Reziștii îi cer demisia din stradă, Predoiu onorat la Washington cu ”Premiul Internațional pentru Serviciu Public”, polițiștii îl ironizează, Bolojan îl critică.
Palmă zdravănă pentru reziști, din SUA. Cătălin Predoiu a fost onorat cu Premiul Internațional pentru Serviciu Public! ”Dacă am putea avea zece ca el, am putea schimba țara asta într-un minut”.
Vicepremierul Cătălin Predoiu, căruia i se cere demisia în contextul protestelor provocate de documentarul Recorder despre justiția din România, a fost premiat la Galei Alianța 2025 organizată la Washington și dedicată parteneriatului România – SUA.
Reziștii primesc o palmă zdravănă din SUA. Vicepremierul Cătălin Predoiu, care conduce Ministerul Afacerilor Interne și care a promovat legile justiției din 2022, a fost onorat la Washington, în cadrul Galei Alianța 2025, cu Premiul Internațional pentru Serviciu Public.
Predoiu se numără printre cei cărora li se cere demisia în contextul protestelor provocate de documentarul Recorder despre justiția din România. Iată însă că americanii îl văd cu ochi buni pe vicepremier!
La ceremonia din capitala americană, premiul i-a fost înmânat de către Mark Gitenstein, fost ambasador al SUA în România, care a apreciat în discursul său activitatea profesională a vicepremierului.
”Uneori, mă gândesc că România are cu adevărat nevoie de zece oameni precum Cătălin Predoiu. Întotdeauna m-am gândit, dacă am putea avea zece ca el, am putea schimba țara asta într-un minut.
Ceea ce a făcut Cătălin prin codul de guvernare corporativă a dat putere consiliului de administrație și investitorilor externi, încurajând companiile să obțină acces la informații pentru a descoperi unde se află corupția și pentru a o elimina, iar pentru asta îi datorăm o recunoștință externă.
Așadar, este un privilegiu pentru mine să îi ofer acest premiu binemeritat”, a spus Gitenstein.
Cu aceeși ocazie, Predoiu a vorbit despre importanța pentru securitatea României pe care o reprezintă relația strategică cu SUA.
”Relația din ce în ce mai puternică cu Statele Unite este esențială pentru securitatea României, pentru interesele noastre naționale, pentru liniștea și securitatea cetățenilor români.
Acest parteneriat trebuie permanent dezvoltat și menținut, având contacte și dialog permanent la toate nivelurile și cred că asta este o datorie a fiecărui operator politic român”, a declarat vicepremierul.
La aceeași gală a fost prezent afaceristul Ion Țiriac, fost mare jucător de tenis, care a fost recompensat cu Premiul pentru Întreaga Carieră.
Organizatorul evenimentului, ”Alianța” (Alianța Americano-Română), este o entitate non-partizană și nonprofit dedicată consolidării parteneriatului România – SUA.
Gala onorează persoane și organizații care inspiră schimbări pozitive și susțin relația româno-americană.
Printre cei premiați anterior de Alianță s-au numărat fostul președintele al SUA George W. Bush, și fostul comandant al armatei SUA din Europa, Frederick Ben Hodges.
UPDATE: Polițiștii, răspuns dur pentru șeful Cătălin Predoiu: ”Dacă România ar avea zece oameni ca el, probabil că nu ar mai rămâne nimeni să stingă lumina”.
Sindicatul „Diamantul”: ”Responsabilitatea lui Cătălin Predoiu pentru starea justiţiei este fundamentală”.
Predoiu, acuzat de ai lui că ar fi ”arhitectul Justiției Capturate”
Sindicatul Polițiștilor din România ”Diamantul” a criticat dur această premiere și a descris evenimentul ca fiind ”imaginea perfectă a schizofreniei politice care domină România de astăzi”.
În timp ce Cătălin Predoiu era aplaudat în SUA, în Piața Victoriei din București aveau loc demonstrații. Mii de oameni cereau demisia ministrului, acuzat de sindicat că ar fi ”arhitectul Justiției Capturate”.
Sindicatul a subliniat discrepanța dintre imaginea prezentată în străinătate și situația din țară: ”În timp ce partenerii strategici – prin intermediul unui ONG – îi lustruiau imaginea de «reformator», în Piața Victoriei mii de oameni cereau demisia arhitectului care a desenat «Justiția Capturată», iar în cazarmele poliției, profesioniștii sunt executați sumar pentru delict de opinie”.
Reprezentanții sindicatului au ironizat declarația fostului ambasador SUA Mark Gitenstein, care a afirmat că ”România are nevoie de zece oameni precum Cătălin Predoiu”. Reacția sindicatului a fost acidă: ”Dacă România ar avea zece oameni ca Predoiu, probabil că nu ar mai rămâne nimeni să stingă lumina”.
Ei au caracterizat situația ca fiind o ”disonanță extrem de stridentă” între recunoașterea internațională și realitățile din Ministerul Afacerilor Interne. Sindicatul a acuzat că în MAI domnește un ”haos toxic” sub conducerea lui Predoiu.
„Deşi în prezent ocupă portofoliul Internelor, responsabilitatea lui Cătălin Predoiu pentru starea justiţiei este fundamentală şi ineluctabilă. Aşa cum sublinia ancheta jurnalistică şi reacţiile ulterioare, Predoiu a condus Ministerul Justiţiei timp de şapte ani, în mandate succesive, fiind arhitectul sau girantul principalelor modificări legislative şi numiri care au condus la situaţia actuală”, se menţionează în textul citat.
Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul” spune că Predoiu este „un ministru-fantomă” pentru că „şi-a delegat aproape toate atribuţiile esenţiale către secretari de stat şi secretarul general”, şi acuză că, sub comanda acestuia, dialogul social a fost înlocuit „cu represalii de tip sovietic”.
„Cătălin Predoiu, ‘artistul delegărilor’, a reuşit performanţa de a fi prezent la galele de premiere, dar absent de la rezolvarea crizelor reale. Sub conducerea sa, MAI a devenit o instituţie opacă, în care DGPI spionează sindicatele, şefii îşi împart majorări salariale secrete şi discriminatorii, iar agenţii de execuţie sunt lăsaţi să se descurce singuri în faţa infractorilor, a deficitului de personal şi a abuzurilor interne”, adaugă sursa citată.
Vicepremierul Cătălin Predoiu a fost distins cu International Public Service Award la Gala Alianţa 2025, desfăşurată vineri, la Willard InterContinental Hotel din Washington, D.C.. Distincţia onorează contribuţia sa la buna guvernare, reforma justiţiei şi consolidarea relaţiei strategice dintre România şi Statele Unite ale Americii.

