Acasă Actualitate Guvernul a cerut în instanță Tribunalului București, retragerea titlului de revoluționar pentru fostul președinte Ion Iliescu

Guvernul a cerut în instanță Tribunalului București, retragerea titlului de revoluționar pentru fostul președinte Ion Iliescu

0
379

Cererea pentru retragerea certificatului de revoluționar al lui Ion Iliescu, în vârstă de 92 de ani, a fost depusă la Tribunalul București de către Guvernul Ciucă.

Procedura de anulare a certificatului de revoluționar a lui Ion Iliescu a trecut într-o nouă etapă. Cererea pentru retragere a certificatului fostului președinte al României, în vârstă de 92 de ani, a fost depusă la Tribunalul București.

Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România, instituție aflată în subordinea Guvernului, a ajuns la următorul pas din procedura de anulare a certificatului de revoluţionar al lui Ion Iliescu.

Ion Iliescu este cu un pas mai aproape de a rămâne fără certificatul de revoluționar. Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România, instituție aflată în subordinea Guvernului, a trecut la următoarea etapă în procedura de anulare a certificatului de revoluţionar al fostului președinte al țării.

Cererea a fost depusă pe 25 iulie, la Tribunalul București.

Amintim că, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România a declanşat procedura de anulare a certificatului de revoluţionar al lui Ion Iliescu în luna iunie.

Decizia a fost luată după ce Asociaţiei 21 decembrie a făcut o solicitare cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 de către Ion Iliescu.

Astfel, comisia Secretariatului a ajuns la concluzia că Ion Iliescu a deţinut funcţii de conducere în Partidul Comunist Român, ceea ce îl face incompatibil cu statutul de luptător în Revoluţie, conform Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

În luna iunie a anului curent, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România a inițiat procedura de anulare a certificatului de revoluţionar al lui Ion Iliescu.

Hotărârea de a începe o astfel de procedură a venit după ce Asociaţia 21 decembrie 1989 a făcut o solicitare referitoare la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 de către Ion Iliescu.

Fostul președinte, în vârstă de 92 de ani, ar putea rămâne astfel fără titlul de revoluționar.

Dosarul este înregistrat, însă nu a primit termen până acum.

Solicitarea vine de la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, după ce a fost adoptat un document de către această instituție în Guvern, la finalul lunii mai.

În urma acestei solicitări, comisia Secretariatului a constatat că Ion Iliescu a deţinut funcţii de conducere în Partidul Comunist Român, iar acest lucru îl face incompatibil cu statutul de luptător în Revoluţie, conform Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Ion Iliescu își va pierde, totodată, toate beneficiile care vin odată cu acest titlu.

Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România începe, astfel, acțiunea de anulare a certificatului în instanța de contencios administrativ, iar ulterior pronunțării de către instanță a hotărârii judecătorești de anulare se va transmite adresă către Serviciul pentru revoluționari pentru retragerea titlului.

O persoană care pierde titlul de revoluționar pierde, totodată, prioritatea la închirierea şi cumpărarea de locuințe din fondul de stat, atribuirea fără plată a locurilor de veci în cimitir, acces gratuit la tratament și consultații în spitalele şi policlinicile Ministerului Sănătății şi Ministerului Apărării Naționale, medicamente gratuite, acces gratuit la sanatorii și baze de tratament aparținând Ministerului Sănătăţii etc.

Odată cu anularea certificatului de revoluționar, fostul președinte va pierde și anumite drepturi conferite prin lege:

– nu va mai avea prioritate la închirierea şi cumpărarea de locuinţe din fondul de stat;

– nu va mai avea acces gratuit la tratament şi consultaţii în spitalele şi policlinicile Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Apărării Naţionale;

-nu va mai primi medicamente gratuite, acces gratuit la sanatorii şi baze de tratament aparţinând Ministerului Sănătăţii.

Acum, Guvernul a mers cu această solicitare în instanță, la Tribunalul București.

Reprezentanții instituției au constatat deja că fostul președinte a primit acest certificat pe nedrept, după ce au analizat datele din CV-ul lui Ion Iliescu.

Legea din România spune clar că nu pot obține certificat de luptător la Revoluție cei care în perioada 1945 sau 1989 au deținut o funcție de conducere în Partidul Comunist Român.

Acum instanțele de judecată sunt în vacanță, astfel că un termene în acest caz s-ar putea da cel mai devreme în toamnă.

Prima decizie care va fi dată de Tribunalul București nu va fi definitivă, astfel că urmează ca judecătrii de la Curtea de Apel București să decidă dacă retrag sau nu acest certificat de revoluționar lui Ion Iliescu.

Potrivit documentului, ”comisia în unanimitate a constatat atât din CV-ul aflat pe internet, cât şi din materialele din presă că Ion Iliescu a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în anul 1944 şi în Partidul Comunist Român în anul 1953 unde a avansat în carieră, devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 şi membru al CC al PCR”.

Având în vedere faptul că, în perioada 1971, a deţinut funcţia de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcţia de conducere deţinută la UTC al PCR, comisia constată că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin Legea 242. (…)

De prevederile legii nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 – 1989 au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţional ale PCR, motiv pentru care în unanimitate decide demararea procedurii administrative de anulare a Certificatului LRM”, se completează în documentul citat.

Asociaţia 21 Decembrie 1989 a transmis Secretariatului de stat o adresă cu privire la îndeplinirea condiţiilor de obţinere a titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător remarcat prin fapte deosebite de către Ion Iliescu.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate

Vezi Și

Purtătorul de cuvinte al Guwernerului, Dan Cărbunaru: ”Compensarea cu 50 de bani a prețurilor la carburanți, va continua până la sfârșitul lunii septembrie”

Guvernul României a aprobat la sfârșitul lunii iunie reducerea prețului la carburanți cu 5…