Drulă, disperat după susținerea PNL la Capitală: ”Mi-aş dori susţinere şi de la PNL pentru candidatura mea”, sare la gâtul PSD, Grindeanu îi răspunde.
Drulă: ”Are aproape conotaţiile unui şantaj penal ceea ce face PSD-ul, care spune vom prăbuşi guvernarea dacă cineva candidază cu altcineva” Mi-aş dori, şi avem încă discuţii, să am o susţinere şi de la PNL pentru candidatura mea.
Deputatul USR Cătălin Drulă a declarat, duminică, despre neînţelegerile din coaliţie privind alegerile la Capitală, că are aproape conotaţiile unui şantaj penal ceea ce face PSD-ul, care spune vom prăbuşi guvernarea dacă cineva candidază cu altcineva. El a precizat că şi-ar dori, şi au încă discuţii, să aibă o susţinere şi de la PNL pentru candidatura sa la primărie.
”Mie mi se pare că a făcut rău democraţiei din România discuţia lansată mai ales de PSD, care cumva a condiţionat şi-a făcut chiar un şantaj: dacă voi candidaţi într-un fel, dacă cineva cu altcineva, dacă se aliază…. Nu poţi face alegerile, data alegerilor, organizarea alegerilor, în funcţie de cine va candida. Nu există asta nicăieri în manualul de democraţie. Alegerile sunt punctul ăla fix, vin peste noi ca să spun aşa, şi apoi candidaturile sunt libere. Constituţia prevede libertatea de asociere”, a declarat deputatul USR Cătălin Drulă.
”Are aproape conotaţiile unui şantaj penal ceea ce face PSD-ul, care spune vom prăbuşi guvernarea, vom opri lucruri, dacă cineva candidază cu altcineva”, a adăugat reprezentantul USR. Drulă a preczat că ”e o aliniere naturală în Bucureşti pe electoratul de dreapta”.
”Mi-aş dori, şi avem încă discuţii, să am o susţinere şi de la PNL pentru candidatura mea, şi nu numai. Mai sunt partide mai noi care au idei care se regăsesc în ceea ce spuneam legat de ideile de transport, de mobilitate, avem aceste discuţii încă. Dacă nu se vor concretiza, iarăşi, e o opţiune validă, eu nu pot să iau cuiva în nume de rău pentru că un partid are un candidat sau nu, e un lucru firesc în democraţie, până la urmă cetăţenii vor alege programul cel mai credibil”, a menţionat Drulă.
”Nu cred că a făcut bine anul trecut când a fost acea alianţă contra firii PNL-PSD şi peste ţară şi peste Bucureşti. Să nu uităm că sunt numai primari PNL şi PSD în sectoarele Bucureştiului.”, a subliniat el.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că propune data de 30 noiembrie pentru alegerile pentru Primăria București, iar marți coaliția trebuie să ia o decizie. Sorin Grindeanu a mai declarat că, din partea PSD, Gabriela Firea și Daniel Băluță pleacă cu șanse reale, urmând ca în partid să se decidă care este cel mai bun candidat, în urma unor măsurători sociologice.
De menționat că luni, 1 decembrie, este zi liberă, astfel că în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie este un weekend liber prelungit de 3 zile, în care este posibil ca o parte din alegătorii din București să fie plecați din Capitală.
”Toată lumea e de acord să existe candidaturi separate. Eu am și o dată pe care pot să o propun: 30 noiembrie. (…) Propunerea de 30 noiembrie o voi înainta în coaliție mâine”, a afirmat Grindeanu, precizând că marți trebuie să fie luată decizia în coaliție.
Întrebat ce va face PSD, dacă va apărea un ”candidat iepuraș”, Sorin Grindeanu a declarat:
”Nu ne ține nimeni cu forța în această coaliție. Noi avem o înțelegere politică. Politic am hotărât fiecare în partidele din care facem parte să fim parte a acestei guvernări și a acestei soluții care dă stabilitate. Nu ne ține nimeni cu forța în această coaliție dacă cumva ceea ce avem ca înțelegeri politice nu sunt respectate.
Dacă nu se respectă ce au declarat USR și PNL, atunci nu avem decât să luăm o decizie politică. Dar eu cred că ce au declarat Ilie Bolojan și Dominic Fritz se vor ține de acest lucru.”
Liderul interimar al PSD a precizat că luni a avut discuții atât cu Gabriela Firea, cât și cu Daniel Băluță despre candidatura la Primăria Capitalei:
”Azi am avut discuții atât cu președinta PSD București, Gabriela Firea, cât și cu Daniel Băluță. Sunt doi oameni care pleacă cu șanse reale. Vom decide împreună cu organizația București care este strategia și care este cel mai bun candidat, urmare a unor măsurători, evident.”
”Sunt de acord, am văzut declaraţiile şi ale premierului şi ale lui Dominic Fritz legate de faptul că toată lumea e de acord să existe candidaturi separate. Eu am şi o dată pe care pot să o propun 30 noiembrie, ca să facem mai repede. Nu era mai bine să facem repede? Hai să facem în 30”, a spus Sorin Grindeanu, la Parlament, despre anunţul premierului privind organizarea alegerilor locale la finalul acestui an.
”Propunerea mea e 30 noiembrie pe care o voi înainta în coaliţie, mâine, după care vom intra într-o procedură internă. Azi am avut discuţii atât cu preşedinta PSD Bucureşti, Gabi Firea, cât şi cu Daniel Băluţă. Sunt doi oameni care pleacă cu şanse reale. Vom decide, împreună cu Organizaţia Bucureşti, care este strategia şi care este cel mai bun candidat, urmare, urmare a unor măsurători, evident”, a mai spus Grindeanu.

