![](https://www.criticmedia.ro/wp-content/uploads/2024/12/anamaria-gavrila-sefa-partidului-pot-anunta-ca-va-face-post-cu-apa-3-zile-850x491.jpg)
Anamaria Gavrilă, șefa partidului lui Călin Georgescu, POT, proaspăt intrat in Parlament: ”Eu voi face un post cu apa timp de trei zile, in semn de multumire”.
Anamaria Gavrilă, președinta partidului POT, fostă membră AUR, a avut o primă reacție după alegerile parlamentare și a anunțat că, împreună cu alți colegi, va ține post doar cu apă, „în semn de recunoștință” pentru rezultatele formațiunii sale.
Președinta partidului POT, Anamaria Gavrila, formatiune care il sustine pe Calin Georgescu, a declarat duminica noapte ca va tine ”post cu apă” timp de trei zile in semn de multumire ca a intrat in Parlament.
”În primul rand, slava lui Hristos. In semn de multumire, eu voi face un post cu apa timp de trei zile in semn de multumire”, a declarat Gavrilă.
Extremistul Calin Georgescu, clasat pe primul loc la prezidentiale, a promovat intens un partid-fantoma pana mai ieri cu care vrea sa obtina control asupra deciziilor Parlamentului. Formatiunea lui Georgescu se numeste Partidul Oamenilor Tineri (POT), aceasta a depus liste de candidati in toate judetele.
După centralizarea a peste 55% dintre secțiile de votare, partidul POT figurează cu peste 5%, cât este pragul electoral, atât la Senat, cât și la Camera Deputaților.
”Eu personal, în semn de recunostință, voi ține un post cu apă de trei zile și unii dintre colegii mei mi se vor alătura. Este un semn, o recunoștință pentru ce ni s-a dat”, a continuat președinta partidului care îl susține pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.
Ea la mulțimit românilor și spune că POT se află acum în atenția tuturor, scoțând în evidență avantajul pe care l-au asigurat rețelele de socializare.
”Multumim românilor că s-au trezit, le simțim puterea. Simțim că bate o inimă împreuna cu noi. Partidul se situează acum în atenția tuturor românilor, au cunoscut că se poate construi un partid fără să ai pe cineva în spate, fără să ai sume extraordinare de finanțare, doar prin efortul oamenilor și un leverage (n.r. avantaj). să beneficiezi de social media, se poate construi frumos”, a mai spus Anamaria Gavrilă.
Partidul Oamenilor Tineri (POT) este condus de deputatul Anamaria Gavrila, aceasta ajungand in Parlament pe listele AUR. La fel ca in cazul lui Georgescu, si postarile de pe retelele de socializare ale lui Gavrila au explodat in ultima perioada. Ea a ajuns sa aiba aproape 3 milioane de like-uri pe Instagram la postarile cu mesaje politice.
Partidul Oamenilor Tineri (POT), care a anunțat că îl susține pe Călin Georgescu în cursa prezidențială, este în competiția pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie și are liste pentru Camera Deputaților și Senat. Sunt 79 de candidați, din mai multe zone ale țării, cu diferite ocupații: antreprenori, avocați, șoferi, experți vânzări și ingineri.
POT a fost fondat de Anamaria Gavrilă, în prezent deputat, care a fost aleasă pe listele AUR. Ea a părăsit formațiunea condusă de George Simion în septembrie 2021, la nici un an de la intrarea în Parlament. În activitatea sa din Parlament, a ținut 49 de discursuri politice, a avut 28 de propuneri legislative și 18 întrebări sau interpelări, conform site-ului Camerei Deputaților.
Potrivit exit-poll-urilor, Partidul Oamenilor Tineri, înfiinţat în 2003, de Anamaria Gavrilă, fost deputat AUR, este la un pas să intre în Parlament, fiind creditat cu 5,2-5,5% din voturi.
”Ne-am strâns undeva în centrul țării, așa cum e cel mai frumos după o muncă extraordinară făcută de echipa noastră, de prin toate județele tarii.
Oameni frumoși, ne-am strâns pentru că, oricare ar fi rezultatul, noi suntem câștigători prin munca depusă în ultimele luni. Noi am făcut o parte, restul a fost posibil numai și numai cu ajutorul lui Dumnezeu.
Ați văzut și duminica trecută ce minuni poate face Dumnezeu. Vreau să mulțumesc fiecărui om care s-a dus în cabina de vot, cu entuziasm și bucurie. S-a creat așa o emoție extraordinară și vă mulțumim.
Haideți să avem în sfârșit un Parlament reprezentativ, acesta e rezultatul, nu mai avem de ce să fim triști după aceea.
Noi am făcut un efort aici cu un buget foarte mic, dar cu multa muncă. Aveți încredere, aveți inima deschisă și cu dragoste de Dumnezeu. El ne-a adus într-un loc în care nici nu sperăm să fim, cu o săptămână în urmă”, a declarat Anamaria Gavrilă, într-un LIVE pe pagina sa de Facebook oficială.
![](https://www.criticmedia.ro/wp-content/uploads/2024/12/anamaria-gavrila-sefa-partidului-pot-anunta-ca-va-face-post-cu-apa-3-zile.jpg)