Acasă Declarații Ciolacu, încântat de o eventuală rocadă și pentru Cotroceni: ”O idee foarte bună”, astfel ar urma sa devină președinte al României din acest an, cu susținerea PNL

Ciolacu, încântat de o eventuală rocadă și pentru Cotroceni: ”O idee foarte bună”, astfel ar urma sa devină președinte al României din acest an, cu susținerea PNL

0
0
398

Ciolacu, încântat de o eventuală rocadă și pentru Cotroceni: ”O idee foarte buna”, astfel ar urma sa devină președinte al României din acest an, cu susținerea PNL.

După rocada premierilor, am putea avea rocada preşedinţilor. PNL ar fi de acord cu ideea, dar îl vrea pe Ciucă primul în 2024, că nu are încredere în PSD.

O nouă strategie pentru alegeri este vehiculată în coaliţia de guvernare. Pesediştii au lansat marţi seară varianta unei rocade prezidenţiale, adică la Cotroceni să ajungă pe rând un social democrat şi un liberal, aşa cum au făcut cu premierii. Marcel Ciolacu o consideră „o idee foarte bună” şi spune că vrea mandat complet, dar liberalii insistă ca ei să dea primii preşedintele

Pact pe 10 ani între PSD și PNL: O rocadă a Președinților. Ciolacu: ”Ideea rocadei este o idee foarte bună, dar să fie pe mandat complet pentru că nu ne jucăm.”

„Singurul lucru pe care mi l-am asumat este că PSD va fi pe primul loc. Mai mult, mi-am asumat că, dacă nu este pe primul loc, voi pleca din funcţia de preşedinte al partidului. Îi aştept şi pe competitorii mei să facă acelaşi lucru. Nu e corect aşa? Că văd că eu greşesc când spun că bărbăteşte în politică, când pierzi alegerile, faci un pas înapoi sau în lateral, depinde cum îţi permite partidul. Aştept şi eu. Am înţeles că domnul Simion a spus că va fi pe primul loc. Bun, dacă nu va fi pe primul loc, îşi dă demisia, cum face Marcel Ciolacu? Am înţeles că PNL-ul va fi pe primul loc. Îşi dă demisia domnul Nicolae Ciucă dacă nu va fi pe primul loc? Am înţeles ca domnul Drulă cu Forţa de Dreapta vor fi pe primul loc. Domnul Drulă, cu domnul Orban şi cu domnul Tomac îşi vor da demisia dacă nu sunt pe primul loc? Ori suntem bărbaţi şi oameni politici asumaţi şi curajoşi şi ieşim în faţa românilor să ne asumăm lucruri, ori căutăm să comentăm vorbele celorlalţi. Eu cred că aşa este o abordare corectă, bărbătească în politică, asumată. Eu mi-am asumat că PSD-ul va fi pe primul loc, aştept şi pe ceilalţi competitori să-şi asume acest lucru”, a declarat Ciolacu, la Parlament.

Ciolacu nu poate accepta ca „unii să trăncănească şi să nu facă nimic, ceea ce s-a întâmplat şi în actul de guvernare”

„Nu mă interesează decât datoria mea faţă de PSD, respectiv ca PSD să câştige aceste alegeri, respectiv să fie pe primul loc, lucru care mi l-am asumat public. A ieşit toată lumea, m-a comentat, ‘e o greşeală, a făcut-o şi Crin Antonescu’. Nu am probleme, mi-o asum în continuare. Dar nu pot să mai accept ca alţii doar să trăncănească, dar nu-şi asumă nimic, lucru care s-a întâmplat şi în actul de guvernare, şi la Cîţu, şi la Orban. După ce au nenorocit România, după ce au făcut sute de miliarde de împrumuturi, după ce au furat la vaccinuri, după ce au făcut toate nenorocirile din lume. Eu am venit, mi le-am asumat. (…) Am negociat politic intrarea în Schengen. Dacă nu negociezi politic, tehnic nu realizezi nimic”, a susţinut prim-ministrul.

„Această coaliţie să fie şi după anul 2025 în urma votului romanilor”

„Să stăm mai aşezat de vorbă şi să ne hotărâm mai bine ce ne dorim, dacă dorim ca această coaliţie să fie şi după anul 2025 în urma votului romanilor”, a adăugat el.

