Acasă Declarații După interviul dat la Antena 1, tefeliștii influenceri, atac furibund frustrat la Nicușor Dan: ”Nu mai avem răbdare, fanatismul nicușorist pute, un drum greșit”

După interviul dat la Antena 1, tefeliștii influenceri, atac furibund frustrat la Nicușor Dan: ”Nu mai avem răbdare, fanatismul nicușorist pute, un drum greșit”

0
0
204

După interviul dat la Antena 1, tefeliștii influenceri, atac furibund frustrat la Nicușor Dan: ”Nu mai avem răbdare, fanatismul nicușorist pute, un drum greșit”.

”Știți de unde știu că se întoarce Mihai Gâdea? Mi s-a spus într-un promo că se duce președintele Nicușor Dan în ediția de luni să îi ajute la popularizarea veștii.

Am înțeles că există un public care îl iubește orice ar face. Nu sunt parte din el. Am apreciat niște valori la el. L-am sprijinit ca pe o idee bună, împotriva acestui sistem îmbâcsit.

Odată ajuns acolo, se integrează perfect cu acest sistem. Ok. Ăștia sunt cei care l-au batjocorit 10 ani, până în ultima săptămână, când, datorită unei prestații spectaculoase în dezbaterea cu SImion, au început să creadă că ar putea fi președintele României.

Nu mă surprinde comportamentul lor. Mă surprinde al lui. Te duci la o slujbă, anunți a3. Bilanțul de 100 de zile, făcut la televiziunea lui Voiculescu. Se întoarce Gâdea, te duci să popularizezi asta cu prezența.

Mă uit și mă mir. Știți ce nu m-ar mira? Ca partidul acela prezidențial să îl facă cu oamenii din această imagine. Să îi facă Dan Voiculescu partidul prezidențial.

Eu zic că e pe un drum greșit. Noi ne vedem de al nostru.

”Regret că președintele Nicușor Dan își face evaluarea primelor 100 de zile de mandat într-un interviu la Antena 1. Firesc era să o facă nu într-un mediu controlat, ci în fața întregii prese din România, la o conferință de presă în Palatul Cotroceni. O conferință unde fiecare jurnalist să-i pună și întrebări incomode, nu să-l ungă cu alifie.

Trec peste faptul că Nicușor a ales să apară la televiziunea turnătorului la Securitate Dan Voiculescu, cel care a prejudiciat statul cu un tun de 60 de milioane de euro. Prezența președintelui acolo e dubioasă, dar nu vreau să par cârcotaș, așa că ignor. Dar mă gândesc că românii meritau respectul președintelui lor, care să apară la o conferință de presă deschisă oricărui jurnalist sau bloger. Așa ar fi arătat transparența pe care el însuși ne-a promis-o la instalare.

Cât privește interviul în sine, consider că a fost un burete menit să spele o imagine prezidențială care se erodează rapid. A fost un interviu cu dedicație, puternic regizat anterior, ca președintele să nu fie obligat la răspunsuri incomode. Nicidecum expresia unui act jurnalistic autentic, cu un chestionar dur, dar necesar, care să-l oblige pe președinte să răspundă cu adevărat la întrebările care contează.

Dacă Ilie Bolojan va eșua, principalul vinovat nu va fi PSD. Ci Nicușor Dan, care nu l-a sprijint, ba l-a și sabotat. Salvați postarea asta și recitiți-o atunci. Știu că unii dintre voi mă înjurați că scriu critic despre Nicușor. Mai ales voi aveți nevoie să păstrați bine textul ăsta. Nicușor Dan a spus ieri seară, la televiziunea varanului, că nu dorește să scuture prea tare barca sistemului. E exact aceeași atitudine pe care a avut-o și când s-a deplasat personal la Palatul Victoria, să-i spună lui Bolojan să nu-i bruscheze prea tare pe magistrați.

Cei care-l apărați orbește pe Nicușor, vouă vă convine asta? Când vouă Bolojan v-a crescut taxele, Nicușor nici măcar nu a clipit. De ce nu a avut și atunci aceeași atitudine ca în cazul magistraților? Chiar nu vedeți dubla măsură aici? Wow!

Vă garantez, dacă Nicușor Dan avea atitudinea și discursul de acum înainte de 18 mai 2025, azi, nu mai era președinte. Eu l-aș fi votat oricum, dar o mulțime de români n-ar mai fi făcut-o. Iar Nicușor știa asta foarte bine, de aceea a și păstrat aparențele. Oricum, scopul nostru a fost atins, am reușit să evităm o Românie cu Simion președinte. Sunt ok cu Nicușor Dan, cât timp măcar ne ține pe calea europeană și NATO. Să ne lase așa cum suntem. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

P.S. Nu mai fiți fanatici. Vă rog! Fanatismul nicușorist pute la fel de rău ca cel AUR-ist!” a scris și hashtagistul Paul Palencsar, pe contul de facebook.

Dragă Nicușor Dan, nu ai fost ales pentru că ești mai simpatic sau pentru că ești mai prezidențiabil decât alții. Ai fost ales pentru că ai promis o schimbare adevărată. Ai fost ales pentru că ai spus că îl vei face premier pe Bolojan, că în jurul lui se va construi un guvern de oameni care chiar muncesc, nu care mimează. Ăsta a fost biletul tău câștigător.

Și acum?

