Surprizele de pe lista MAE cu românii repatriați ”cu criterii”, prin Oman: doi îndrăgostiți, o avocată și oameni de afaceri
Pe lista românilor care au fost repatriați, vineri, în România, după ce au fost blocați în Emiratele Arabe Unite din cauza războiului din Iran, s-au aflat mai multe persoane, care nu întruneau criteriile de selecție anunțate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), potrivit informațiilor obținute de Antena 3 CNN. Astfel, trei cupluri, plecate în vacanță pe cont propriu în Dubai, au fost aduse în România, fără să fie minori neînsoțiți, fără să vorba de femei însărcinate sau alte probleme medicale. În fiecare caz prezentat mai jos a fost schimbat numele persoanelor implicate pentru a le proteja identitatea.
Un zbor de evacuare, organizat de România prin intermediul Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene (UCPM), a avut loc vineri, 6 martie. La bordul acestui avion, primul pe ruta Oman-București, s-au aflat 127 de români, dintre care 95 au fost minori.
Potrivit oficialilor de la MAE, a fost vorba despre cetățeni aflați în atenția consulatului României din Dubai și a celui din Oman, aparținând categoriilor prioritare pentru evacuare.
Însă, informațiile obținute pe surse de Antena 3 CNN par să contrazică declarațiile repetate ale purtătorului de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, și ale ministrei de Externe, Oana Țoiu, în ceea ce privește criteriile pe baza cărora au fost selectați pasagerii. Mai exact, categoriile prioritare anunțate de MAE sunt: copiii, persoane cu urgențe medicale, femei însărcinate și familii cu copii mici.
Antena 3 CNN a obținut lista cu acești români și a identificat trei cazuri, trei cupluri care s-au întors în România la bordul acestui avion, care nu se încadrează în niciuna din aceste categorii prioritate. Cel puțin conform listei menționate.
Atenție, numele sunt fictive!
- Primul caz: Ileana și Mihai, un cuplu de tineri de 22 de ani, aflați în vacanță pe cont propriu în Dubai. Aceștia au postat mai multe fotografii din vacanța lor pe rețelele sociale. Nu sunt minori, iar în dreptul numelor lor nu apare mențiunea, așa cum apare în toate celelalte cazuri, că ar reprezenta urgențe medicale din varii motive.
- Al doilea caz: Familia Pangrati, un cuplu format dintr-o avocată în vârstă de aproximativ de 50 de ani și soțul ei de 60 de ani. Nici în dreptul acestui cuplu nu există vreo mențiune a oficialilor de la MAE privind criteriile care îi încadrează la categoria prioritară. Antena 3 CNN a contactat-o pe doamna Pangrati, care a spus că soțul ei este pacient cronic cardiac, ia pastile zilnic, iar ei au fost îmbarcați în acest zbor din motive medicale
- Al treilea caz: Familia Foca, un cuplu de oameni de afaceri cu doi copii (11 și 16 ani). Nici în dreptul lor nu apare vreo urgență medicală sau vreo altă mențiune privind vreun criteriu de selecție.
Menționăm că în dreptul celorlalți pasageri, oficialii consulatului au menționat că este vorba de un minor, de o femeie însărcinată, un bărbat dependent de insulină, o pacientă cu probleme oncologice cu un copil mic în îngrijire șamd.
Ce spune MAE:
După acuzațiile Dacianei Sârbu că fiica ei, Irina, minoră, a fost dată jos din autobuzul care ar fi trebuit să o transporte la aeroport pentru acest zbor pentru că ar reprezenta ”o vulnerabilitate de imagine”, atât ministra Afacerilor de Externe, cât și purtătorul de cuvânt Andrei Țărnea au declarat, în mai multe rânduri, că au fost respectate toate criteriile de selecție. Mai precis, că prioritari sunt copiii, persoane cu urgențe medicale, femei însărcinate și familii cu copii mici.
”Priorităţile absolute pentru zborurile de evacuare şi pentru alte categorii de zboruri, în măsura în care echipele consulare pot să faciliteze prezenţa lor pe aceste zboruri fie comerciale, fie chartere sunt aceleaşi.
Şi este vorba de persoanele care sunt la risc. Persoanele care sunt la risc, în sens consular, sunt considerate persoanele care sunt copii, persoanele cu probleme medicale şi persoanele care sunt…o femeie gravidă nu e o problemă medicală, dar este o persoană la risc.
