
Patriarhul Daniel reacţionează, cu ceva întârziere, la decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență, de a suspenda pelerinajele pentru credincioșii din alte localități. Capul Bisericii Ortodoxe Române le cere autorităților să revină asupra deciziei pe care o consideră ”disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română”.
”Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu toți credincioșii ortodocși care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iași.
Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română.
Arhiepiscopia Iaşilor, în calitatea sa de organizator al acestui pelerinaj, s-a pregătit intens și foarte temeinic pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ținând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare. Această pregătire temeinică şi o strânsă cooperare cu autoritățile locale erau o garanție că pelerinajul de la Iași sau apropiatul pelerinaj de la București, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, constituie, în acelaşi timp, un exerciţiu de protejare responsabilă a sănătăţii şi o manifestare a libertăţii religioase a unui popor eminamente religios.
Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu. Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun atât în spațiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial.
Ne exprimăm speranța că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toți pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente.”, este mesajul Patriarhului Daniel.
Reacţia patriarhului vine în timp ce la Iaşi, credincioşii protestează deja faţă de măsurile restrictive luate de autorităţi. Sute de oameni s-au adunat în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, scandând lozinci dar şi cântând imnuri bisericeşti.
Raed Arafat a explicat că decizia de limitare a accesului pelerinilor la Sfânta Parascheva are la bază raţionamente medicale şi nu religioase.
”Am evitat pe cât am putut să intru in acest subiect, pentru a nu spune unii ca Arafat e de o anumita religie si inseamna ca face asta impotriva crestinilor. Nu iau deciziile singur, stam multi la masa cand luam aceste decizii. Vorbim de logica medicala. Nu s-a interzis niciun fel de sarbatoare sa aiba loc, sau o slujba, s-a interzis deplasarea oamenilor in conditii extrem de riscante catre aceste locuri si desfasurarea acestor manifestari in conditii de maxima aglomeratie in care nu mai pot sa controlezi ce se intampla si sa creezi o situatie in care oamenii se intorc acasa si produc focare”, a declarat Raed Arafat.
