
PNL și UDMR au decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi. Vot în unanimitate la PSD să nu susțină niciun candidat
PSD, PNL și UDMR au avut, luni, ședință în care conducerile celor trei partide din Coaliție au decis cum se vor poziționa pentru turul doi al alegerilor prezidențiale. Liberalii au decis în unanimitate să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al prezidențialelor, aceeași decizie fiind luată și de UDMR. De partea celalaltă, PSD a decis, tot în unanimitate, să nu își anunțe susținerea pentru niciunul dintre cei doi candidați intrați în finală.
Preşedintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, a anunţat, luni seară, că s-a decis susţinerea lui Nicuşor Dan pentru funcţia de preşedinte al României, pentru ”a opri accesul forţelor extremiste la Palatul Cotroceni”. În ceea ce priveşte ieşirea PSD de la guvernare, Predoiu afirmă că liberalii vor lua decizii după ce vor vedea ”gesturi politice concrete”.
”În ceea ce priveşte guvernarea (…), PNL are în Guvern miniştri care au depus un jurământ faţă de români, îşi vor exercita atribuţiile în interesul românilor şi al României”, a declarat Cătălin Predoiu.
Potrivit acestuia, de asemenea, PNL are parlamentari.
El a declarat că nu doreşte să comenteze şi să discute deciziile luate de PSD.
”De la PSD am auzit foarte multe declaraţii, nu mă raportez la declaraţii şi scenarii. când vom vedea gesturi politice concrete ne vom sfătui, vom lua mandat, vom discuta cu forţele politice, cu preşedintele interimar şi vom lua deciziile care se impun”, a mai declarat liderul interimar al liberalilor.
PSD a decis, luni, în unanimitate să nu susțină niciun candidat în turul doi.
Conducerea Partidului Național Liberal a votat, luni, în unanimitate, susținerea lui Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale de pe 18 mai, potrivit unor surse din conducerea partidului.
PNL va vota pentru a-l susține pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai, au declarat surse politice.
Luni dimineață a avut loc o discuție cu Ilie Bolojan despre strategia pe care o va urma partidul după ce Crin Antonescu nu a intrat în turul doi, fiind devansat de Nicușor Dan.
Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, primar al Sectorului 6, a declarat că îl va suna pe Nicușor Dan să îl felicite.
Conducerea PNL a convocat BPN luni, la ora 16.00. După ședința BPN, PNL va comunica public pozițiile sale cu privire la situația politică curentă.
Potrivit unor informații, pe surse, PNL va vota pentru susținerea lui Nicușor Dan.
Cine a pus ștampila pe Simion: Vot masiv din partea românilor fără studii. Alegătorii lui Dan, cu profil total diferit.
Potrivit datelor Avangarde, obținute din exit poll-ul de duminică seara de la ora 23:00, 33% dintre bărbații care au mers la urne au pus ștampila pe Simion și 24% pe Dan. De asemenea, liderul AUR a fost votat de 29% dintre femeile care s-au prezentat la secțiile din țară, în timp ce primarul Capitalei a fost ales de 25% dintre doamne.
În ceea ce privește vârsta alegătorilor, Simion a fost votat în cea mai mare parte de românii între 35 și 44 de ani (36%). Candidatul AUR a obținut procente mari la toate categoriile de vârstă, chiar și la ”peste 74 de ani”.
În schimb, Nicușor Dan a primit cele mai multe voturi de la cetățenii cu vârste între 18 și 24 de ani (41%) și de la cei între 25 și 34 de ani (37%).
Datele privind educația votanților arată că pe Simion l-au votat 41% dintre românii cu pregătire sub liceu, 35% dintre cei cu liceu și doar de 19% dintre cei cu studii superioare.
Pe de altă parte, Nicușor Dan a fost votat de 42% dintre cetățenii cu studii superioare, de 21% dintre cei cu liceu și doar de 9% dintre cei cu pregătire sub liceu.
Din totalul votanților din mediul urban, 26% au pus ștampila pe George Simion, iar 32% pe Nicușor Dan. Din totalul celor din mediul rural, 38% l-au votat pe candidatul AUR, iar 17% pe candidatul independent.
Potrivit informațiilor Avangarde, dintre bucureșteni, 52% l-au votat pe primarul Capitalei și doar 15% pe candidatul suveranist.
Nicuşor Dan, întrebat dacă poate recupera diferenţa de voturi faţă de Simion: ”Nu am absolut niciun dubiu”
Nicușor Dan, candidatul indepedent la Preşedinţia României, a afirmat luni seară că România poate să genereze cinci milioane de voturi într-o direcţie pro-occidentală, precizând că nu are niciun dubiu în această privinţă. El a adăugat că trebuie ca fiecare cetăţean să militeze pentru o direcţie raţională pentru România.
