Pe cât au fost Guvernul PNL și Președintele Klaus Iohannis de lenți, în a veni cu proiectul de lege care legifera starea de urgență spre dezbatere și vot în Parlament, pe atât de rapid s-au mobilizat să compenseze lentoarea și incompetența!
Legea care stabileşte restricţiile pentru starea de alertă a fost votată de parlamentari, miercuri seara, cu 258 de voturi „pentru”. Procedural, este nevoie ca Preşedintele Klaus Iohannis să promulge actul normativ, iar mai apoi legea ar urma să fie publicată în Monitorul Oficial.
Deputaţii din Comisia juridică au modificat, din nou, proiectul privind instituirea stării de alertă. Parlamentarii au decis că, din 15 mai, vor fi deschise mall-urile mai mici de 15.000 de metri pătraţi.
Chiar dacă a trecut de Parlament, s-ar putea ca în weekend să nu existe restricţii.
Deputaţii au respins propunerea PNL ca starea de alertă să intre în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial, astfel că aceasta ar putea fi instituită cel mai devreme luni, după două zile în care parlamentarii vor putea ataca la CCR proiectul, şi încă trei zile după publicarea în Monitorul Oficial.
Guvernul ar putea să găsească o soluţie legală să impună respectarea unor restricţii şi în weekend, dar acest lucru se va decide în şedinţa Executivului de joi.
După instituirea stării de alertă, oamenii vor putea merge la cumpărături în spaţii comerciale mai mici de 15.000 mp.
Ațadar, urmează 3 zile de vid legislativ!