Marcel Boloş, cu rânjetul caracteristic, încearcă să își justifice pesimismul în cazul Roşia Montană: ”Avocații mi-au spus că şansele noastre sunt minime şi că ar fi o minune dacă am câştiga”.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat sâmbătă despre decizia în cazul Roşia Montană, că avocaţii i-au spus că şansele noastre sunt minime şi că ar fi o minune dacă am câştiga. ”Iată că minunea s-a întâmplat şi ţara a scăpat de un mare necaz”, a afirmat Boloş. Ministrul a criticat speculațiile din spațiul public privind o manipulare a bursei, spunând că „sunt o formă de răutate” şi trebuie să fie mai temperate. Marcel Boloş a dat asigurări că Ministerul Finanţelor a apărat interesul public al României, aşa cum era firesc.
”Întâi de toate am avut în spate o serie de decizii care au fost luate de-a lungul timpului, ce păreau să fie contrare bunului mers al exploatării acestor resurse ale țării și sigur, în momentul în care prezentat strategia de apărare am luat în considerare atât elementele care sunt în favoarea noastră, cât și cele care nu sunt în favoarea noastră. Am spus că această strategie de apărare fiind în conținutul deciziei pe care a emis-o instanța arbitrală, nu putem să vă oferim aceste detalii până la sfârșitul termenului de 20 de zile, după care veți vedea strategia noastră de apărare”, a declarat Marcel Boloș.
În ceea ce privește acuzațiile că Guvernul ar fi manipulat bursa, acesta a spus: ”Manipulezi bursa când ai un interes pe acea bursă, atunci poți să fii suspectat de astfel de interese, dar singurul interes al meu, dar cred că și al domnului prim-ministru a fost bugetul României. Noi ne-am gândit cum se gândește orice responsabil de domeniul finanțelor și primul ministru al României, ne-am gândit la felul în care vom reuși să facem față unei asemenea cheltuieli enorme. Este firesc să analizăm variantele și să le cântărim, iar mai departe, cursul acesta al acțiunilor la firma Golden Corporate este de 6 ori în creștere, deci e un lucru care s-a întâmplat în piață”.
Boloș a fost pus să comenteze și o declarație pe care a făcut-o în data de 26 februarie, atunci când spunea că suma pe care ar trebui să o dăm în cazul Roșia Montană ”ne dă fiori”.
”Erau sumele care au fost publice în documente la vremea la care era în procedură emiterea deciziei. Atât suma maximă, de 6,7 miliarde de dolari, acest lucru era o certitudine și știam cu toții de existența acestei sume maxime, și am socotit și care ar fi varianta de cheltuială minimă pe care să o avem, și aici din discuțiile cu colegii din Ministerul Finanțelor prezentate pentru cheltuielile efectuate erau de 800 de milioane de euro. Acestea erau datele problemei și am discutat despre sume pe care ar fi putut să le conțină această decizie, care nu erau un secret pentru nimeni”, a explicat ministrul.
De asemenea, Boloș a afirmat că ”avocații din procesul Roșia Montană mi-au spus că șansele sunt minime și că ar fi o minune să câștigăm, dar iată că am câștigat”.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că se așteaptă să fie depuse contestații după ce România a câștigat procesul Roșia Montană. Întrebat despre declarațiile sale anterioare în care vorbea despre faptul că România va pierde acest proces, ministrul Finanțelor a încercat să își justifice pesimismul afirmând că a luat în considerare toate variantele.
Cât despre acuzațiile că ar fi manipulat bursa, acesta a spus: „Manipulezi bursa când ai un interes pe acea bursă, atunci poți să fii suspectat de astfel de interese, dar singurul interes al meu, dar cred că și al domnului prim-ministru, a fost bugetul României. Noi ne-am gândit cum se gândește orice responsabil de domeniul finanțelor, și primul-ministru al României, ne-am gândit la felul în care vom reuși să facem față unei asemenea cheltuieli enorme. Este firesc să analizăm variantele și să le cântărim”.
Întrebat de ce totuși România a câștigat acest proces, Boloș nu a vrut să ofere mai multe detalii, afirmând că în curând vom afla strategia de apărare, informații care ar putea apărarea după 20 de zile de la emiterea deciziei.
În februarie spunea că dosarul Roșia Montană îi „provoacă fiori”.

