Acasă Alegeri Pentru Primăria Generală a Capitalei, unde încape Petrov, încape și ”Trădiceanu”

Pentru Primăria Generală a Capitalei, unde încape Petrov, încape și ”Trădiceanu”

0
203

Exact ca și în cazul lui Traian Băsescu, e evident că și în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, ceva nu a mers așa cum se așteptau cei doi la negocierile pentru feliuța de cașcaval pe care considerau ei că o merită și că li se cuvine. Tăriceanu a și recunoscut de altfel că nu a ajuns la o înțelegere cu PSD.

Au acești doi candidați șanse reale să câștige Primăria Generală a Capitalei? Desigur că nu! Dar, la fel ca și ”iepurii” folosiți în atletism, așa și aceștia…sunt niște candidați iepuri, care din orgoliu sau din anumite aranjamente subterane și departe de ochii alegătorilor, sunt capabili să facă jocurile și să decidă cursul final al alegerilor.

Să nu ne dăm totuși ochii peste cap, astfel de practici nu le-am inventat noi, chiar dacă am inventat multe altele la fel de găunoase și sordide. În definitiv, ce te-ai putea aștepta totuși de la oportuniștii Băsescu și Tăriceanu? Nimic bun!

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat, joi, 06 august 2020, în cadrul unei conferinţe de presă, că va candida la Primăria Capitalei, afirmând că experienţa ca premier şi preşedinte al Senatului îi sunt utile în acest sens.

Experienţa pe care am acumulat-o ca prim-ministru, politic vorbind, şi ca preşedinte al Senatului sunt extrem de utile pentru a clădi o strategie şi o viziune pentru oraşul Bucureşti„, a declarat Tăriceanu, într-o conferinţă de presă. Călin Popescu Tăriceanu a mai afirmat că intră în cursa pentru Bucureşti pentru că nu există niciun candidat liberal şi este nevoie de un candidat cu experienţă şi greutate.

Am luat decizia să îmi depun candidatura pentru Primăria oraşului Bucureşti. În primul rând, am constatat că în Bucureşti nu există niciun candidat liberal. Nicuşor Dan nu are un profil liberal, iar faptul că e susţinut de PNL e cu totul altceva. Celălalt candidat important, Gabriela Firea, e social-democrat. Eu cred că electoratul liberal are nevoie de un candidat liberal (…) Nu e timp de experimente, e nevoie de oameni cu greutate, cu experienţă. Experienţa politică pe care am acumulat-o ca premier, preşedinte al Senatului, e bună pentru Bucureşti.

Consider că am o responsabilitate faţă de colegii mei din partid. Nu e firesc ca generalul să stea numai la birou într-o bătălie”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Încarcă mai mult
Load More In Alegeri
Comments are closed.

Vezi Și

Rezultate alegeri locale, lista președinților aleși ai consiliilor județene și a noilor primari din reședințele de județ

Harta actualizată a noilor primari din România, oferă o imagine de ansamblu asupra scrutin…