Acasă Declarații Daniel David, incompetentul ministru al Educației, îl plagiază pe Ilie Bolojan și amenință cu demisia: ”M-am gândit de mai multe ori să renunț”

Daniel David, incompetentul ministru al Educației, îl plagiază pe Ilie Bolojan și amenință cu demisia: ”M-am gândit de mai multe ori să renunț”

0
0
20

Daniel David, incompetentul ministru al Educației, îl plagiază pe Ilie Bolojan și amenință cu demisia: ”M-am gândit de mai multe ori să renunț”.

Ministrul Educației Daniel David a dezvăluit, luni seară, că s-a gândit în repetate rînduri să renunțe la funcția pe care o deține. Cu toate astea, acesta a dat de înțeles că nu are de gând să părăsească scaunul din Parlament prea curând.

Daniel David, ministrul Educație, a declarat că a luat în calcul să-și dea demisia, dar de înțeles că nu are de gând să renunțe la funcție prea curând, în ciuda tensiunilor provocate de măsurile de austeritate care-i afectează atât pe profesori, cât și pe elevi.

”De ce eu, ca ministru, trebuie să iau aceste măsuri? M-am gândit de mai multe ori să renunț. Demisia mea s-a cerut din ianuarie, de când am venit ministru. Eu am zis că am venit pentru o Românie euro-atlantică, am fost criticat. Dacă demisia mea ar rezolva bugetul de două miliarde, cu plăcere mi-aș da demisia”, a declarat minsitrul Educației Daniel David.

Ironic, în iulie 2025, același ministru Daniel David declara că, indiferent de măsurile care vor fi luate, nu vor fi dați afară oameni din educație și cercetare și nici nu vor scădea salariile.

”Eu am spus foarte clar, iar premierul ştie, că are demisia mea pe masă: am spus că pe termen scurt, indiferent ce facem cu măsurile pe care le luăm şi ce gânduri avem, din educaţie şi cercetare nu dăm oameni afară, în alte sisteme vedeţi că discută despre disponibilizări. În plus, noi nu tăiem salariile. Nu am vorbit de venituri, repet vorbim de salarii”, declara Daniel David în urmă cu aproximativ o lună.

Cu toate astea, creșterea normei în cazul profesorilor titulari de la 18 la 20 de ore pe săptămână ar putea duce la scăderi salariale, deși măsura a fost prezentată de ministrul Educație drept o măsură de eficientizare.

Măsurile cu impact asupra profesorilor, aprobate în Parlament:

  • Creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână pentru profesorii titulari. Această măsură duce la scăderea veniturilor prin recalcularea normei lunare de salarizare (de la 72 la 80 de ore), eliminarea unor posturi și blocaje în mobilitatea personalului didactic.
  • Eliminarea burselor de reziliență și de performanță pentru elevi. Modificarea criteriilor pentru bursa de merit: nu se mai acordă tuturor elevilor cu media peste 9.50 și până la 30% din clasă împreună cu bursa de reziliență (cu media 7), ci doar celor care se încadrează în primii 15% din clasă și au cel puțin media 9.00.
  • Reducerea plății cu ora. Se micșorează cu aproape jumătate suma plătită pentru orele suplimentare, care ajunge să fie mai mică decât plata unei ore din norma de bază. Afectează posibilitatea profesorilor de a-și suplimenta veniturile.
  • Comasarea unităților de învățământ. Se reorganizează rețeaua școlară prin unificarea școlilor mici (sub 500 de elevi) sau suprapuse administrativ, ceea ce duce la dispariția unor posturi didactice, administrative și funcții de conducere – circa 900 de directori, estimează ministrul.
  • Creșterea numărului de elevi per clasă cu 2-4. Se permite depășirea pragurilor legale, în cazuri ”justificate”, pentru a reduce costurile, dar fără o analiză a eventualului impact asupra calității predării și încărcării profesorilor.
    Eliminarea unor beneficii salariale. Voucherele de vacanță sunt eliminate temporar. Indemnizația de hrană se acordă doar celor cu salarii sub 6.000 lei net. Prima de carieră didactică este suspendată, la fel și prima de carieră profesională. Toate aceste măsuri duc la scăderi ale veniturilor nete anuale.
  • Blocarea titularizărilor și a angajărilor pentru 2026. Angajările pentru acest an sunt în derulare, după ce fuseseră blocate, ministrul a negat în prima fază că ar fi așa, dar a dat apoi OUG pentru deblocare. Chiar și deblocate, angajările în 2025 se vor face pe posturi scoase în actualele școli și pe 18 ore, cât e norma în prezent, cu actualele efective de elevi. Pe noile condiții – cu școli mai puține, elevi mai mulți în clasă și normă de 20 de ore, nu este clar dacă aceste posturi scoase la concurs vor mai avea ocupanți sau nu.

Ministrul Educaţiei, Daniel David, despre protestele profesorilor: ”Probabil va fi un boicot în prima zi de şcoală”.

Daniel David a vorbit despre măsurile de austeritate care au afectat sistemul de Educaţie din România, generând proteste ale profesorilor, care ameninţă că nu se vor prezenta la începutul noului an şcolar.

Ministrul David spune că este vorba despre un set de măsuri ”de criză”, pe care nu le-ar fi luat dacă România nu s-ar fi aflat într-o situaţie economică foarte dificilă, şi atrage atenţia că, după ce deficitul va fi reglat, Educaţia va avea nevoie de o finanţare coresăpunzătoare, aşa cum, de altfel, prevede chiar legea.

