Acasă Actualitate Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, face precizări după apariția articolelor legate de implicarea sa într-un dosar penal și dare de mită

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, face precizări după apariția articolelor legate de implicarea sa într-un dosar penal și dare de mită

0
0
95

Reacția ministrului Transporturilor, după ce numele său a apărut într-un dosar de dare de mită.

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, face precizări după apariția articolelor legate de implicarea sa într-un dosar penal și dare de mită unor lucrători de la un ocol silvic, în 2012. Actualul ministru susține că a sesizat Direcția Silvică în legătură cu unele nereguli privind plăți ilegale și că a acceptat să ia parte la un flagrant.

Ciprian Șerban a declarat miercuri, că la momentul respectiv el nu și-a dat seama că i se cer comisioane, iar când și-a dat seama a sesizat organele de anchetă.

El a venit cu precizări și pe pagina lui de Facebook, unde a scris că a acceptat inclusiv să ia parte la un flagrant după ce s-a declanșat ancheta penală.

”Pentru o corectă informare a opiniei publice, fac următoarele precizări:

În derularea unui contract comercial, în anul 2012, am lucrat cu muncitori zilieri, pe care, conform legii, îi treceam în Registrul pentru Zilieri și pe care îi plăteam zilnic, evidențiind aceste plăți în contabilitatea societății.

Am observat, la un moment dat, însă, că reprezentanții Ocolului Silvic, cei care coordonau una dintre echipele de zilieri, rețineau sume de bani care nu se justificau, nici în cheltuielile organizării de șantier și nici în plata zilierilor, dând de înțeles că sunt comisioane, fără să explice destinația și justificarea lor, motiv pentru care am considerat că sunt plăți nelegale şi am sesizat imediat autoritățile.

Pentru a avea dovezi și a ajuta organele de anchetă, toate aceste discuții cu reprezentanții Ocolului Silvic au fost înregistrate de un reprezentant al firmei.

Am sesizat, inclusiv Direcția Silvică despre aceste plăți și am depus o plângere la autoritățile în drept, atașând și aceste înregistrări.

În timpul cercetării, sub supravegherea autorității competente, au fost derulate mai multe acte în dosar, care au dovedit temeinicia celor sesizate de mine, inclusiv un flagrant pe care am acceptat să-l fac, tocmai pentru a proba infracțiunile comise de reprezentanții Ocolului Silvic.

Ulterior, am văzut în presă că și alți demnitari sau oameni politici au sesizat autoritățile în astfel de situații.

Primul exemplu care îmi vine în minte este domnul Cătălin Drulă, ministru al Transporturilor la acea vreme.

Încurajez ca toți cei care se confruntă cu astfel de situații să le demaște, pentru că doar astfel putem scăpa de acest flagel”, a scris Ciprian Șerban miercuri, într-un mesaj pe Facebook.

Încă un ministru din Guvernul Bolojan a dat șpagă în trecut. Cazul lui Ciprian Șerban de la Transporturi

După Dragoș Anastasiu, încă un ministru din Guvernul condus de Ilie Bolojan apare într-un dosar de corupție. Este vorba de Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, care a dat șpagă de șase ori înainte să denunțe trei angajați ai unui ocol silvic, condamnați definitiv între timp.

În 2017, trei angajați ai Ocolului Silvic Răducăneni erau judecați pentru luare de mită.

Presa locală a arătat încă de atunci că cel care a dat mită, iar apoi a denunțat situația procurorilor, era un tânăr deputat PSD, ajuns acum ministru al Transporturilor – Ciprian Șerban.

Din dosarul citat de jurnaliști reiese că Ocolul Silvic a încheiat în anul 2012 un contract de servicii (plantări), care avea o valoare de 664.446 lei, cu o firmă reprezentată de Ciprian Șerban.

După ce a semnat contractul, Ciprian Șerban a avut o discuție cu cei trei angajați ai Ocolului Silvic. Aceștia i-au propus ca plantările să fie făcute de muncitori din zonă, iar 4% din valoarea totală să ajungă în buzunarul lor, astfel încât să nu existe ”dificultăți” la finalul contractului.

Deși Șerban a refuzat inițial, după mai multe presiuni din partea reprezentanților Ocolului Silvic a renegociat cu aceștia un preț final de 3% din valoarea contractului, adică aproximativ 20.000 de lei.

