Acasă Declarații După ce ieri crăpa de optimism, Iohannis azi despre aderarea României la Schengen: ”Există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două”

După ce ieri crăpa de optimism, Iohannis azi despre aderarea României la Schengen: ”Există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două”

0
246

După ce ieri crăpa de optimism, Klaus Iohannis azi despre aderarea României la Schengen: ”Există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Riga, că termenul final pentru decizia privind aderarea României la Schengen nu este 8 decembrie, când are loc Consiliul JAI, ci este data la care poate fi discutată posibilitatea intrării în Schengen a ţării noastre. ”Există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni”, până când toate întrebările altor state precum Austria, Olanda sau Suedia primesc răspunsuri clare.

România e pregătită de 11 ani. Acest lucru a fost demonstrat acum 11 ani. Totuşi, anii au trecut şi am reluat cu insistenţă solicitările pentru a finaliza acest demers. Au existat în spaţiul european câteva solicitări care se refereau la noi. Una a fost să fie terminat, finalizat procesul MCV, lucru care s-a întâmplat ieri, când Comisia Europeană a decis că s-a terminat MCV, fiindcă România a a atins toate obiectivele. A doua chestiune a fost ridicată de mai multe voci – oare România mai e pregătită să adere la Schengen? A existat o misiune de evaluare la care au fost experţi. Au venit, au verificat şi au scris un raport nu pozitiv, ci foarte pozitiv. S-a dorit pe anumite sectoare încă o aprofundare a acestei verificări. Raportul este foarte pozitiv şi îndeplinim toate, toate cerinţele pentru a deveni parte a Schengen”, a declarat Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă comună susţinută, miercuri la Riga, cu preşedintele Republicii Letonia, Egils Levits.

Şeful statului a adăugat că sunt politicieni din Austria care au ridicat problema aderării României la Schengen din cauza că ţara noastră are un număr mare de migranţi care ajung în centrul Europei fără a fi controlaţi la frontierele externe ale UE.

România nu a fost, nu e şi nu va fi o ţară care generează migraţia sau permite migraţia necontrolatră. Am auzit şi eu că partea austriacă a venit cu nişte date care, după părerea noastră, trebuie să fie foarte atent verificate. Repet, prin România nu a existat, nu există şi nu va exista un flux migratoriu necontrolat. Noi ştim de unde vin migranţii şi pe unde trec şi în discuţii între experţi aceste lucruri vor fi explicate şi părţii austriece. Cert este că nu prin România vin aceşti migranţi care creează îngrijorări pe care le putem înţelege în Austria. Ruta balcanică e problematică. Noi am luat toate măsurile. România nu e parte a rutei balcanice de migranţie necontrolată. România are potenţial, are capacitatea de a veni în sprijinul austriecilor pentru a domoli acest flux”, a mai precizat preşedintele Iohannis.

”Preşedintele” României a adăugat, că ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode, va merge la Viena pentru a avea întrevederi şi discuţii tehnice cu omologul austriac, însă a avansat şi posibilitatea ca decizia privind aderarea la Schengen a României să nu fie luată la Consiliul JAI din 8 decembrie.