Deci, acestea sunt categoriile, acestea au fost din prima zi, nu s-au schimbat niciodată, nu se vor schimba niciodată, sunt în mod în natural. Acestea sunt, de altfel, cazurile care fac obiectul asistenţei consulare oferită de România sau alte state în mod curent”, a declarat Ţărnea.
La întrebarea: ”Sunteţi sigur că toţi pasagerii care au urcat ieri la bordul acelui zbor din Oman la Bucureşti au respectat aceste criterii? Sunteţi absolut sigur de acest lucru?”, Ţărnea a oferit următoarele detalii: ”Sunt absolut sigur că ai mei colegi din Dubai au respectat, atunci când au făcut listele, criteriile pentru asistenţă consulară. Da, nu am nicio îndoială”.
În ceea ce privește cazul specific al Irinei Ponta, ministrul de Externe susține că a fost informată de consulul de la Dubai despre ”cazul special al unei minore neînsoțite”. Oana Țoiu a precizat că i-a spus că înainte să facă orice modificare la componența grupului deja stabilit să se asigure că au întâietate cei din categoriile vulnerabile. Ministrul de Externe a adăugat că informația că adolescenta ar fi fost dată jos din autocar este falsă.
UPDATE: După mai multe explicații confuze cu privire la repatrierea Irinei Ponta și amenințarea Dacianei Sârbu că îi va face plângere penală, Oana Țoiu a revenit, vineri seara, cu explicații, într-o postare pe Facebook. Ministrul de Externe susține că a fost informată de consulul de la Dubai despre ”cazul special al unei minore neînsoțite”. Oana Țoiu a precizat că i-a spus că înainte să facă orice modificare la componența grupului deja stabilit să se asigure că au întâietate cei din categoriile vulnerabile. Ministrul de Externe a adăugat că informația că adolescenta ar fi fost dată jos din autocar este falsă.
Ministrul Afacerilor Externe a admis că a fost informată de consulul de la Dubai despre ”cazul special al unei minore neînsoțite”.
”Consulul a fost cel care a menționat că, în afara informărilor oficiale de până atunci, are și cazul special al unei minore neînsoțite.
Răspunsul meu a fost că, în orice modificare pe care ar urma să o facă la componența grupului deja stabilit sau în orice plan de evacuare prezentat oricui, să se asigure înainte că și ceilalți din categoriile vulnerabile cu grad de risc înscrise în grija consulară pe canale formale au acces la aceeași informație și tratament egal.
De asemenea, trebuie să se asigure că regulile stabilite și deciziile comunicate anterior în cadrele oficiale sunt respectate, căci încrederea cetățenilor este vitală într-o situație de criză.
Zborul de evacuare gratuit nu a avut modificări, din informațiile pe care le am, față de confirmările formale realizate de consulat, iar minora neînsoțită a avut la dispoziție încă de ieri opțiuni sigure de repatriere”, a scris Oana Țoiu într-o postare pe Facebook.
Șefa diplomației românești a adăugat că este falsă informația că Irina Ponta ar fi fost dată jos din autobuzul în care se aflau mai mulți români ce urmau să fie repatriați.
”Nu avem raportări care să indice, niciunde în lume, că un minor ar fi fost dat jos din transferurile sau zborurile organizate de noi sau asistate de echipele consulare (Informația că o minoră a fost dată jos din autobuz pe drum sau din avion pe aeroport este o informație falsă)”, a spus ministra.
Oana Țoiu a mai precizat că în conversația ei cu consulul nu a cerut niciun nume.
”Am discutat cu consulul despre zborul de evacuare la momentul la care grupul era complet și în Dubai, și în Abu Dhabi, și în Muscat.
Nu am cerut modificarea niciuneia dintre deciziile anterioare de alocare și nici nu am pus nicio întrebare ce implică nume și prenume ale pasagerilor sau nume și prenume ale părinților acestora.
Am întrebat însă ceva ce ține de responsabilitatea instituțională, dacă echipa din teren a reușit să includă pe toată lumea din criteriile stabilite, dacă a reușit să sune la toate cazurile medicale semnalate și dacă mai avem cunoștință despre alte grupuri de copii”, a scris ministra.
De asemenea, Oana Țoiu a adăugat că pe canalele de comunicare ale MAE nu a fost identificată vreo solicitare de asistență din partea părinților pentru Irina Ponta.
