Acasă Actualitate Impostoarea Raluca Turcan, şi-a trecut în CV un masterat început şi neterminat

Impostoarea Raluca Turcan, şi-a trecut în CV un masterat început şi neterminat

0
0
2,089

Vicepremier cu atribuții de coordonare a Ministerului Educației, Raluca Turcan menționează în CV-ul său oficial studii masterale la SNSPA pe care nu le-a absolvit de mai bine de 21 de ani. “1999 – SNSPA București – masterand în Comunicare și Relații Publice”, scrie Turcan, printre altele, la capitolul Educație. La solicitarea Edupedu.ro, Școala Națională de Studii Politice și Administrative a răspuns că “doamna Raluca Turcan a fost înmatriculată la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, programul de studii academice postuniversitare, domeniul științe ale comunicării, promoția 1999-2001, dar nu a susținut examenul de finalizare și, prin urmare, nu deține diplomă de absolvire”.

Contactată de Edupedu.ro și întrebată de ce menține în CV-ul său oficial titlul de masterand în Comunicare și Relații Publice la SNSPA, la 21 de ani de la abandonarea acestor studii, vicepremierul liberal Raluca Turcan a declarat că “relevanța educației e dată și de școala urmată, dar și de evaluarea personală făcută de fiecare la acel moment. Am urmat cursurile de masterat și am considerat acest lucru suficient pentru formarea mea. Am optat să nu susțin disertația pentru că activam deja în politică și mi s-a părut straniu la acel moment în care regimul Năstase ducea un atac cu toate mijloacele împotriva Opoziției, să fiu evaluată de apropiații sau sfătuitorii oamenilor politici împotriva cărora eu luptam. Evoluțiile au confirmat ca am avut 100% dreptate cu evaluarea făcută”.

Deputat liberal din 2004 și până astăzi, Raluca Turcan este din noiembrie 2019 vicepremier în Guvernul Orban cu atribuții de coordonare a activităților de la ministerele Justiției, Dezvoltării și Administrației, Educației și Cercetării, Sănătății, Fondurilor Europene, Culturii și Muncii.

Răspunsul integral al vicepremierului Raluca Turcan, la întrebările Edupedu.ro:

Rep: De ce mențineți, în CV-ul dvs oficial, titlul de masterand în Comunicare și Relații Publice la SNSPA, la 21 de ani de la abandonarea acestor studii?

Raluca Turcan: Eu am luat Bacalaureatul cu 10 și licența la ASE, Relații Economice Internaționale, cu peste 9.50. Părinții mei au lucrat toata viața ca profesori, iar Educația și formarea sunt definitorii pentru mine. În același timp, relevanța educației e dată și de școala urmată, dar și de evaluarea personală făcută de fiecare la acel moment. Am urmat cursurile de masterat și am considerat acest lucru suficient pentru formarea mea.

Am optat să nu susțin disertația pentru că activam deja în politică și mi s-a părut straniu la acel moment, în care regimul Năstase ducea un atac cu toate mijloacele împotriva Opoziției, să fiu evaluată de apropiații sau sfătuitorii oamenilor politici împotriva cărora eu luptam. Evoluțiile au confirmat că am avut 100% dreptate cu evaluarea făcută.

Rep: La fiecare rundă de alegeri, presa relatează că dvs ați terminat un masterat la SNSPA. Nu ați intervenit niciodată să corectați această confuzie. De ce?

Raluca Turcan: Știți bine că atunci când o informație greșita pleacă în internet, e greu să o mai poți corecta. Mi s-a părut o informație ușor de clarificat măcar în relația cu jurnaliștii, dacă va exista cineva interesat. Multe dintre lucrurile scrise despre mine sunt și false și dureroase și niciodată verificate. Oamenii mă judecă după ce fac, nu câte răspunsuri dau ori la minciuni scrise despre mine, ori la inexactități precum aceasta.

Rep: Intenționați să finalizați studiile masterale începute la SNSPA?

Raluca Turcan: Cadrul legal s-a schimbat de câteva ori de atunci. Voi face evaluarea la ieșirea din politică.

Rep: Tot în CV-ul dvs apare consemnat că în perioada 1996 – 1999 ați urmat Institutul Puskin, Moscova, Rusia, de unde aveți o diplomă în rusă comercială. Ați urmat institutul pe tot parcursul celor 4 ani?

Raluca Turcan: Trei ani. Un semestru studiam la ASE în Bucuresti și dădeam evaluări. Un semestru studiam acolo, aveam evaluări după care în țară recuperam și dădeam evaluări inclusiv pentru semestrul studiat afară. La Institutul Puskin am ajuns prin intermediul Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale din București. După admiterea de la ASE, am fost repartizată la grupa de limbă rusă, neștiind o boabă la momentul respectiv.

Rep: De ce nu v-ați publicat CV-ul și pe site-ul Guvernului, ci doar pe pagina Camerei Deputaților?

Raluca Turcan: Activitatea mea este publică de ani de zile, la fel, sunt cunoscute și școlile unde am studiat. A fost o scăpare. Nu am avut absolut niciun câștig de pe urma acestei situații.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

Judecătoarea Ancuţa Popoviciu, din „Dosarul 2 Mai”, cu problemuțe la mansardă, care striga victimele în sală, va fi mutată la Judecătoria Constanța

Facebook 102 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Judecătoarea Ancuţa Popoviciu, din…