Cred că s-a vehiculat prea repede termenul de 8 decembrie ca un fel de termen final ceea ce nu este. 8 decembrie este prima posibilitate când această chestiune poate fi discutată. Interesul meu, al nostru este ca atunci când se votează să avem un vot clar pentru accesul la Schengen. Nu este util pentru absolut nimeni să forţăm un vot care nu este, poate, cel aşteptat. Asta apropo de data de 8 decembrie. Şansele României sunt relativ bune. Avem şanse bune să fim acceptaţi în spaţiul Schengen, dar nu există o garanţie pentru asta. Sunt state membre care mai au întrebări pentru noi, pentru sistemul Schengen. Sunt întrebări legitime şi noi suntem dispuşi şi pregătiţi să dăm răspunsurile. Aşa putem să răspundem prietenilor olandezi că MCV e ridicat şi aceasta nu mai este o barieră. Nu avem flux migratoriu. Asta pentru prietenii austrieci. Iar cei din Suedia care au avut întrebări care s-au referit mai mult la colaborarea poliţienească putem să le spunem nu doar că suntem pregătiţi, aşa psihic. Suntem pregătiţi cu oameni şi au existat până acum programe cu rezultate bune. Suntem dispuşi să le extindem. (…) Este de dorit ca, până la Consiliul JAI, toate aceste întrebări să primească răspuns şi să existe o înţelegere. Însă vreau să fiu foarte clar – dacă din varii motive nu vom reuşi până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni, până când toate întrebările primesc răspunsuri clare şi corecte şi toată lumea va fi convinsă că nu suntem o vulnerabilitate, ci am fi un câştig real pentru spaţiul Schengen”, a concluzionat botosul Iohannis.

România este dispusă şi pregătită să ofere răspunsuri ţărilor care mai au întrebări cu privire la Schengen

Botosul a subliniat, că România este dispusă şi pregătită să ofere răspunsuri ţărilor care mai au întrebări cu privire la Schengen.

Sunt întrebări legitime şi noi suntem dispuşi şi pregătiţi să dăm răspunsurile. Aşa putem acum să răspundem de exemplu prietenilor olandezi că MCV a fost ridicat şi această barieră nu mai există. Avem pentru toţi cei interesaţi cele două seturi de experţi care au verificat pregătirea României şi au găsit ambele runde de experţi că suntem foarte bine pregătiţi. Nu avem flux migratoriu, asta pentru prietenii austrieci, iar pentru cei din Suedia care au avut anumite întrebări care s-au referit mai mult la colaborarea poliţienească putem să le spunem nu doar că suntem pregătiţi aşa psihic, suntem pregătiţi cu oameni, deci suntem chiar pregătiţi şi au existat şi până acum programe care au dat rezultate bune. Suntem dispuşi să le extindem. Noi nu doar spunem că Spaţiul Schengen devine mai sigur dacă România intră, noi dovedim acest lucru şi vom dovedi şi în continuare„, a afirmat Iohannis.

Iohannis a spus, că este de dorit ca până la Consiliul JAI toate aceste întrebări să primească răspuns şi să existe o înţelegere.

Asta este varianta pe care ne-o dorim şi aceasta este varianta care a fost propusă de preşedinţia Consiliului Uniunii care momentan este la Cehia, însă, vreau să fiu foarte clar, dacă din varii motive nu vom reuşi până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt foarte clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată, cu o lună sau cu două luni până când toate întrebările primesc răspunsuri clare şi corecte şi toată lumea va fi convinsă că noi nu numai că nu suntem o vulnerabilitate, am fi un real câştig pentru Spaţiul Schengen şi ca să completez ce am spus – unii au întrebări pentru noi şi alţii pun sub semnul întrebării Schengen. Spaţiul Schengen funcţionează după nişte reguli care au fost stabilite acum câţiva ani. Lumea s-a schimbat. Ştim şi noi acest lucru şi este nevoie de îmbunătăţirea unor abordări, unor proceduri. Noi suntem parte din acest proces. Suntem acum parte din procesul de îmbunătăţire a Spaţiului Schengen şi evident că, dacă vom deveni parte din el, vom continua aceste demersuri, însă argumentul că dacă Spaţiul Schengen nu este perfect România şi alţii trebuie să rămână afară nu mi se pare chiar unul pertinent„, a conchis şeful statului.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Vezi Și

Jens Stoltenberg, după ministeriala NATO de la București: ”Atunci când vă gândiţi la Ucraina să devină membru NATO, condiţia este ca ea să câştige”

Jens Stoltenberg, după ministeriala NATO de la București: ”Atunci când vă gândiţi la Ucrai…