Acasă Actualitate După ce piloții au redevenit subit apți de zbor, ANPC a anunţat: ”TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni”

După ce piloții au redevenit subit apți de zbor, ANPC a anunţat: ”TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni”

0
0
85

După ce piloții au redevenit subit apți de zbor, ANPC a anunţat: ”TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni”

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni, iar compensaţiile sunt cuprinse între 250 şi 600 de euro. Reprezentanţii companiei TAROM au anunţat crearea unei adrese de e-mail unde călătorii afectaţi de anularea zborurilor din 8 iulie pot trimite cererile şi documentele pentru a obţine despăgubiri. De asemenea, compania precizează şi care sunt documentele necesare.

Pasagerii afectați de greva de la TAROM primesc despăgubiri. ANPC: ”Trebuie să se adreseze companiei prin email.”

ANPC a chemat conducerea TAROM la discuții, pentru a vedea modalitățile concrete prin care pasagerii afectați de aceste anulări vor fi despăgubiți. Din discuție a reieșit că, în urma evenimentelor de luni, compania va despăgubi toți pasagerii care au cumpărat bilete direct de la companie și care depun cerere de rambursare a compensațiilor, conform legii.

”În contextul incidentelor legale de anularea unui număr important de zboruri operate de compania TAROM, pe data de 8.07.2024, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a invitat, la sediul său, pe 9.07.2024, reprezentanţii acestei companii, pentru a discuta modalităţile concrete prin care pasagerii afectaţi de aceste anulări vor fi despăgubiţi. Din discuţie a reieşit că, în urma evenimentelor de pe 8.07.2024, TAROM va despăgubi toţi pasagerii care au achiziţionat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii”, au anunţat reprezentanţii ANPC.

Ei au menţionat că potrivit Regulamentului european 261/2004, compensaţiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor sunt: 250 de euro pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puţin; 400 de euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri şi pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 şi 3 500 kilometri; 600 de euro pentru toate zborurile care nu intră sub incidenţa cazurilor de mai sus.

Pentru soluţionarea situaţiei create, ANPC vine cu mai multe recomandări pentru consumatori. Astfel, pasagerii trebuie să păstreze şi să pună la dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat şi până la rerutare. De asemenea, pentru a primi compensaţii, în urma anulării curselor din data de 8.07.2024, consumatorii care au achiziţionat bilete direct de la TAROM, trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, în care să prezinte biletul de avion care să demonstreze că era pasager al cursei anulate, dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum şi numărul contului în care să i se poată plăti compensaţia financiară.

ANPC aminteşte că în cazul reclamaţiilor depuse la companii private cu privire la cererea de compensaţii, aceste servicii sunt contra cost.

”Vă reamintim că, în urma discuţiilor purtate cu compania TAROM, în luna mai 2024, reprezentanţii acesteia au informat ANPC asupra măsurilor pe care le-au luat pentru a preîntâmpina problemele care pot apărea în sezonul estival 2024, şi anume: în cazul anulării unui zbor, al întârzierii acestuia cu mai mult de 3 ore la sosire, precum şi în situaţia de overbooking, pasagerii au posibilitatea de a primi compensaţia financiară sub formă de voucher electronic care poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM, în termen de un an de la data emiterii. Valoarea acestora este de 350 de euro pentru o compensaţie de 250 de euro, de 500 de euro pentru compensaţie de 400 de euro şi de 750 de euro pentru compensaţie de 600 euro”, au mai transmis comisarii ANPC.

Ei au adăugat că pasagerii sunt informaţi de drepturile acestora pe site-ul companiei TAROM la secţiunea „Drepturile pasagerilor” sau pe adresa lor de e-mail şi că nu există un număr de telefon valabil, de tip call-center, pus la dispoziţia pasagerilor.

ANPC reaminteşte şi că pasagerii au dreptul la: asigurarea de mese şi băuturi răcoritoare pe timpul aşteptării zborului de redirecţionare, precum şi a două apeluri telefonice sau două mesaje electronice: asigurarea cazării, dacă perioada de aşteptare a zborului de redirecţionare include o noapte, şi transportul între locul de cazare şi aeroport în cazul unei redirecţionări.

TAROM a anunţat marţi dimineaţă că a ajuns la un acord cu reprezentanţii personalului navigant pentru derularea operaţiunilor în regim normal, după ce luni, zeci de curse au fost anulate din cauza ”indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului”.

„În contextul incidentelor legale de anularea unui număr important de zboruri operate de compania TAROM, pe data de 8.07.2024, conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a invitat, la sediul său, pe 9.07.2024, reprezentanții acestei companii, pentru a discuta modalitățile concrete prin care pasagerii afectați de aceste anulări vor fi despăgubiți.

Din discuție a reieșit că, în urma evenimentelor de pe 8.07.2024, TAROM va despăgubi toți pasagerii care au achiziționat bilete direct de la companie și care depun cerere de rambursare a compensațiilor, conform legii.

Ce trebuie să facă pasagerii pentru a-și recupera banii:

Pentru soluționarea situației create, ANPC recomandă consumatorilor:

– pasagerii trebuie să păstreze și să pună la dispoziție bonurile/facturile prin care au achiziționat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat și până la rerutare

– pentru a primi compensații, în urma anulării curselor din data de 8.07.2024, consumatorii care au achiziționat bilete direct de la TAROM, trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, în care să prezinte biletul de avion care să demonstreze că era pasager al cursei anulate, dispoziție bonurile/facturile prin care au achiziționat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum și numărul contului în care să i se poată plăti compensația financiară

– pasagerii care au achiziționat bilete prin intermediul altor companii, trebuie să se adreseze acestora, prin e-mail, iar în cazul în care nu li se oferă o soluționare, pot depune o reclamație pe site-ul ANPC, www.anpc.ro, pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor, pe site-ul www.eccromania.ro, pentru firmele care au sediul în Uniunea Europeană, ale căror servicii sunt gratuite pentru consumatori.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

”Sărbătoritul” Georgescu îi strică ”petrecerea” jupuitorului Simion și refuză să se pogoare cu tot cu harul electoral asupra candidatului AUR

Facebook 268 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email ”Sărbătoritul” Georgescu îi strică…