Bolojan, omul pe care l-ai vândut ca simbol al muncii și al eficienței, e singur. Singur când spune că nu se poate reforma nimic într-o țară care refuză să fie reformată. Singur când amenință cu demisia pentru că nu mai vrea să fie părtaș la mascarada „reformelor” care sunt doar cârpeli. Singur, în timp ce tu taci.

Și tăcerea asta nu e strategie. Tăcerea asta e trădare. Pentru că tu nu doar că nu îl susții pe omul pe spatele căruia ai câștigat alegerile, dar îl și abandonezi într-un moment cheie. Și atunci cine mai ești tu, Iudă?

Ai fost ales pentru că românii au crezut că poți fi un zid în fața extremismului. Că tu o să fii omul care pune lucrurile în ordine, care arată că se poate și altfel, care nu joacă în aceeași piesă murdară cu partidele care ne-au adus până aici.

Și ce faci tu? Taci și dispari. Și tăcerea asta nu e noblețe, e complicitate. În fiecare zi în care nu răspunzi, în fiecare zi în care nu explici, în fiecare zi în care ești Iohannis Doi extremiștii cresc. Tu îi hrănești.

Noi nu te-am votat ca să te plimbi. Nu te-am votat ca să mimezi prezența. Nu te-am votat ca să te ascunzi după statistici și fraze goale. Te-am votat pentru că am vrut muncă, curaj, asumare. Și acum, după câteva luni, e clar că n-ai înțeles nimic din contractul pe care l-ai semnat cu cetățenii.

Ție chiar nu ți-e rușine? Nu ți-e rușine că oamenii care au crezut în tine sunt dezamăgiți? Nu ți-e rușine că ești exact ce am spus că nu vrem? Nu ți-e rușine că ești concurent la Insula Despărțirii, invers față de acum câteva luni când ne cereai voturile, iubirea și nu mai aveam loc de tine pe social media?

Nu mai avem răbdare. Ține minte asta. Nu mai avem răbdare să tot așteptăm minuni, să tot justificăm tăcerile tale, să tot sperăm că „data viitoare o să fie altfel”. Nu mai e altă dată viitoare. E acum. Atât.

România seamănă cu o farfurie spartă de mult, dar măcar japonezii au inventat Kintsugi și repară crăpăturile cu aur. Noi avem aurul în Parlament și președintele la munte pupând mâna popilor. Și dacă asta e tot ce ne-a rămas, atunci hai să fim onești cu noi înșine: nu mai suntem nici măcar cioburi, suntem bandă scotch transparentă pusă peste o fisură adâncă.

Când îl lași pe Bolojan singur, nu arăți doar cât de mic ești ca lider, arăți cât de spartă e țara pe care pretinzi că o conduci.

Spui că magistrații muncesc mai mult decât europenii. Știu că o să îmi pun o grămadă de lume în cap, dar da, lasă-i să se pensioneze devreme, pentru că nu au voie să facă afaceri, nu pot intra în politică, nu pot avea alte venituri decât salariul. Sunt permanent expuși la presiuni, amenințări și riscuri reale pentru siguranța lor și a familiilor lor. Dar cere-le și performanță, nu dosare care se prăfuiesc ani întregi.

Dă-le bani profesorilor, dar să nu mai scoată pe bandă analfabeți funcțional.

Dă-le medicilor tot ce au nevoie, dar să nu mai moară pacienții din nepăsare sau din greșeli.

Eu vreau să sprijin statul, dar și statul trebuie să mă sprijine pe mine.

Ți-ai construit toată campania pe ideea de muncă și de onestitate. Și acum dispari exact când ar trebui să arăți că poți să muncești și că poți să fii onest.

Nu mai avem răbdare să-ți așteptăm explicațiile.

Nu mai avem răbdare să-ți tot justificăm lipsa de reacție.

Nu mai avem răbdare, punct.

Oamenii care te-au apărat, care au pus obrazul pentru tine, care au luat înjurături și batjocură pentru că au crezut în tine, acum trebuie să înghită în sec și să-și spună că poate au greșit.

Încă ne mai ștergem la gură de cata muie ne-am luat pentru susținerea ta.

Mi-e și rușine la domnii sugeraniști că s-ar putea să aibă dreptate în ce te privește…

Dar știi care e partea nasoală, Nicușoare? Vei rămâne singur. Când te vei trezi tu din visul tău frumos că ești Președinte și ai timp în sfârșit să fii pensionar special, nu va mai fi nici dracu’ lângă tine.

P.S. Textul a ieșit din bulă și a ajuns și la oamenii a căror singură misiune pe pământ e să transforme oxigenul în dioxid de carbon.

Ca să fie clar: nu mă dezic de Nicușor Dan și dacă ar fi alegeri mâine, tot pe el l-aș alege și l-aș susține. Dar a alege pe cineva nu înseamnă că sunt fanul lui. Înseamnă că sunt un om liber, că nu sunt pe statul de plată al nimănui și că, atâta timp cât există democrație și eu am o voce, voi critica pe cine merită criticat. Și să ne înțelegem: a critica nu înseamnă că mi-am schimbat părerea, ci doar că mi-am pierdut răbdarea.

Dacă tu, analfabetule funcțional, nu înțelegi diferența, n-ai cum să înțelegi democrația și libertatea.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Bizarul de la învățământ, Daniel David, spune că va demisiona dacă trece moțiunea simplă a AUR împotriva sa: ”Nu aș avea de ce să mai fiu ministru”

Facebook 62 X Messenger WhatsApp Telegram Yahoo Email Bizarul de la învățământ, Daniel Dav…