Nicuşor Dan, la summitul de la Copenhaga. Războiul din Ucraina și securitatea europeană, pe agendă. Președintele prezintă dovada implicării Rusiei în alegerile din 2024.
Preşedintele Nicuşor Dan participă, miercuri şi joi, în Danemarca, la Copenhaga, la reuniunea informală a Consiliului European şi la cea de-a şaptea reuniune a Comunităţii Politice Europene. Printre subiectele aflate în discuție sunt conflictul din Ucraina şi securitatea europeană. Iar şeful statului ar urma să prezinte date despre anularea alegerilor prezidenţiale de la finalul anului trecut.
Miercuri seara, șefii de stat și de guvern au fost primiți de familia regală a Danemarcei, la un dineu, după o zi foarte lungă de discuții.
Prima secțiune a summitului, cea dedicată întăririi securității Europei, s-a prelungit cu mai bine de o oră, iar partea a doua, dedicată Ucrainei, nu a fost finalizată, și va fi reluată după dineul regal.
Președintele Nicușor Dan a postat un mesaj pe rețeaua X, după ce a ajuns la Copenhaga și a fost primit de premierul danez.
”La Copenhaga, pentru a participa la reuniunea informală #EUCO și la summitul Comunității Politice Europene, pentru a discuta modalități concrete de a coordona și întări apărarea și reziliența noastră europeană, precum și sprijinul nostru pentru Ucraina” – a scris președintele.
În cadrul reuniunii Comunităţii Politice Europene, Nicuşor Dan va participa la masa rotundă privind situaţia de securitate din Europa şi aspectele legate de rezilienţă.
În marja acestor reuniuni, şeful statului va avea o serie de întrevederi bilaterale.
Cea mai importantă temă pe masa liderilor UE la această discuție este întărirea securității continentului european. Asta în contextul în care, în ultimele săptămâni, zeci de drone rusești au încălcat spațiul aerian mai multor state, inclusiv România, Polonia, Estonia și Danemarca.
S-au luat măsuri de securitate extraordinare în Danemarca, înaintea reuniunii liderilor europeni din cauza incidentelor care au perturbat traficul aerian pe șase aeroporturi daneze.
Mai mulți aliați europeni, dar și Marea Britanie și Ucraina, au trimis sistem antiaeriane. Există și o fregată germană în portul din Copenhaga pentru a asigura securitatea la acest summit.
Se va discuta despre propunerea făcută de Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European privind crearea unui “zid de drone” care să apere spațiul aerian european de incursiunile rusești, despre ajutorul pentru Ucraina, dar și despre folosirea fondurilor rusești înghețate în UE pentru a finanța un împrumut de 140 de miliarde de euro pentru Ucraina.
Totodată, Administraţia Prezidenţială precizează că Nicuşor Dan va participa, miercuri, la dineul oficial oferit de Majestatea Sa Regele Frederic al X-lea al Danemarcei şi Majestatea Sa Regina Maria în onoarea liderilor participanţi la reuniunea Comunităţii Politice Europene, eveniment care are loc la Palatul Amalienborg din Copenhaga.
Președintele Nicușor Dan a ajuns, miercuri seară, la dineul oficial oferit de Majestatea sa Regele Frederic al X-lea al Danemarcei și Majestatea Sa Regina Maria alături de președintele francez, Emmanuel Macron. Evenimentul are loc la Palatul Amalienborg din Copenhaga.
Cei doi președinți au coborât din același vehicul și au fost întâmpinați de Majestățile Lor.
În cursul zilei de astăzi, 1 octombrie, șefii de stat și de guvern din UE s-au întâlnit la Palatul Christiansborg din Copenhaga, în cadrul unui Consiliu European informal, pentru a discuta despre modul în care se poate consolida apărarea comună a Europei și sprijinul pentru Ucraina.
Liderii europeni s-au reunit la Copenhaga într-un summit informal la care discută despre apărarea spațiului aerian al Uniunii în fața amenințării Rusiei, după ce avioane militare și drone au încălcat acest spațiu, una dintre victime fiind chiar țara gazdă, Danemarca.
