Acasă Actualitate Nicuşor Dan, veşti proaste pentru bucureşteni: „O să avem o iarnă dificilă”

Nicuşor Dan, veşti proaste pentru bucureşteni: „O să avem o iarnă dificilă”

0
0
757

Din păcate pentru bucureșteni, atât pentru cei creduli și naivi, dar și pentru ce sceptici, apa caldă promisă în capania electorală atât de fierbinte și de spumos, mai are de așteptat cel puțin încă o iarnă. Ce putem spunem, decât ”GHINION”!

Veşti proaste pentru bucureşteni de la primarul ales, Nicuşor Dan. Iarna aceasta nu va fi deloc uşoară, pentru că rețeaua principală de transport a agentului termic este „de trei ori mai proastă decât acum trei ani”.

Astfel, bucureştenii pot avea probleme şi cu căldura, dar şi cu apa caldă. „O să avem o iarnă dificilă. Ce putem să facem este să intervenim în cel mai scurt timp posibil la surele de avarii care se vor întâmpla. Doi, vom informa cetățenii despre ce se întâmplă.

Dan: Rețeaua principală de transport a agentului termic, de trei ori mai proastă ca acum trei ani
(…) Am spus că vom avea o iarnă grea pentru că rețeaua de transport, în special rețeaua principală de transport a agentului termic este de trei ori mai proastă decât acum trei ani, indicatorul fiind cantitatea de apă care se pierde.

Așa cum am spus și în campanie, confirm și acum, tot ce putem să facem în această situație pe care am primit-o este să avem cel mai bun răspuns, adică intervenția cea mai rapidă care se poate, și o comunicare cât mai bună cu cetățenii”, a anunţat, miercuri, primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Nicuşor Dan: Tot ce putem să facem este să intervenim rapid.

În umă cu o zi, edilul a mers şi a văzut call-centerul în curs de implementare.

Toate problemele țineau de situația rețelei de transport, care este a noastră, a primăriei„, a precizat primarul general al Capitalei.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

”Pacifistul trezit în conștiință” care a vandalizat carul de transmisiuni al Observator, la mitingul lui Călin Georgescu, plasat sub control judiciar

Facebook 72 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Protestatarul care a vandalizat car…