Din informațiile prezentate în acei ani în presă reiese că Șerban a plătit, ca șpagă, între 4.000 și 6.000 de lei din această sumă. Europa Liberă subliniază în prezent că actualul ministru a dat mită de șase ori și că suma totală a fost de 4.000 de lei: aproximativ 3.400 de lei până să anunțe procurorii și 600 de lei când a fost organizat flagrantul.

Ulterior, în septembrie 2012, Ciprian Șerban i-a denunțat pe cei trei angajați ai Ocolului Silvic, iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au deschis un dosar penal în acest sens și au organizat un flagrant.

Ciprian Șerban a fost martor denunțător în acest caz

La fel ca în cazul Anastasiu, pentru că Șerban a denunțat infracțiunea înainte ca procurorii să o investigheze, acesta nu a fost pus sub acuzare penală. Ciprian Șerban a fost martor denunțător în acest dosar.

Cei trei angajați ai Ocolului Silvic Răducăneni au primit pedepse între un an și șase luni și trei ani de închisoare cu suspendare.

”Cele două spețe nu se aseamănă (n.r. Cea în care a fost implicat Dragoș Anastasiu și cea de acum). În momentul în care am constatat că are loc o infracțiune, am anunțat autoritățile în drept precum și conducerea Direcției Silvice. Tot ceea ce a urmat a fost în coordonarea acestora”, a fost reacția ministrului Transporturilor, pentru Europa Liberă.

Reamintim că Dragoș Anastasiu a demisionat din funcția de vicepremier după ce în spațiul public a ajuns informația potrivit căreia a dat șpagă timp de 8 ani unei funcționare ANAF. În conferința de presă în care și-a dat demisia, Anastasiu a încercat să motiveze argumentând că ar fi dat ”șpagă de supraviețuire”.

Ministrul Transporturilor Ciprian Șerban (PSD) vine cu precizări, după apariția înregistrărilor publicate de Europa Liberă, dintr-un dosar de corupție, care arată că acesta ar fi dat mită de 6 ori reprezentanților unui ocol silvic din județul Iași. Șerban afirmă că a acceptat flagrantul, pentru a sprijini organele de anchetă să probeze infracţiunile comise în cadrul acestui ocol silvic. Social-democratul spune că în felul acesta ar fi procedat și alți lideri de stat și îl indică pe Cătălin Drulă, fost ministru la Transporturi când USR se afla la guvernare.

”În derularea unui contract comercial, în anul 2012, am lucrat cu muncitori zilieri, pe care, conform legii, îi treceam în Registrul pentru Zilieri și pe care îi plăteam zilnic, evidențiind aceste plăți în contabilitatea societății. Am observat, la un moment dat, însă, că reprezentanții Ocolului Silvic, cei care coordonau una dintre echipele de zilieri, rețineau sume de bani care nu se justificau, nici în cheltuielile organizării de șantier și nici în plata zilierilor, dând de înțeles că sunt comisioane, fără să explice destinația și justificarea lor, motiv pentru care am considerat că sunt plăți nelegale şi am sesizat imediat autoritățile. Pentru a avea dovezi și a ajuta organele de anchetă, toate aceste discuții cu reprezentanții Ocolului Silvic au fost înregistrate de un reprezentant al firmei. Am sesizat, inclusiv Direcția Silvică despre aceste plăți și am depus o plângere la autoritățile în drept, atașând și aceste înregistrări”, a transmis Ciprian Șerban.

Ministrul social-democrat afirmă că în timpul cercetării, sub supravegherea autorității competente, au fost derulate mai multe acte în dosar, care au dovedit temeinicia celor sesizate, ”inclusiv un flagrant pe care am acceptat să-l fac, tocmai pentru a proba infracțiunile comise de reprezentanții Ocolului Silvic”.

Ciprian Șerban spune că ulterior a observat în presă că și alți demnitari sau oameni politici au sesizat autoritățile în astfel de situații. ”Primul exemplu care îmi vine în minte este domnul Cătălin Drulă, ministru al Transporturilor la acea vreme”, spune acesta. Social-democratul mai spune că îi încurajează pe toți cei care se confruntă cu ”astfel de situații”, să le demaște ”pentru că doar astfel putem scăpa de acest flagel”.

n

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Năuceala președintelui în formă continuată, Nicușor Dan, întrebat dacă a dat vreodată șpagă, a răspuns mucalit: ”Nu îmi aduc aminte”

Facebook 192 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Năuceala președintelui în formă co…