”Cetățenii români s-au înregistrat în prealabil în bazele de date anunțate de Ministerul Afacerilor Externe de la începutul crizei și la adresa de mail oficială a consulatului. Pe aceste canale nu a putut fi identificată cererea de asistență a părinților pentru minora neînsoțită, nici autonotificarea în aplicația de călătorii privind prezența pe spațiul respectiv”, a scris ministrul.
Șefa MAE a adăugat că atunci când a fost sunată ca să i se semnaleze cazuri de români blocați în Orientul Mijlociu, cei care au apelat-o ”au primit de la mine, fără excepție, răspunsul de a se înscrie prin canalele oficiale comunicate de MAE și să urmărească informațiile la zi.”
Oana Țoiu a dezmințit și informațiile că în zborul Muscat-Otopeni mai existau locuri destinate României care nu au fost ocupate: ”Zborul Muscat-Otopeni care a aterizat azi a fost complet ocupat pe locurile destinate României (Informația că nu existau cazuri alocate la capacitate pentru locurile alocate României a fost o informație falsă)”.
UPDATE: Ilie Bolojan anunță că vor exista zboruri comerciale zilnice din EAU către România: ”În funcție de condițiile de securitate”.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că, ”în funcție de condițiile de securitate”, începând de săptămâna viitoare vor exista curse comerciale zilnice din Emiratele Arabe Unite în România. Prim-ministrul a adăugat, de asemenea, că în următoarele zile sunt în pregătire avansată zboruri de repatriere asistată, fie în cooperare europeană, fie contra cost.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a precizat că zborurile de evacuare susținute din bugetul public și din fonduri europene ”pot acoperi doar o parte din nevoia totală de repatriere”.
”De aceea, lucrăm și pentru sporirea numărului de curse comerciale sigure prin care cetățenii să poată reveni în țară.
Începând de săptămâna viitoare, autoritățile din Emiratele Arabe Unite ne-au confirmat creșterea numărului de zboruri comerciale zilnice către București, în funcție de condițiile de securitate.
În același timp, introducem în sistemele de rezervare cereri pentru culoare de zbor pe aeroportul din Dubai, pentru companiile care au transportat turiști români prin intermediul agențiilor de turism”, a anunțat premierul pe Facebook.
Ilie Bolojan a adăugat că sunt în pregătire mai multe zboruri de repatriere în următoarele zile, iar la începutul săptămânii sunt programate două curse prin Oman.
”Pe măsură ce situația de securitate permite, organizăm noi acțiuni pentru evacuarea celor aflați în zonele afectate.
Sunt în pregătire operațională avansată alte zboruri în următoarele zile, fie în cooperare europeană, fie zboruri charter de repatriere asistată, contra cost. La începutul săptămânii viitoare sunt programate două curse prin Oman.
Continuăm, totodată, colaborarea cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, pentru a facilita îmbarcarea românilor pe zborurile organizate de acestea pentru repatrierea propriilor cetățeni”, a scris premierul pe Facebook.
Șeful Executivului a spus că până în prezent, prin zboruri de repatriere asistată și prin Mecanismul European de Protecție Civilă, au fost aduși în țară peste 1000 de cetățeni români.
”Echipele de asistență consulară au fost suplimentate. Mulțumesc Ministerului Afacerilor Externe, personalului consular, ambasadelor și tuturor celor implicați în sprijinirea și repatrierea românilor. Înțeleg nerăbdarea și îngrijorarea celor care doresc să revină în țară, precum și neliniștea familiilor lor. Facem tot ce este posibil pentru ca românii să ajungă acasă în siguranță, cât mai curând și în condiții sigure”, a mai scris premierul.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor de Externe, Andrei Țărnea, a anunțat, sâmbătă, că MAE are în pregătire un zbor cu 189 de locuri, pe ruta Riad-București, destinat românilor care sunt blocați în Qatar, după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu. Aceștia vor fi transportați cu autocarele din Qatar în capitala Arabiei Saudite.
UPDATE: Victor Ponta a mărturisit că situația prin care a trecut familia sa reflectă, în opinia sa, o problemă mai largă a statului român și a modului în care instituțiile își tratează cetățenii.
”Sunt îngrijorat pentru noi toți, pentru România. De foarte multe ori am zis că România a devenit o junglă în care nu doar că nu te ajută statul român pentru pensie, pentru mers la spital, pentru bursă de elev, dar chiar îți face rău! Pentru că statul român în acest moment este o junglă condusă de hiene și să știți că folosesc acest termen. Niște hiene, nu sunt oameni!”, a declarat fostul premier.