”Măsurile luate în educație sunt de criza, înțeleg nemultumirile. Eu, ca psiholog, nu am cum sa nu le vad. Aceste proteste m-au ajutat când am luat măsurile în minister. Aceste lucruri nu țin de mine. Ce se va întâmpla nu știu (pe 8 sept), probabil va fi un boicot. Indiferent ca va fi aceasta imagine hibrida, din procesul lor trebuie înțeles ca Educația va avea nevoie de suport și dezvoltare.

Luam aceste masuri de criza, unele care sunt in zona unor anomalii. Noi avem sute de clase cu copii in clasa a 8-a in care ai 3-4 copii. Chiar nu e normal sa ai 2-3 copii la clasa a VIII. Educatia are nevoie de bani, aceste masuri trebuie luate.

Asta a fost si atitudinea mea – la rectificare am nevoie de doua miliarde pentru a incheia anul cu bani de salarii si burse. În acest moment nu sunt bani.”, a declarat Daniel David.

Salariile profesorilor se schimbă de la 1 septembrie 2025. Proiect de ordin de la Ministerul Educației.

Ministerul Educației și Cercetării intenționează, printr-un proiect de ordin, ca de la 1 septembrie 2025, salariile de bază ale profesorilor din creșele de stat și din creșele cu personalitate juridică să fie diferențiate, în funcție de studiile absolvite. Măsura ar urma să se aplice educatorilor și profesorilor pentru educație timpurie din învățământul antepreșcolar din toată țara.

Conform proiectului, personalul încadrat în anul școlar 2021–2022 ca educator-puericultor în creșele preluate din administrarea autorităților publice locale în sistemul de educație va fi reîncadrat, în funcție de nivelul studiilor, ca educator sau profesor pentru educație timpurie.

Articolul 1 din ordinul Ministerului Educației susține că ”personalul încadrat pe perioadă nedeterminată în anul școlar 2021-2022 în funcția de educator-puericultor în creșele aflate în administrarea autorităților publice locale care au fost preluate, începând cu anul școlar 2021-2022, în cadrul sistemului de educație, organizate atât ca structuri arondate unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică în care funcționează nivelul preșcolar cu program prelungit sau unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică ce au în structură învățământ preșcolar, prin decizia inspectoratelor școlare, cât și ca unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică pentru care autoritățile administrației publice locale au calitatea de persoană juridică fondatoare, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului. nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2022, a fost încadrat în învățământul antepreşcolar, în funcţii didactice, după cum urmează:

a) până la data de 1 septembrie 2024, în funcţia didactică de educator-puericultor, în conformitate cu prevederile art. 247 lit. a) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

b) începând cu data de 1 septembrie 2024, în funcţia didactică de educator/profesor pentru educaţie timpurie, în conformitate cu prevederile art. 249 alin. (5), (6), (8) şi (16) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare.”

Salariile de bază vor fi stabilite în conformitate cu punctele din tabelul prevăzut în anexa nr. I a Legii-cadru nr. 153/2017, corespunzător fiecărei categorii de studii. Absolvenții de studii universitare de master cu specializarea educație timpurie și pregătire psihopedagogică nivel I, dar și absolvenții de licență în pedagogia învățământului preșcolar și primar cu cursuri de educație timpurie vor fi încadrați pe treptele prevăzute pentru aceste calificări. Absolvenții de liceu pedagogic sau ai unei școli echivalente, cu specializarea educator-puericultor, educatoare sau învățător, vor fi încadrați conform treptelor ce corespund acestor studii.

Potrivit ordinului Ministerului Educației, se stabilesc următoarele criterii:

”a) conform punctelor 1-4 din tabelul prevăzut la punctul 5 din capitolul I, litera A din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru absolvenţii cu diplomă ai studiilor universitare de masterat/master cu specializarea educaţie timpurie care fac dovada deţinerii şi pregătirii psihopedagogice de nivel I, precum şi pentru absolvenţii cu diplomă de licenţă, specializarea pedagogia învăţământului preşcolar şi primar, care au urmat cursuri de educaţie timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu terţi;

b) conform punctelor 17-20 din tabelul prevăzut la punctul 5 din capitolul I, litera A din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru absolvenţii cu diplomă/certificat de calificare profesională ai liceului pedagogic sau ai unei școli echivalente cu specializarea educator-puericultor, precum şi pentru absolvenţii cu diplomă/certificat de calificare profesională ai liceului pedagogic sau ai unei şcoli echivalente, cu specializarea educatoare sau învăţătoare, care au urmat cursuri de educaţie timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu terţi;

c) până la data de 1 septembrie 2028, conform punctelor 1-4 din tabelul prevăzut la punctul 5 din capitolul I, litera A din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru absolvenţii cu diplomă de licenţă, specializarea pedagogia învăţământului preşcolar şi primar;

d) până la data de 1 septembrie 2028, conform punctelor 17-20 din tabelul prevăzut la punctul 5 din capitolul I, litera A din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru absolvenţii cu diplomă/certificat de calificare profesională ai liceului pedagogic sau ai unei şcoli echivalente, specializarea educatoare sau învăţători.”.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Bizarul de la învățământ, Daniel David, spune că va demisiona dacă trece moțiunea simplă a AUR împotriva sa: ”Nu aș avea de ce să mai fiu ministru”

Facebook 62 X Messenger WhatsApp Telegram Yahoo Email Bizarul de la învățământ, Daniel Dav…