Acasă Actualitate Guvernul ”Super Cîțu” a picat, România eșuată patronată de ”Generalul” Klaus Iohannis, merge înainte

Guvernul ”Super Cîțu” a picat, România eșuată patronată de ”Generalul” Klaus Iohannis, merge înainte

0
0
1,153

Moţiunea de cenzură inițiată de Partidul Social Democrat, împotriva Guvernului Cîțu, intitulată ”Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu” și susținută prin vot de AUR și USR, a trecut în Parlament, ”Guvernul meu” Guwernul Cîțu e istoie.

Record absolut, Moţiunea de cenzură a trecut, marţi, iar premierul Florin Cîţu a picat cu un număr covârșitor de 281 de voturi, chiar și mai mult decât se anticipa, moment în care s-au auzit aplauze în plen. Guverul Cîţu va rămâne intermar până la învestirea unui nou Executiv.

Pentru prima dată, opoziţia a fost unită şi a votat cu bilele la vedere, astfel că acele calcule făcute în urmă cu câteva ore de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, s-au adeverit.

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, marţi, în plen comun pentru dezbaterea şi votul la moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Social Democrat. Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 379 de parlamentari din totalul de 465. La şedinţa plenului reunit al Parlamentului participă premierul Florin Cîţu şi membrii Guvernului. Votul la moţiunea de cenzură este secret cu bile. Pentru ca moţiunea să fie adoptată a fost nevoie de 234 de voturi favorabile.

Cîţu: Astăzi a murit moralitatea. În 30 de ani de politică nu a existat o alianţă mai toxică decât cea pe care o vedem astăzi, alianţa USR-PSD şi extremiştii

Premierul Florin Cîţu a afirmat în Parlament că a fost formată cea mai toxică alianţă politică din ultimii 30 de ani în România şi anume USR – PSD şi AUR. El a mai spus că ”astăzi a murit moralitatea” şi le-a cerut scuze românilor că a crezut în USR şi faptul că a tolerat o echipă de incompetenţi la guvernare, însă aşa ceva nu se va mai repeta şi nu va mai fi aşa de indulgent.

Redăm principalele declaraţii ale premierului Cîţu:

”Ar fi fost mult mai important pentru români să retrageţi moţiunea acum când sunt 15.000 de cazuri. Astăzi a murit moralitatea. Moţiunea PSD, cel mai mare inamic al vostru şi al nostru e susţinută şi votată de USR. S-au aliat cu extremiştii. Dragi români, aţi fost trădaţi. USR vrea să dea jos Guvernul din care face parte. Se poate să fie mai josnici de atâta liderii acestui partid? Le-am arătat foarte clar, cu mine premier guvernarea nu e un joc de copii răsfăţaţi. Ai maturitate politică şi eşti în stare să faci bine pentru români, rămâi în echipă. Sunt dezamăgit. USR joacă alba neagra cu guvernarea. După ce a complotat să dea jos Guvernul vrea să revină la guvernare, dar cu cineva mai indulgent. În 30 de ani de politică nu a exista o alianţă mai toxică decât cea pe care o vedem astăzi, aliaţa USR-PSD şi extremiştii.

Vă cer scuze că am crezut în USR, că am crezut că e un partid care vrea reformă, care crede în valorile europene, care nu susţine discursul antisemit-fascist. Socialism is strong in this ones. Simt o nostalgie după Guvernul zero. Not going to happen. Asta nu se va întâmpla pentru domnul Ciolacu.

Aţi votat un partid bipolar. Cheia pentru rezolvarea crizei politice e la USR putea să vină cu nominalizări şi termina spectacolul. Dar preferă să lase România fără Guvern şi în criză sanitară.

La PSD e de înţeles e un partid politic iresponsabil. Dar USR votează împotriva miniştrilor pe care PSD îi face incompetenţi. Au avut la conducere miniştri incompetenţi şi au fost coordonaţi de un vicepremier, lider al partidului. Năsui votează astăzi pentru moţiunea care îl face incompetent. USR îl trimite pe Năsui acasă pentru incompetenţă

Aţi fugit ca nişte laşi. Staţi lângă extremişti care sumt împotriva campaniei de vaccinare. Aţi ajuns să vă alianţi cu partide extremiste, când tot ce avea nevoie de la voi România era responsabilitate. Aţi sabotat şansa dreptei de a ave o guvernare stabilă.

