
După ce mai ieri, premierul Ludovic Orban ieșea și lansa pe piață zvonul, posibilitatea ca totuși școala va începe fizic nu pe data de 14 septembrie, ci pe 1 octombrie, același premier…vine azi și ceartă jurnaliștii: ”De unde aţi scos acest scenariu cu 1 octombrie?”. Păi de la matale domnule prim ministru! Noi putem înțelege că cei 40 de ani de fumat ”lasă repercusiuni, da’ nici matale să nu ne iei de proști.
Premierul Ludovic Orban a anunţat, sâmbătă, că şcoala va începe pe 14 septembrie, nu pe 1 octombrie, aşa cum circulă diferite scenarii.
Astfel, întrebat dacă anul şcolar va începe la 1 octombrie, premierul Orban a răspuns:
„De unde aţi scos acest scenariu? (…) Se transformă în ştire ceva care nu e o ştire? Mi se pare ciudat. Am spus că au fost puncte de vedere exprimate de medici epidemiologi, ca urmare a anchetelor epidemiologice, care au constatat că mulţi dintre cei infectaţi se întorceau din sejururi. Şi că sunt puncte de vedere legate de faptul că ar trebui consumată boala într-o perioadă„, a precizat, sâmbătă, premierul Ludovic Orban.
Orban: Nu au fost discuţii oficiale despre amânarea şcolii
Totodată, şeful Guvernului a precizat că nu au fost discuţii oficiale privind amânare deschiderii noului an şcolar, dar că aşteaptă punctul de vedere al grupurilor organizate ale medicilor.
„Dar nu s-a luat nicio decizie, am spus. Nu s-a discutat oficial la nivelul guvernului, aşteptăm punctul de vedere al grupurilor organizate ale medicilor specialişti în domeniu şi în funcţie de asta vom anunţa, dacă e ceva de anunţat.”
Ludovic Orban: Şcoala începe pe 14 septembrie
”Oricum, şcoala începe pe 14 septembrie, asta am anunţat„, a precizat, sâmbătă, premierul Ludovic Orban.
Declaraţiile vin în contextul în care premierul a declarat vineri că nu exclude posibilitatea ca elevii să vină la cursuri abia pe 1 octombrie, iar primele două saptămâni să fie de școală on-line.
„Au fost discuții pe această temă (ca școlile să înceapă fizic de la 1 octombrie, iar în intervalul 14-30 septembrie cursurile să fie online – n.r.). Există puncte de vedere exprimate de specialiști, în special medici, care spun că atât profesorii, cât și copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că o mare parte dintre cei infectați au spus că vin din concediu„, a declarat Ludovic Orban.
„În mod evident, se va anunţa în timp util dacă se va lua o decizie, deocamdată sunt nişte opinii care au fost exprimate„, a spus Orban, întrebat dacă autorităţile analizează posibilitatea ca şcolile să înceapă cursurile cu prezenţa fizică la clase de la 1 octombrie, iar în perioada 14 septembrie – 1 octombrie cursurile să se desfăşoare on-line.
Scenariu neaşteptat pentru alegerile locale. PSD: Dacă se amână şcoala, amânăm şi scrutinul
PSD e hotărât şi cere amânarea alegerilor locale, în cazul în care guvernul Orban decide să amâne redeschiderea anului şcolar, a anunţat liderul social-democrat.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, sâmbătă, că dacă anul şcolar nu va începe la termen şi va fi amânat până la începutul lui octombrie, atunci formaţiunea pe care o conduce va solicita şi amânarea alegerilor.
„Dacă nu putem deschide școlile, atunci de ce facem alegeri?! Înseamnă că e o situație delicată, înseamnă că pandemia s-a accentuat. Nu mai accept dubla măsură și voi provoca o discuție serioasă„, a declarat, sâmbătă, Marcel Ciolacu, aflat în vizită la Suceava.
Ciolacu spune că amânarea deschiderii școlilor ar fi un moment „dezastruos pentru Guvern„.