Victor Ponta, critici dure la adresa USR
Fostul premier a lansat acuzații dure la adresa USR, despre care a spus că ar acționa împotriva românilor.
”România e o junglă și noi ne luptăm cu hienele care au ajuns să conducă statul român și care au ajuns să se lupte cu copiii noștri, nu doar cu al meu atunci când le taie bursele aceste hiene, când ne taie pensiile părinților noștri, când ne lasă pe toți fără concediu medical. Și poartă un nume, sunt reunite în USR. Ne vor răul, trăiesc din ură și hrănindu-se din cadavrele societății românești”, a declarat Victor Ponta.
Acesta a spus că fiica sa, Irina, este acum în siguranță și că foarte mulți oameni au încercat să ajute în timpul incidentului: ”Nu vreau să vorbesc în seara asta foarte mult despre Irina, vreau să spun că e bine acasă. Foarte mulți oameni au vrut să ne ajute, ne-au ajutat, au fost alături de noi, ne-au spus: nu ne interesează Ponta ca politician, un copil minor trebuie ajutat, nu trebuie aruncat din autobuz de statul român”.
Victor Ponta a susținut că fiica sa este minoră și îndeplinea toate criteriile pentru a fi evacuată.
”Irina e minoră, nu are 18 ani. Se afla singură, era la universitate, nu la distracție și practic îndeplinea toate condițiile anunțate public de MAE. Nu s-a dus Irina la consulat de capul ei, a fost chemată să vină să meargă cu acel autobuz cu care au fost transportați. Nu lua locul nimănui. Avionul s-a întors cu 14 locuri goale”, a declarat fostul premier.
Acesta a mai subliniat că nu îi consideră vinovați pe angajații consulatului: ”Repet: personalul consular și-a făcut datoria. Au verificat că e minoră, că e singură, au vorbit la universitate. În lumea asta sunt mulți ambasadori, consuli care își fac datoria față de români, ei muncesc”.
Critici dure la adresa autorităților
Victor Ponta a criticat și reacțiile oficiale ale autorităților și modul în care a fost prezentată situația.
”Am văzut imediat date de la doamna ministru de externe și de la purtătorul lor de cuvânt care e identic cu Zaharova, care minte uitându-se în ochii oamenilor în numele lui Putin, așa minte purtătorul de cuvânt în numele lui Țoiu. Repet, toate lucrurile sunt clare, le vom depune la autorități”, a spus Ponta.
Acesta a mai adăugat că există o ruptură între stat și cetățeni li că autoritățile ar trebui să se concentreze pe problemele reale ale oamenilor.
”Sunt mii, mii, mii de români care spun: statul român nu doar că nu ne ajută deși plătim taxe, impozite, ne facem datoria față de statul român, dar nu știe ce să ne mai ia, să ne caute, să ne impoziteze, o casă, o mașină. Aici e o ruptură uriașă între un stat capturat de o haită de hiene și noi toți ceilalți cetățeni”.
UPDATE: Mii de români din Emirate au cerut ajutorul statului pentru a reveni acasă. „Nu ne dau nicio informaţie”.
Războiul din Orient face tot mai multe victime între civili. Un bărbat a murit în Dubai, ucis de o dronă pe stradă. Rachetele iraniene au lovit blocuri rezidenţiale şi hoteluri, inclusiv un zgârie nori din cartierul de lux Dubai Marina. Mii de români sunt blocaţi în Emirate. Oamenii se plâng că nu sunt ajutaţi de agenţiile de turism şi cer statului să trimită mai multe avioane după ei. Pentru prima dată, în război intră şi Emiratele care atacă Iranul. În paralel, israelienii și americanii atacă infrastructura energetică a țării.
Dronele iraniene au transformat paradisul din Dubai în zonă de război. Un bărbat a murit după ce resturi dintr o rachetă au căzut pe maşina lui, în timp ce se afla în trafic. Dronele au avariat şi un zgârie nori simbol, 23 Marina Tower. Turnul cu 88 de etaje, frecventat de oameni de afaceri şi investitori, a luat foc.