Politica nu este despre Florin Cîţu şi despre cum să îl doborâţi pe Florin Cîţu, politica e despre români, iar românii nu vă vor uita niciodată că aţi fost în detrimentul lor. Vă citesc din DEX – sinceritate – Însuşirea de a fi sincer; lipsă de prefăcătorie sau de viclenie; francheţe. Astăzi v-aţi arătat adevărat faţă plină de ipocrizie.”

Citu – Dragi români, ne confruntăm cu două lucruri pandemia şi creşterea preţurilor la energie şi gaze. Nu ne putem sustrage acestor trenduri oricât am dori, dar facem eforturi pentru a le combate.

USR a fost inert, nu a făcut nimic împotriva campaniei antivacciniste. Bineînţeles în Parlament sunt şi alte legi care nu trec. Numirile la TVR, ICR. Parlamentul e ocupat de o competiţie de moţiuni când oamenii au probleme reale. Alianţa toxică PSD – USR şi extremişti şi au iniţiat moţiunea frustrării, o moţiune a absursul provaciniştii stau lângă antivaccinişti, pro-europenii alături de anti-europeni. Kafka ar fi mândru de voi. Căutaţi prin telefoane informaţii despre Kafka. Succes.

Dragi români, PNL nu este un partid perfect, dar este un partid responsabil. Şi nouă ne-ar fi uşor să trecem în opoziţie în această perioadă dificile. Nu o facem însă, rămânem până la capăt, nu dezertăm. Nu suntem laşi.

Dacă acest Guvern va pica azi în Parlament, vom face altul, tot în jurul valorilor liberale. Dragi români, aveţi încredere. Astăzi se separă apele în politica din România. Extremiştii, antivaccinişti, antieuropenii au legalizat concubinajul lor şi rămân în Opoziţie. Eu ştiu că vreţi să repetaţi guvernarea zero din 2016. Sunteţi nostalgici după o cafea şi un croissant. Aţi auzit de sindromul Stockholm, guvernarea zero rămâne în 2016”.

Marcel Ciolacu, la moţiunea de cenzură: ”Tu, Florin Cîţu ai eşuat, big time! Florine, SUPERMAN, ai căzut în cap! Zboară acasă!”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu l-a acuzat, marţi, la dezbaterea moţiunii de cenzură, pe premierul Florin Cîţu, că el şi a eşuat, xă a jucat golf cu vieţile românilor, şi, sub patronajul lui Klaus Iohannis şi al PNL,”românii mor carbonizaţi în spitale”.

”Trebuie să plecaţi azi, pentru că nici măcar n-aţi început să guvernaţi. Nouă luni v-aţi bătut ca chiorii pentru şefia PNL. Şi astăzi aţi ajuns şef peste un hoit politic. PNL a ajuns să miroasă a PNŢCD. Dar asta e problema voastră! Problema noastră şi a românilor este că aţi distrus ţara în lupta voastră absurdă pentru ciolan! Echipa câştigătoare este de fapt echipa ucigătoare! Aţi jucat golf cu vieţile românilor! Sub patronajul lui Iohannis şi al PNL, românii mor carbonizaţi în spitale!”, a spus Marcel Ciolacu în discurs.

El a mai arătat că, după 7 ani de mandat, ”şeful statului- Klaus Iohannis, ne spune relaxat că statul a eşuat!” ”Aşa este! În ”Guvernul meu” românii au ajuns să moară arşi în spitale! Nu o dată, nu de două ori, ci de 12 ori la rând! 12 tragedii şi zeci de oameni care au murit nevinovaţi din cauza incompetenţei voastre. Acest sistem patronat de PNL a omorât oameni nevinovaţi! Statul a eşuat pentru că românii au ajuns să se teamă de lucrurile care ar trebui să-i salveze! Românilor le este frică să mai meargă la spital! Aici aţi adus statul, domnilor Iohannis şi Cîţu! Guvernarea voastră a eşuat! Voi sunteţi reprezentanţii statului. Voi trebuia să aveţi grijă de români. Voi aţi eşuat! Tu – Florin Cîţu, ai eşuat BIG TIME!”, a declarat Ciolacu.

