
Hunedoreanul Mihai Leu a încetat din viață după o lungă și grea suferință, fostul mare campion de box, a pierdut lupta cu boala la 56 de ani.
Fostul campion mondial de box și campion național la raliuri, Mihai Leu, a murit marți. Acesta avea 56 de ani și fusese diagnosticat cu cancer de colon în urmă cu mai bine de un deceniu.
Mihai Leu se afla în stare gravă la Terapie Intensivă, la Institutul Clinic Fundeni. Profesorul doctor Irinel Popescu anunțase luni, 23 iunie 2025, că prognosticul era unul rezervat.
Mihai Leu fusese externat în luna mai, după ce a ajuns de urgență la spital
Mihai Leu a fost internat de urgență și la finalul lunii aprilie, când a fost adus de urgenţă din Hunedoara la Spitalul Fundeni din București, cu un elicopter SMURD. Pe 1 mai, soția sa a anunțat că este conștient și reușește să vorbească, iar pe 2 mai, Mihai Leu a postat din ATI că ”a trecut din nou printr-o cumpănă”, dar se simte sprijinit și speră să fie transferat într-o rezervă și să înceapă recuperarea
După câteva săptămâni în spital, acesta a transmis un mesaj pentru a anunța că a fost externat.
”Sunt acasă. După o perioadă grea, mă bucur din suflet să vă spun că m-am externat și sunt din nou alături de cei dragi. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje, gânduri bune și încurajări. Le-am simțit pe toate și m-au ajutat enorm.
Un gând special și recunoscător se îndreaptă către echipa de medici condusă de domnul profesor Irinel Popescu, mi-a fost alături pas cu pas. Le mulțumesc pentru profesionalism, grijă și empatie.
Recuperarea continuă, dar gândul meu e deja la cursele de super rally. Abia aștept să fiu din nou la volan, acolo unde mă simt cel mai bine. Ne revedem curând!”, a transmis el, pe 15 mai, pe pagina sa de Facebook.
Mihai Leu a pierdut lupta cu boala, după 11 ani
Mihai Leu suferea de cancer de peste zece ani. Acesta a descoperit primele probleme după un consult mai amănunțit la Viena, în 2013-2014. De atunci, fostul campion se afla în evidența Institutului Clinic Fundeni, unde a fost internat de mai multe ori.
Acesta a suferit două operații în București și a efectuat chimioterapie și tratament, inclusiv la Viena, reușind inițial să învingă boala
Afecțiunea a revenit la final de 2023–decembrie 2024, când cancerul a recidivat și a necesitat noi intervenții chirurgicale la Spitalul Fundeni.
În decembrie 2024, a suferit complicații postoperatorii, inclusiv o hemoragie internă și a fost transferat de urgență cu elicopterul SMURD la Fundeni, unde a fost internat în Secția de Terapie Intensivă și a trecut printr-o perioadă critică, fiind intubat și monitorizat continuu.
Mihai Leu a fost un exemplu rar de excelență sportivă în două discipline diferite: campion mondial la box (neînvins) și campion național la raliuri, transformându-se ulterior într-un promotor activ al motorsportului din România.
Mihai Leu s-a născut pe 13 februarie 1968, Hunedoara. A început boxul la 8 ani și şi-a câștigat locul în echipa națională. A fost campion mondial juniori în 1987.
În 1987, a fugit în Germania ascuns într-un TIR, unde a continuat boxul ca profesionist. El s-a întors în România după Revoluție.
În perioada 1991–1997 a luptat profesionist sub numele Michael Löwe, fiind neînvins în 28 de meciuri. În 1997, a cucerit centura WBO la welterweight și a apărat-o o dată, apoi a surprins lumea retrăgându-se ca neînvins, din cauza unei accidentări grave la braț.
După box, fiul pilotului Nicolae Leu s-a orientat către automobilism: debut în raliuri în 1994, a devenit campion național vicecampion în 2001 și campion absolut în 2003, la volanul unui Hyundai Accent WRC.
Până în 2008 a fost pilot activ, apoi a devenit team‑manager al echipei Jack Daniel’s Rally Team în Campionatul Național de Raliuri.
Mihai Leu era căsătorit cu Anna, cu care are un fiu, Marco, născut în 1993, care este sportiv de iarnă și co‑organiza evenimente alături de tatăl său.
Fostul campion mondial de box Mihai Leu (56 de ani) s-a stins din viață în această seară. Anunțul a fost postat pe contul de facebook al sportivului.
”Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic”, se precizează în anunț.
Reacția Ministerului de Interne, după decesul lui Mihai Leu: Un simbol al determinării
”Campion în ring, pe circuit și în viață”, spun cei din MAI despre marele campion Mihai Leu.
”Mihai Leu rămâne un simbol al determinării, curajului și demnității. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, potrivit postării pe Facebook a MAI.