”Nu e vorba de mine aici. Din fericire, este vorba de societate şi societatea românească are resursele să facă asta. Pe George Simion l-au votat 3,8 milioane de oameni, pe mine m-au votat 2 milioane, pe Crin Antonescu 2 milioane, pe Victor Ponta un milion şi jumătate. Deci România poate să genereze cinci milioane de voturi într-o direcţie pro-occidentală, nu am absolut niciun dubiu. Trebuie doar ca fiecare dintre noi să milităm pentru o direcţie pro-occidentală, nu am absolut niciun dubiu. Trebuie doar ca fiecare dintre noi să milităm pentru o direcţie raţională pentru România, trebuie ca oamenii care au o încredere socială să iasă să se manifeste în direcţia asta şi eu sunt foarte, foarte optimist că direcţia pro-occidentală raţională economic va câştiga România. Sunt foarte, foarte optimist”, a afirmat Nicuşor Dan.
Întrebat de ce românii din străinătate au votat un candidat anti-occidental, Nicuşor Dan a răspuns: ”Pentru că sunt şi ei revoltaţi de ce se întâmplă în România şi pentru că au avut un partid care şi-a făcut campanie timp patru ani, spre deosebire de partidele clasice pe care noi le-am avut. Partidul AUR chiar şi-a făcut campanie în diaspora”.
Nicușor Dan, candidatul independent care a intrat în turul II al alegerilor prezidențiale, alături de liderul AUR, George Simion, a declarat luni că ”România are de ales pe 18 mai între două opțiuni diametral opuse” și e ”foarte optimist că românii vor face alegerea corectă”. De asemenea, a mai adăugat că ”în aceste două săptămâni, vocea partidelor va conta puțin” și că ”a apus epoca în care niște partide considerau electoratele drept niște saci de voturi”.
”România are pentru alegerile din 18 mai două opțiuni diametral opuse, o direcție antioccidentală față de o direcție de izolare și o direcție pro-occidentală. (…) O direcție de prosperitate economică față de o direcție de izolaționism economic și, mai ales, opțiunea între o cultură a înțelepciunii și dialogului față de o cultură a urii și a neîncrederii promovată de candidatul izolaționist”, a declarat Nicușor Dan.
De asemenea, a mai adăugat că ”e foarte optimist că românii vor face alegerea corectă”.
”Am speranța puternică, pentru că societatea românească are resursele interioare pentru a face alegerea corectă, alegerea înțeleaptă la alegerile din 18 mai. România are niște repere în zona economică, culturală, a asociațiilor profesionale, în diaspora, oameni care au reușit și aceștia sunt cei care să ducă societatea în direcția corectă. Fac apel la politicieni să lase spațiul mediatic pentru acei români care au dovedit că au reușit, pentru o dezbatere de care societatea are nevoie și eu sunt foarte optimist că românii vor face alegerea corectă. Să facem așa cum am spus mai devreme, să facem diferența dintre alegeri și aceste discuții care sunt, evident, legitime. Trebuie să ne concentrăm în aceste două săptămâni pe alegerile prezidențiale. După, evident că va fi timpul pentru o discuție serioasă despre guvernare. În aceste două săptămâni să discutăm doar despre alegerile prezidențiale.
Totodată, a mai spus afirmat că ”în aceste două săptămâni, vocea partidelor va conta puțin”.
”Așa cum am spus, în opinia mea, în aceste două săptămâni, vocea partidelor va conta puțin, va fi o dezbatere a societății în care va conta foarte mult vocea oamenilor și eu sunt foarte foarte optimist că mulți oameni de bună-credință care sunt urmăriți din cauza asta de alți români vor arăta concetățenilor lor care e direcția corectă. Sunt optimist că România va merge în direcția corectă”, a mai declarat Nicușor Dan.
El a mai spus că a vorbit cu mai multă lume din PNL, dar că nu a discutat despre varianta susținerii.
”Am vorbit cu mai multă lume dar fără să discutăm chestiunea asta, așa cum am spus, în aceste două săptămâni, vocea politicienilor va conta mai puțin. Toate discuțiile acestea le vom avea începând cu 19 mai, acum avem o discuție pentru 18 mai despre alegerea foarte importantă și ați văzut deja semnalele pe bursă de azi, ăsta e singurul lucru despre care trebuie să discutăm până pe 18 mai. A apus o epocă în care niște partide politice considerau niște electorate, niște saci cu voturi pe care le mută dintr-o parte în alta.
Urmează o discuție politică și am încrederea că societatea românească are înțelepciunea de a merge în direcția corectă. Am discutat cu mai multă lume, e normal când ești în politică să comunici. Toate discuțiile au fost preliminare și într-un regim de confidențialitate. Vom încerca să ajungem la români pe toate canalele, inclusiv online.
Important este ca discuția din aceste două săptămâni să se concentreze pe lucrurile esențiale, pe diferențele esențiale de viziune și, așa cum am spus, sunt foarte importanți în această dezbatere oamenii, care, spre deobsebire de politicieni, și-au câștigat încrederea societății. Este un element secundar față de alegerea pe care românii o au de făcut pe 18 mai. Începând cu 19 mai, evident că vom vorbi despre guvernare”, mai spune Nicușor Dan.