Potrivit preşedintelui PSD, ”România EŞUATĂ este singurul proiect politic care va rămâne în urma guvernării PNL! În rest doar tristeţe şi dezolare!” El s-a adresat lui Cîţu: ”Ce aţi făcut toată vara?! NIMIC! V-aţi luptat cu Orban pe funcţii în loc să vă pregătiţi de pandemie!Aţi inaugurat fără ruşine valul 4 cu 5 mii de penelişti la Congresul vostru penibil! În frunte cu Iohannis, aţi sfidat toate regulile! Aţi încălcat legea şi bunul simţ. Iar acum mai aveţi tupeul să ne cereţi responsabilitate şi să băgaţi noi restricţii?! Cine vă mai crede, domnule Cîţu?!Aţi distrus campania de vaccinare. Iar acum îi faceţi pe români proşti că nu se vaccinează. Dar testarea de ce aţi scos-o, domnule Ciţu?! Vă răzbunaţi pe români şi le încălcaţi toate drepturile fundamentale! Aţi scos România din Europa! Mergeţi pe stradă, domnule Cîţu! Vorbiţi cu oamenii. Acolo, printre claxoanele românilor nervoşi, o să vedeţi unde aţi dus această ţară. Toţi vă urăsc. Nimeni nu vă mai crede. Nu sunteţi fantastic. Nu sunteţi wow. Sunteţi doar total rupt de realitate şi de problemele oamenilor. Nu cu o sută de lei ca Ceauşescu o să vă salvaţi. Nu merge! Aţi ajuns cel mai detestat om din România! ACASĂ!”, a afirmat el.

Ciolacu a continuat: ”Am înţeles cu toţii că nu ştiţi cât costă pâinea, pentru că nu consumaţi. Între noi fie vorba, chiar sunt curios ce consumaţi dvs…poate ne spuneţi azi. Dar că facturile românilor se dublează, vă pasă?! Ştiţi acest lucru?! Ştiţi că pacienţii cronici nu au DIN NOU acces la tratament?! Vă pasă?! Vă pasă că 88 la sută dintre bolnavii de cancer aflaţi sub tratament în 2019 au murit în mai puţin de un an? Vreţi să repetaţi strategia asta criminală şi acum? Vreţi să moară lumea în case de frig la iarnă, domnule Cîţu?!”.

Liderul PSD l-a acuzat pe premier că ”stă la căldură, iar românii se luptă cu sărăcia”.

”România moare de foame, la propriu! În România, dvs îi furaţi pe cei mai săraci dintre români! Oamenii nu au nevoie de super- eroi închipuiţi, ci de salarii şi pensii decente! Oamenii au nevoie de căldură şi apă caldă! Oamenii au nevoie de spitale şi şcoli decente! Oamenii au nevoie de respect şi de un guvern responsabil! Oamenii s-au săturat de voi!”, a afirmat Ciolacu.

Preşedintele PSD a mai spus că ”acest Guvern a minţit, a furat şi a distrus România”.

”Acest Guvern a împrumutat miliarde de euro, dar în continuare românii suferă de foame şi frig. Joaca de-a Dumnezeu a domnului Cîţu cu vieţile şi sănătatea românilor trebuie să înceteze astăzi! Mă uit la domnul Barna: aveţi şansa să vă spălaţi azi păcatele! Aveţi şansa să recunoaşteţi în faţa românilor că aţi fost părtaşi la acest dezastru. Aţi distrus România cot la cot cu PNL timp de 9 luni de zile! Dacă regretaţi cu adevărat, votaţi la vedere moţiunea de cenzură a PSD!”, a precizat Ciolacu.

Ciolacu a mai spus că ”Trebuie să trimitem acasă acest guvern iraţional şi iresponsabil”.

”Trebuie să salvăm România de un guvern care a devenit un pericol la adresa cetăţenilor săi. Acest Guvern trebuie să plece AZI! Moţiunea PSD va trece cu un scor istoric! Florine, SUPERMAN, ai căzut în cap! Zboară acasă!”, a arătat Ciolacu în discurs.

