Acasă Actualitate Directorul OncoGen Timișoara: „Avem vaccinul împotriva Covid-19…”

Directorul OncoGen Timișoara: „Avem vaccinul împotriva Covid-19…”

0
0
634

O zi foarte importantă pentru OncoGen: avem vaccinul, echivalentul a 1000 de doze”, anunță profesorul universitar doctor Virgil Păunescu, directorul Centrului OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara.

Profesorul universitar doctor Virgil Păunescu mai spune că echipa de cercetători de la OncoGen, pe care o coordonează, a terminat ieri sinteza vaccinului, iar azi a început deja testele pentru vaccinul împotriva Covid-19.

Cercetătorii de la Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara au anunțat la sfârșitul lunii ianuarie că un vaccin personalizat care să protejeze contra noului Coronavirus poate fi dezvoltat folosind o tehnologie utilizată în vaccinarea personalizată în cancer și au postat tehnologia pe site-ul oncogen.ro. La începutul acestei săptămâni, OncoGen Timișoara a primit din Germania reactivii destinați primelor teste.

Virgil Păunescu declara într-un interviu pe care ni l-a acordat că echipa de cercetători de la OncoGen a făcut publică tehnologia de producere a vaccinului în aşa fel încât orice firmă de medicamente să poată să o folosească oricând:

Datele făcute publice de alte colective sunt foarte puţine, pentru că majoritatea colectivelor de cercetare doresc să patenteze mai întâi ideile pentru a beneficia de un eventual profit. După părerea mea, la ora actuală, în lume lucrează, probabil, sute de colective de cercetători pentru un vaccin împotriva Covid-19. Noi, însă, nu am vrut să ţinem ascunsă informaţia. Având în vedere gravitatea situaţiei, am hotărât să punem toate datele noastre la dispoziţie, pentru oricine doreşte să le folosească. Deocamdată am făcut publică tehnologia de producere a unui vaccin împotriva Covid-19, realizată aici, la Oncogen, şi cu mari şanse de reuşită. Şi, pentru că am luat hotărârea de a nu o patenta, oricine poate să o folosească”.

Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, este primul centru de cercetare în domeniul terapiilor genice cu dotări de ultimă generație din România și singurul de acest tip din Europa de Est care dispune de facilități de cercetare fundamentală și aplicată pentru medicina translațională, potrivit Timpolis.ro.

Dar cine este Virgil Păunescu?

Prof. dr. Virgil Păunescu, a fost consilier prezidenţial în Comisia pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Sănătăţii Publice în administrația Băsescu.

12.07.2006 – 00:00

”Presedintele Basescu a semnat ieri decretul de numire a liberalului Virgil Paunescu in functia de consilier prezidential la Departamentul de Sanatate Publica, ce tocmai fusese concediat de Tariceanu. Seful statului a decis infiintarea in cadrul Administratiei Prezidentiale a doua noi departamente, respectiv Departamentul de Sanatate Publica si Departamentul de Invatamant-Cercetare. Presedintele a aprobat actualizarea organigramei, in baza Legii nr. 47/1994, republicata, privind serviciile din subordinea presedintelui Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare si a Regulamentului si Organizare si Functionare. Virgil Păunescu este nascut in 1961 si este doctor in stiinte medicale, specializarea Fiziologie normala si patologica, si coordonatorul Centrului Regional de Imunologie de Transplant. El este profesor universitar la disciplina Fiziologie a UMF Timisoara din 2001, iar din 2000 este seful Catedrei de Fiziologie-Imunologie III, UMF Timisoara.”

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

Judecătoarea Ancuţa Popoviciu, din „Dosarul 2 Mai”, cu problemuțe la mansardă, care striga victimele în sală, va fi mutată la Judecătoria Constanța

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Judecătoarea Ancuţa Popoviciu, din …