„Bucata respectivă a căzut pe exteriorul clădirii și a provocat un mic incendiu, însă din fericire nu au existat victime. Viața aici continuă aproape normal dar zilnic primim una sau două alerte prin care suntem anunțați să ne adăpostim pentru scurt timp, deoarece fragmentele rezultate după interceptări pot cădea în oraș”, a povestit o româncă aflată în Dubai.
14.000 de români au cerut ajutor statului pentru a ajunge acasă. Cei care sunt în Dubai şi Emirate sunt tot mai speriaţi şi tot mai revoltaţi.
„Ni s-a oferit şi nouă un zbor, ieri. Ne-au îmbarcat pe fiecare de unde eram cazaţi la hoteluri, pe banii noştri, nu ai agenţiei sau ai Emiratelor, cum se spune. Ne-au dus la aeroport cu autocare. Am stat o jumătate de oră, nu ne-au lăsat să ne dăm jos din autocar. Zborul nici nu plecase din Bucureşti, avionul. Ne-au adus pe toţi la acelaşi hotel, ne ţin aici şi nu ne dau nicio informaţie”, a spus revoltat un român.
„Suntem la recepţia hotelului, ne-au blocat deja cartelele. Plătim câte o zi, câte o zi pentru că în fiecare dimineaţă avem speranţa că ne vor chema către aeroport. Nu avem nicio certitudine, stăm ca şi cum am fi în pandemie”, a spus Gabriel Turcu, român blocat în Dubai.
Înr-un zbor de reptariere organizat de stat, 183 de români au revenit din Qatar. Oamenii au fost duşi cu autocarele la Riad, iar apoi au fost cu o cursă charter la Bucureşti. Alţi români au revenit în cursul nopţii, după ce avionul lor a fost blocat 12 ore pe aeroportul din Dubai.
Român: Am comunicat cu consulatul, dar a fost dezamgitor. Înseamnă că nu am avut un mare sprijin din partea lor.
Reporter: Credeţi că autorităţile şi-au făcut treaba aşa cum trebuie?
Român: Sub nicio formă! Pe primul loc au fost ruşii, care au fost foarte bine trataţi şi imediat i-au ajutat. Noi, ultimii, ca de obicei.
Statele din Golf, ţinta atacurilor iraniene
Peste noapte, haosul a cuprins şi alte state din Golf. În Kuweit, dronele iraniene au ţintit depozitele de combustibil de lângă aeroportul intermnaţional. O clădire guvernamentală din capitală a fost cuprinsă de flăcări.
În Bahrain au fost atacte clădiri rezidenţile şi staţia de desalinizare, o insitutţie vitală pentru ţară.
Coloane uriaşe de flăcări deasupra Teheranului
Riposta Statelor Unite şi Israelului a fost dură. Avionaele de luptă au distrus depozitele de combustibil din capitala Iranului. Coloane uriaşe de flăcări s-au ridicat deasupra Teheranului. Iar pe străzi s-au format râuri de foc, după ce petrolul s-a aprins.
Peste zi, Teheranul a fost acoperit de nori negri, iar localnicii s-au plâns că plouă cu petrol din cauza poluării.
„Au fost incendii majore în sudul oraşului. Dar vreau să vă mai arăt ceva: plouă şi puteţi vedea că apa de ploaie este neagră, este saturată cu petrol”, a transmis Frederik Pleitgen, corespondent CNN.
Donald Trump şi Benjamin Netanyahu au cerut din nou schimbarea regimului.
„Nu vrem să ajungem la o înţelegere. Ei ar dori să ajungă la o înţelegere. Noi nu vrem să ajungem la o înţelegere”, a declarat preşedintele Statelor Unite.
„Momentul adevărului se apropie. Nu căutăm să divizăm Iranul. Căutăm să eliberăm Iranul şi să trăim în pace cu el”, a spus şi Benjamin Netanyahu.
Turcia ameninţă Iranul
Duminică, şi Emiratele Arabe Unite au atacat Iranul, pentru prima dată. Iar Turcia ameninţă republica islamică după ce NATO a interceptat o rachetă lansată spre teritoriul ţării.
„Dacă acest lucru se repetă… Sfatul nostru pentru voi este să aveţi grijă. Nimeni din Iran nu ar trebui să pornească într-o asemenea aventură”, a transmis Hakan Fidan, ministrul turc de externe.
Adunarea Experților din Iran l-a desemnat pe noul lider suprem după moartea ayatollahului Ali Khamenei, dar numele lui nu a fost încă anunțat Israelul a promis deja că-l va ucide.