Dan Barna: Aţi fi putut fi premierul reformator de care ţara asta are disperată nevoie, dar aţi preferat să fiţi frânarul reformelor. După 30 de ani, chiar aţi fi putut fi Superman, dar aţi ales să fiţi un banal Florin Cîţu”

Fostul lider USR-PLUS Dan Barna a declarat, marţi, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că Florin Cîţu ar fi putut fi premierul reformator de care ţara asta are disperată nevoie, dar a preferat să fie frânarul lor şi a anunţat că USR va vota moţiunea de cenzură. ”Aţi sacrifricat cinic stabilitatea pollitică pentru a obţine o mână de oameni. Domnule premier, aţi preferat această iresponsabilitate relaxată, ne-aţi spus că valul patru nu ne priveşte pe noi. Aţi dat grav de gard cu campania de vaccinare, aţi organizat congres cu 5.000 de oameni şi apoi aţi anunţat restricţiile”, a spus Barna. El a arătat că, în miercurea când premierul a decis să arunce în aer stabilitatea României, i-a spus că se ajunge în acest moment. ”Da, suntem aici şi vom vota aceatsă moţiune de cenzură. După 30 de ani, chiar aţi fi putut fi Superman, dar aţi ales să fiţi un banal Florin Cîţu.

George Simion: Nu mai putem să alocăm nicio secundă pe acest prim-ministru distrugător care de astăzi este istorie

Liderul deputaţilor AUR George Simion a declarat că nu va pierde nicio secundă pe Florin Cîţu, un premier care de astăzi este istorie. „E târziu acum că ne-am chemat domnul Orban la microfon pentru că nu mai avem ce spune. Nu mai putem să alocăm nicio secundă pe acest prim-ministru distrugător care de astăzi este istorie. Aşa că nu o să irosim nicio secundă pe Florin Cîţu. La revedere”, a afirmat George Simion în plenul reunit de marţi.

Sorin Grindeanu, mesaj pentru USR PLUS: Trebuie să vă recunoaşteţi public contribuţia majoră la dezastrul acestei guvernări. Să vă asumaţi răspunderea în faţa românilor şi să votaţi moţiunea de cenzură a PSD

Deputatul PSD Sorin Grindeanu le-a transmis aleşilor de la USR PLUS că trebuie să recunoască public contribuţia majoră pe care au avut la dezastrul guvernării Cîţu, să îşi asume răspunderea în faţa românilor şi să voteze moţiunea de cenzură a PSD. El le-a transmis că au fost complicii premierului Florin Cîţu şi nu victimele acestuia, aşa cum susţin în prezent.

”Am un mesaj strict pentru cei de la USR. Trebuie să vă recunoaşteţi public contribuţia majoră la dezastrul acestei guvernări. Să vă asumaţi răspunderea în faţa românilor şi să votaţi moţiunea de cenzură a PSD. Ştiu toţi românii că aţi vrea să daţi delete anului în care aţi fost alături de PNL. Moţiunea este şi despre eşecul vostru, despre reformele promise când eraţi în opoziţie de care s-a ales praful când aţi urcat la Palatul Victoria. V-aţi cocoţat pe aşteptările românilor de a avea o viaţă mai bună, dar aţi uitat să vă daţi jos de pe Facebook, aţi uitat că antreprenorii nu au nevoie de lozinci, ci de măsuri concrete sau aţi crezut că antreprenorii români ar putea plăti salariile din postările domnului Năsui? V-aţi purtat cu bolnavii cronici din România ca şi cum nu ar exista, iar pe mulţi dintre ei i-aţi condamnat la moarte. Ministrul Voiculescu a avut ca prioritate mai mult privatizarea sistemului de sănătate. Nicio măsură nu a fost luată pentru ca bolnavii să nu mai moară arşi prin spitale. Domnilor şi doamnelor de la USR, recunoaşteţi că aţi fost complicii domnului Cîţu, nu victimele lui. Stimaţi colegi de la USR şi PLUS, aţi promis că veţi construi noi autostrăzi într-un ritm nemaivăzut, că mari proiecte de infrastructură vor fi executate impecabil mai ales de primarii USR. Realitatea e cu totul alta – 35 de km domnule Drulă. Este imaginea şobolanilor dansând pe mormane de gunoi marca Clotilde Armand. Un eşec epic, cum ar zice fostul dvs şef Dan Barna”, a afirmat Sorin Grindeanu în plenul reunit de marţi.

