Acasă Actualitate Niculae Bădălău a fost arestat pentru 30 de zile, PSD îi cere demisia de la conducerea Curţii de Conturi

Niculae Bădălău a fost arestat pentru 30 de zile, PSD îi cere demisia de la conducerea Curţii de Conturi

0
0
328

Fostul ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Niculae Bădălău, a fost audiat seara trecută de Direcția Națională Anticorupție, într-un dosar de corupție.

Bădălău, care în prezent este vicepreședintele Autorității de Audit, este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă. Fostul senator i-ar fi oferit mită 170.000 de euro unui primar din judeţul Giurgiu, în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice.

În datele de 09.08.2022 şi 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menţionată mai sus (consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, n.r.), i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind «Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…», estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă. În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială, privind «Înfiinţare reţea de alimentare cu apă …», inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme”, a transmis DNA într-un comunicat.

Ulterior, procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27 noiembrie 2022, a inculpaților:

Bădălău Niculae, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul aceleiași instituții, pentru comiterea infracțiunilor de:

– dare de mită, în formă continuată,
– trafic de influență,

Persoană fizică, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

​În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În datele de 09.08.2022 și 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menționată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind ”Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…,”, estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăți administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.

În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind ”Înființare rețea de alimentare cu apă …”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.

În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA) dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.

În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 28 noiembrie 2022, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

PSD consideră că în contextul în care DNA a început o anchetă penală și a dispus reținerea domnului Niculae Bădălău, acesta nu își mai poate continua activitatea la Curtea de Conturi a României. Prezența sa în această funcție ar afecta grav credibilitatea instituției. De aceea, demisia sa ar reprezenta cea mai bună cale pentru protejarea imaginii unei instituții fundamentale a statului român”, transmit social-democrații.

Niculae Bădălău a fost, pe rând, subprefect de Giurgiu, prefect, deputat PSD, apoi senator PSD. În anul 2009 a fost în atenţia ANI, care a sesizat DIICOT cu privire la suspiciunea de spălare de bani şi fals în declaraţii, dar acuzaţiile nu au fost dovedite.

Bădălău este absolvent al Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare şi al Institutului Agronomic ”Nicolae Bălcescu”. El este şi absolvent al Facultăţii de Drept la Universitatea Bioterra și mai are un master obţinut la Colegiul Naţional de Apărare, în anul 2005..

La finele lunii august 2018, Niculae Bădălău a fost personaj principal într-un scandal de proporții, după ce a fost surprins dansând la o petrecere pe o manea, în care solistul cânta ”Să vină Diaspora, că noi ne p***m pe ea”.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

Stoltenberg şi Iohannis, discuţii pe tema securității din Ucraina şi Marea Neagră: ”România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al NATO”

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Klaus Iohannis a anunţat că a avut, o …