Acasă Blog Tânăr frumos cu prințipii, beamve și ifose, puțin liber, ipocrit și neliniștit, vrut țară ca afară, declarat nulă

Tânăr frumos cu prințipii, beamve și ifose, puțin liber, ipocrit și neliniștit, vrut țară ca afară, declarat nulă

0
368

Sunt tineri, sunt frumoși, dar nu la suflet, sunt aroganți, plini de ei, au prințipii, sunt neliniștiți dar și ipocriți, consideră că totul li se cuvine, inclusiv locul de parcare pentru persoanele cu dizabilități, dar cel mai importat, au BMW, doar asta în sine și e o liberă trecere pentru toate aroganțele posibile și imposibile.

Suntem la Kauflandul din Arad, un Arad care pe vremuri excela în civilizație civică și bun simț, din păcate nu mai e cazul. Un Arad în care tinerii votează preponderent cu USR-PLUS și PNL, un oraș cu prințipii neomarxist liberale, un oraș îm care ne-am însușit inept și ipocrit sloganul, ”vrem o țară ca afară”, dar doar atât, la nivel de slogan, căci în rest, civilizația după care cică tânjim, e doar ceva abstract, o mură-n gură, pentru care nu suntem dispuși să facem absolut nimic. Un oraș în care încă mai aruncăm mucuri de țigară, coji de banane, hârtii pe geam, în care încă mai parcăm pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, chiar dacă la doar 10 metri mai încolo, parcarea e goală, un oraș în care doar șmecheria, agresivitatea și injuriile au mai rămas neîntinate.

Parchez lângă toneta cu minuturi și mă pregătesc să mă dau jos în scaunul rulant, când lângă mine, în dreapta, parchează un BMW. E deja un stereotip…BMW = fițe, impresii, figuri, tupeu și chiar nu se dezminte, îmi demonstrează din plin, că toate acele stereotipuri, sunt reale, nu sunt doar prejudecăți.

Parchează lângă mine, un el la volan și o ea în dreapta, tineri. În timp ce îi filmez cum pur și simplu stau în mașină și butonează amândoi (pe facebook) probabil, mă gândesc cu tristețe și cu interes deopotrivă, cam care dintre ei e cel năpăstuit de soartă, căci sunt tineri, foarte tineri, 20+. Aștept să văd cârje, scaun rulant…ceva care să indice o dizabilitate cât de mică. Nimic de genul ăsta, răsuflu ușurat când îi văd pe amândoi că se dau ca la un semnal jos, zglobii, ușurei și cel mai important, pe picioarele lor. Simt că mi se ridică sângele în cap…și reacționez, așa cum o fac aproape de fiecare dată, până la exasperare, în cazuri de genu.

”Îmi spui te rog ce disabilitate aveți, căci vă văd perfect valizi și sănătoși?” îl întreb în timp ce vor să părăsească în grabă mașină, căci evident, sunt foarte grăbiți, ocupați, nu au ei timp nici să fie trași la răspundere și nici să fie mustrați. E genul hipster, șmecheraș…imi răspunde din spatele măștii purtate regulamentat, chiar și în mașină, că dizabilitatea lui, e intoleranța la fraieri. Mai apuc să îi spun ceva de ”O țară ca afară” și că o să îl fac ”vedetă” pe facebook și tot din spatele măștii, îmi râmjește că nu îi pasă. E irelevent ce îi doresc în acel moment de frustrare și inutilitate. ”O țară ca afară cu cine, cu ăștia?” îmi spun eu fără speranță.

Sunt dispus să îi acord prezumția de nevinovăție, poate chiar nu a văzut ditamai pătratul albastru cu scaun rulant, pictat și pentru miopi, îndrăgostiți și hăbăuci, pe asfalt. Poate că nu a văzut, pentru că nu îi pasă, sau poate tocmai pentru că nu îi pasă, nu a văzut. Dar nu a văzut nici ea? Iubita, logodnica, consoarta…prea ocupați pentru propriile persoane, prea ocupați de masca de pe bot, de caii putere ai treiarului, prea ocupați…! Să admitem și asta, nu ai văzut, nu ai știut chiar dacă trebuia să știi, ai omis, ai pierdut din vedere, e omenește. Dar atunci când nu reacționezi în afară de tupeu și aroganță, nici atunci când ți se atrage atenția, asta se numește deja altcumva.

Sunt hotărât să îi aștept să se întoarcă. Intră în Kaufland dar nu zăbovesc mult, ea așteaptă în fața supermarketului, el vine după mașină…îi aduc din nou în vedere că a parcat pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități și mă întreabă șuierat prin masca de cârpă, ”Ce probleme ai?” Eu? Multe, fizice, de mulți ani, ceva ce nu se mai repară, tu însă băiețaș, ai probleme mult mult mai grave și chiar dacă o plimbi pe iubi cu treiaru prin oraș, așa șmecheraș cum te crezi tu, ”mă tem” că acea țară ca afară pe care sunt convins că ți-o dorești, nu o vei avea niciodată. Pentru că țara nu e doar un loc cu latitudine și lingitudine, un meridian, o coordonată geografică, țara e totalitatea oamenilor care conviețuiesc în acele coordonate. Asta e calitate și valoarea cetățenilor, asta e țara. Nu o să vină nimeni, să îți servească o altă țară conform cu sloganurile inepte și din puține cuvinte, pe o tipsie de argint.

Poate că mulți care parchează acolo, pe acele locuri marcate corespunzător, au o dizabilitate fizică și chiar au, dar și mai mulți de atât, au o dizabilitate chiar și mai mare, o dizabilitate de percepție și de înțelegere, un miserupism endemic și de care cu greu ne vom scăpa. În Franța, sub semnul de persoană cu dizabilități aferente locurilor de parcare desemnate, scrie ceva foarte adânc pentru cineva cu o minimă înțelegere…”Dacă îmi iei locul de parcare, ia-mi și dizabilitatea”. Cu siguranță, nimeni sănătos la minte nu ar trebui să își dorească așa ceva, o dizabilitate fizică nu e de colea! Ești valid, apt fizic, nu ai absolut nicio problemă sau dizabilitate fizică, atunci comportă-te ca atare și ai mare grijă ce îți dorești, căci într-o bună zi, atunci când te aștepți mai puțin, s-ar putea să ți se și întâmple.

Încarcă mai mult
Load More In Blog

Vezi Și

Enelul, agenții de teren cu orbu găinii, funcționarii, call centerul și indexul băgat din burtă după bunul plac

Update: În urma articolului postat pe pagina de facebook Enel, am fost contactat de către …