El a continuat spunând că USR PLUS trebuie să recunoască „că reforma nu se poate face cu ranga şi că nu isteria e soluţia ca românii să o ducă mai bine. Aţi arătat întregii Europe cum poate fi refuzat în mod repetat PNRR al României. Nu v-a crăpat obrazul de ruşine când experţii Comisiei v-au spus că sumele pentru consultanţă sunt nesimţite. Aţi avut puterea în stat, dar v-aţi luptat doar pentru funcţiile şi banii dvs. Ca şi liberalii aţi fost preocupaţi mai mult de alegerile interne, decât de nevoile românilor”.

Social-democratul a adăugat că guvernarea nu este un război de guerrilă, iar situaţia din prezent este absurdă în contextul în care deputatul Dan Barna va vota împotriva fostului vicepremier Dan Barna, iar parlamentarii USR la fel, vor vota împotriva lor însişi în perioada în care erau membri ai Cabinetului Cîţu.

”Nici dacă veţi reveni la guvernare, fix cu aceiaşi oameni şi metehne. Guvernarea nu este un război de guerillă. Dincolo de absurdul situaţiei de astăzi în care deputatul Barna votează împotriva vicepremierului Barna, iar deputatul Năsui votează împotriva ministrului Năsui. Votul de azi la moţiune nu e suficient pentru a poza în virgină. Aţi crescut împreună cu liberalii, în beţia voastră de putere, un zombie politic în persoana lui Florin Cîţu, iar zombie-ul a încercat să vă imite, iar asta va plăcut. V-aţi despărţit de el atunci când nu v-aţi mai înţeles pe bani şi pe funcţii. Doamnelor şi domnilor de la USR aveţi curajul să vă asumaţi şi să votaţi moţiunea de cenzură”, a conchis Grindeanu.

Claudiu Târziu (AUR): A sosit momentul, domnule Cîţu să vă eliberăm de povara unei sarcini pe care aţi dovedit că nu o puteţi duce

Liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu a declarat că a venit momentul ca premierul Florin Cîţu să fie eliberat de povara unei funcţii pe care nu o poate duce. „Colegul meu George Simion avea perfectă dreptate să spună că nu ar mai merita să cheltuim niciun minut pentru a demonstra că trebuie demis Cabinetul Cîţu. Dar considerăm că suntem obligaţi la câteva obsevaţii şi precizări. Prima ar fi una de bun simţ şi anume că astăzi jucăm îmntr-o piesă de teatru absurd cu contribuţia PSD, pentru că altminteri acest Guvern era demis de acum o lună. Acest Guvern nu mai are încrederea românilor pentru că şi-a modificat componenţa politică iniţială. Parlamentul a învestit un alt Cabinet decât acesta prezent aici. Acest Guvern a fost ţinut în viaţă de nişte sfori deşirate a unor calcule politice meschine. Ultimul episod la fel de penibil s-a consumat săptămâna trecută, când CCR va făcut direct responsabil, pe dvs şi pe cei de la PSD, de boicotarea moţiunii de cenzură iniţiată de AUR şi semnată de USR.

El a adăugat că „a sosit momentul, domnule Cîţu să vă eliberăm de povara unei sarcini pe care aţi dovedit că nu o puteţi duce”.

”A sosit momentul să zburdaţi liber în lumea dvs fantasmagorică plină de Superman şi alte personaje de desene animate. Discursul dvs arată că am fost guvernaţi 9 luni de zile de un megaloman iresponsabil. Dacă eram legionar, ştiţi cum procedam, nu? Aşa doar cu cuvintele. Cine sunt extremiştii? Noi care apărăm legea, Constituţia, care ne batem pentru drepturile românilor sau cineva care închide ţara şi face segrerare pe motive medicale? Cineva care lasă să moară românii în spitalele pe care nu le îngrijeşte, asigură şi repară. Cine aruncă ţara în haos, cei cărora din cauza mor românii în spitale. Guvernarea nu e un monopol al lui Cîţu şi acoliţilor lui. Ce am văzut aici a fost demagogie, retorică zero, nu discurs care e o sfidare la adresa întregului popor român. Demisia!”, a conchis Târziu.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

După ce a lansat în spațiul public isteria ”puiului vopsit”, Horia Constantinescu își anunță demisia din fruntea ANPC și candidatura pentru primăria Constanța din partea PSD

Facebook 117 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce a lansat în spațiul public…