Acasă Alegeri De la anticipate la amânate

De la anticipate la amânate

0
1
1,414

Noi românii, România, putem să fim suspectați de orice, dar nu putem să fim bănuiți, sau suspectați, că am fi normali la cap, că am fi o ”Românie normală”, așa cum scrâșnit ne promitea președintele Klaus Iohannis, că o să fim în următorii 5 ani!

În ultimele mai bine de 3 luni, singurul deziderat prezentat de către președintele Klaus Iohannis, PNL și USR-PLUS, ca și unică măsură de salvare a națiunii, au fost alegerile parlamentare anticipate și desigur, eliminarea PSD-ului de pe scena politică și acapararea totală a puterii în România, de la președenție până la guvern, parlament, instituțiile de forță, administrațiile locale, societatea civilă, ONG-uri, tot, fără niciun pic de opoziție politică și împotrivire socială!

Fiecare entitate, în măsura în care îi dicta interesul și oportunitatea momentului, ne-o prezenta și ne-o ”vindea” ca pe măsura supremă, ca singura cale prin care România putea ieși din așa zisul marasm în care ”ciuma roșie”a adus țara înm ultimii ani de guvernare!

Singurul argument prezentat timp de 5 luni credulilor (și slavă domnului, avem destui), a fost greaua moștenire și incapacitatea guvernului Orban I de a implementa ”măsuri reformatoare”, în interesul cetățenilor (desigur), fără o largă majoritate în parlament!

Și în loc să se pregătească pentru ce era logic, evident, de bun simț și cu siguranță dinainte informat (de către servicii și agenții) că o să vină peste noi, adică urgia, noi am continuat să o ținem langa cu anticipatele, până în ultima clipă, cu orice preț, până a venit crunta realitate peste noi și a devenit clar și evident (???) că, nu doar că alegerile parlamentare anticipate nu vor mai putea să fie posibile, practic și constituțional, ci nu vor mai putea să fie posibile, nici cele la termen, indiferent că vorbim de locale sau parlamentare…și că la un moment dat, va trebui să luăm măsura amânării lor, doar dacă nu vrem să ne sinucidem, sau după caz, să ne imunizăm cu toții!

Tocmai de aceea, noi românii și ăștia de vor ei să conducă România, chiar dacă habar nu au, putem să fim suspectați de orice, dar nu putem să fim bănuiți, sau suspectați, că am fi normali la cap!

Încarcă mai mult
Load More In Alegeri
Comments are closed.

Vezi Și

Republicanul Donald Trump, câștigă alegerile după o campanie de victimizare, scapă de mandate și devine al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii

Facebook 107 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Republicanul Donald Trump câștigă …