Întrebat dacă PSD va cere să dea candidatul la prezidenţiale, el a susţinut că „nu are acest scenariu”. „Momentan, nu avem scenariul acesta. Singura discuţie care a fost în partid a fost că, dacă se comasează vreo alegere, vrem să ştim întreg calendarul convenit cu cei care pot să creeze o majoritate în Parlamentul Românei, ca să treacă modificările legislative. Nu e nedemocratic, tocmai Belgia şi Irlanda au anunţat că vor avea alegeri locale odată cu alegerile europarlamentare. Nu exclud nimic. (…) Nu s-a discutat acest lucru”, a spus liderul PSD, conform Agerpres.

Apoi, Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă exclude un candidat comun la prezidențiale cu PNL: „Nu exclud nimic. Dumneavoastră ce vreți? Vreți un breaking news că Ciolacu vrea candidat comun?”.

Premierul consideră „foarte bună” ideea de rocadă la alegerile prezidenţiale, dar subliniază că ea ar trebui să fie pe mandat complet. Întrebat miercuri cum vede ideea de rocadă la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu a răspuns: „O idee foarte bună, dar să fie pe mandat complet, că totuşi nu ne jucăm. Cred că e suficient că am avut zece premieri în zece ani”.

„M-aţi întrebat dacă este o idee bună. Eu v-am zis că e o idee bună. Restul ţine de negocieri, dacă ele există sau duc discuţiile. (…) Nu s-a vorbit aşa ceva. Vreţi să fabulez? Haideţi să avem un acord în ceea ce priveşte eventuale comasări sau datele alegerilor. Oricum, noi avem o lege, legea este foarte clară. În iunie avem europarlamentare, pe 29 septembrie avem locale, în ultima duminică din noiembrie avem turul 1, în ultima sâmbătă din noiembrie, pentru că nu putem face pe 1 decembrie, avem generale şi următoarea duminică avem turul 2. Aşa sunt acum alegerile, conform legii”, a subliniat liderul PSD.

Rocada celor 2 președinți la Cotroceni

„Ideea rocadei este o idee foarte bună, dar să fie pe mandat complet pentru că nu ne jucăm. Toate sunt discuții, eu nu am o problemă. Sunt scenarii care s-au discutat”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Social democraţii au împins marţi seară varianta ca PSD să dea preşedintele la alegerile de anul acesta iar PNL să dea preşedintele în 2029. În cazul unui preşedinte pesedist, premierul ar fi liberal şi invers. Practic, este o alianţă între cele două partide, cu un candidat comun la prezidenţiale. Social democraţii vor ca la alegerile din toamnă PNL să susţină candidatul lor iar liberalii să dea premierul. Apoi în 2029 să facă invers, presedinte PNL cu premier PSD.

Liberalii nu au încredere că un preşedinte PSD va respecta acordul

Liberalii nu au însă încredere că un preşedinte PSD va respecta acordul unei rocade la prezidenţiale, au spus surse politice pentru Observator. Potrivit acestora, singurul care s-ar ţine de cuvânt ar fi Ciucă, deci el trebuie să fie primul preşedinte. Peneliştii nu cred pesediştii vor respecta acordul, dacă Ciolacu ajunge preşedinte şi spun că nu au încredere în actualul premier să se ţină de cuvânt.

Şeful Senatului nu a spus clar dacă ar fi dispus să accepte varianta aceasta. Potrivit unor surse Observator, Nicolae Ciucă a arătat că modelul aplicat anul trecut a funcţionat la premieri, iar el s-a dus şi a predat mandatul. Liberalii se arată însă dispuşi să discute în coaliţie varianta propusă de PSD apoi să se întoarcă în BPN să ceară mandat. Conducerea PNL a fost mandatată azi să înceapă discuţiile în Coaliţie pentru comasarea alegerilor.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Nicușor Dan a făcut noi numiri în echipa sa de la Cotroceni, cine sunt consilierii președintelui, decretul de numire a fost publicat în Monitorul Oficial

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Nicușor Dan a făcut noi numiri în echi…