Liderii europeni spun fără echivoc: ne aflăm în cea mai periculoasă situație de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În debutul summitului informal de la Copenhaga, șefii de state și de guverne din UE au admis că suntem într-o confruntare cu Rusia. Războiul din Ucraina și amenințarea Rusiei sunt subiectele principale ale reuniunii, la care participă și președintele Nicușor Dan.
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a avertizat că ”războiul hibrid a lovit Europa”, afirmație susținută și întărită de președintele francez Emmanuel Macron.
În opinia acestuia, Rusia, care de câțiva ani este foarte agresivă în spațiul informațional, inclusiv în timpul alegerilor, își intensifică atacurile cibernetice.
Împotriva unor atacuri ale Rusiei și încălcării spațiului aerian al mai multor țări, răspunsul european trebuie să fie operațional, a pledat Macron. ”Trebuie să reiterăm că orice persoană care încalcă spațiul aerian european este susceptibilă de represalii, pentru că este dreptul nostru”, a arătat președintele francez.
Avertismente au venit și de la șefa Comisiei Europene: ”Rusia încearcă să ne testeze, dar Rusia încearcă, de asemenea, să semene diviziune și anxietate în societățile noastre. Nu vom permite acest lucru”, a dat asigurări Ursula von der Leyen.
Potrivit acesteia, Europa trebuie să ofere un răspuns ferm și unit la incursiunile dronelor rusești la frontierele sale.
Liderii celor 27 de țări ale Uniunii Europene se reunesc la Copenhaga pentru a sprijini financiar Ucraina și a consolida apărarea continentului în fața amenințării ruse, în contextul dronelor care au survolat Danemarca în ultimele zile.
În cadrul reuniunii, președintele Nicușor Dan va prezenta datele privind ingerințele rusești care au dus anul trecut la anularea alegerilor din România.
Pe agendă este și nevoia de consolidare a capacităților de apărare comună, precum și furnizarea de ajutor suplimentar Ucrainei.
Șefa guvernului danez, Mette Frederiksen, consideră că este nevoie de un răspuns puternic în fața războiului hibrid dus de Rusia și i-a îndemnat pe europeni să se reînarmeze și să fie inovatori în materie de apărare.
„Sper că toată lumea recunoaște acum existența unui război hibrid. Într-o zi e în Polonia, în alta este în Danemarca, iar săptămâna viitoare vom vedea probabil în altă parte sabotaje sau drone zburând. Văd toate aceste lucruri din perspectivă europeană și este o singură țară care vrea să ne amenințe, și anume Rusia. Când mă uit la Europa de astăzi, cred că traversăm cea mai dificilă și periculoasă situație de după sfârșitul celui de-al doilea război mondial”, a spus Mette Frederikse.
La rândul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vorbit despre sprijinul acordat Ucrainei.
„Dacă suntem cu toții de acord că Ucraina este prima noastră linie de apărare, trebuie să intensificăm sprijinul militar acordat acestei țări. Acesta este și motivul pentru care alocăm astăzi 4 miliarde de euro pentru Ucraina și trebuie să intensificăm presiunea asupra Rusiei. De aceea am propus ca activele rusești înghețate din Europa să fie folosite pentru acordarea unui împrumut fără dobândă Ucrainei. Nu confiscăm activele, ci preluăm soldurile de numerar pentru a acorda acest împrumut. Ucraina trebuie să ramburzeze împrumutul dacă Rusia îi va oferi despăgubiri pentru daunele cauzate și asta pentru că autorul trebuie să fie tras la răspundere”, a explicat Ursula von der Leyen.
Și șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a insistat pe necesitatea folosirii activelor rusești confiscate pentru a finanța despăgubirile de război ce vor fi plătite în cele din urmă Ucrainei, pentru că altfel greutatea va cădea pe contribuabilii europeni.
In Copenhagen, to attend the informal #EUCO and the European Political Community summit to discuss concrete ways to coordinate and strengthen our European common defence and resilience , as well as our support for Ukraine. pic.twitter.com/1hBAJVXd3B
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) October 1, 2025
/

