Acasă Actualitate Ministrul Educaţiei Anisie, noi date privind scenariile de funcţionare a şcolilor din România

Ministrul Educaţiei Anisie, noi date privind scenariile de funcţionare a şcolilor din România

0
0
488

Practic, actualele ”autorități”, în goana lor nebună și descreierată după alegeri oportuniste și de conjunctură, au deschis instituțiile de învățământ, doar ca să aibă acum ce să închidă.

Încă 219 grădinițe și școli au intrat peste weekend în scenariul roșu, cu predare exclusiv online, potrivit buletinului informativ transmis astăzi de Ministerul Educației. Astfel, la nivelul întregii ţări 1.259 de unități de învățământ se află în scenariul 3.

Luni, 19 octombrie, potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

– 10.790 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

– 5.607 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 1.259 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Dintre cele 1.259 de unități aflate în această situație, 313 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 946 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

MEC reaminteşte că, potrivit ordinului comun al ministrului Educaţiei şi cercetării şi al ministrului Sănătăţii nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcţionare pe parcursul anului şcolar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie„, afirmă sursa citată.

Prefectura Capitalei a anunțat în această după amiază că toate unitățile de învățământ se închid. Este vorba despre școli, licee, creșe, dar și universități.

Toate cursurile față în față vor fi anulate începând de mâine și se vor desfășura în regim online.

Măsurile sunt aplicate pentru o perioadă de 14 zile.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

La cererea DNA, Plenul Camerei Deputaţilor a votat ridicarea imunităţii deputatului Nelu Tătaru, pentru ”percheziţii informatice şi domiciliare”

Facebook 2 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email La cererea DNA, Plenul Camerei Deput…