și finanțatorii și susținătorii lui Georgescu.

De asemenea, din documente aflăm despre implicarea Federației Ruse, precum și despre atacuri cibernetice ale unor „actori statali”. Unii dintre susținătorii campaniei implicați în promovarea și cumpărarea de voturi sunt exponenți ai mediilor extremiste de dreapta, infracționale și ai cultelor religioase, implicate anterior în promovarea unor narative proruse, antisemite, anti NATO sau împotriva Ucrainei, se arată în documente.

Situaţie fără precedent în istoria alegerilor prezidenţiale din România. Cu două zile înainte de al doilea tur de scrutin, Curtea Constituţională a anulat primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe baza documentelor desecretizate de CSAT, care îl vizează pe candidatul Călin Georgescu.

Curtea Constituţională a votat anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale din România, care a fost câştigat de Călin Georgescu, urmat de Elena Lasconi. Alegerile se vor relua de la zero, au decis judecătorii CCR, urmând ca Guvernul să stabilească noi date pentru votare.

Aseară, Curtea Constituțională a transmis că toate aceste sesizări vor fi analizate și examinate însă după turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în momentul în care Curtea va intra în procedura de validare a alegerilor. Practic, ce înseamnă asta?

Ne-am putea afla săptămâna viitoare, în scenariul ipotetic în care Călin Georgescu să câștige alegerile prezidențiale la votul românilor duminică seară. Dar Curtea Constituțională, pe baza sesizărilor depuse acum, în lumina noilor documente și informații pe care le avem din rapoartele desecretizate de CSAT, să invalideze mandatul, în contextul în care Curtea Constituțională dezbate din nou într-o ședință informală, care a început la ora 10, dacă nu există elemente noi acum care să conducă la anulare alegerilor prezidențiale până duminică. Doar cei 9 judecători ai CCR știu dacă românii din țară vor merge sau nu la urne duminică.

Dacă funcția de președinte devine vacantă, atunci cel care ocupă ca interimar această funcție ar trebui să fie președintele Senatului sau, în ordine, cel al Camerei Deputaților. Însă mai există un articol, lege organică adoptată de Parlamentul României, și doar în cazul în care în România s-ar declara stare de război sau stare de catastrofă. Nu e cazul în acest moment, deși avem un război hibrid în plină desfășurare. Aceste războaie hibrid sunt mai greu de înțeles și de perceput de către oameni.

Dincolo de sesizările depuse la Curtea Constituțională, avem și o latură penală a ceea ce am văzut în ultimele zile. În primul rând, Parchetul General analizează acum toate rapoartele prezentate de serviciile secrete în Consiliul Suprem. DIICOT anchetează în acest caz o posibilă constituire de grup infracțional organizat în legătură cu campania electorală și finanțarea campaniei lui Călin Georgescu.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Istoricul Florian Bichir susține că, mama lui Călin Georgescu a făcut parte din Mișcarea Legionară, reacția ezotericului: ”În numele păcii și al binelui comun”

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Istoricul Florian Bichir susține că ma…