Acasă Declarații Epopeea ”voucherelor” sociale de hrană continuă, acestea vor fi distribuite doar din 13 iunie, anunţul ministrului Marcel Boloş

Epopeea ”voucherelor” sociale de hrană continuă, acestea vor fi distribuite doar din 13 iunie, anunţul ministrului Marcel Boloş

0
0
455

Distribuţia voucherelor sociale va începe cu data de 13 iunie, a anunţat, luni, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. Deşi termenul iniţial de distribuţie se dorea a fi 1 iunie, Marcel Boloş anunţă ca prim termen, data de 13 iunie.

Ministrul a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, ce informaţii are despre distribuirea voucherelor sociale, având în vedere că reprezentanţii Poştei Române au precizat că nu le-au primit încă pentru a le transmite beneficiarilor.

Nici nu aveau cum. Am spus de nenumărate ori în spaţiul public că procesul este de emitere a acestor vouchere, lucru care se întâmplă în momentul de faţă. Unităţile emitente acest lucru îl fac şi domnul director general (al Poştei Române – n.r.) trebuia să vă spună că după ce au fost emise aceste vouchere, urmează distribuţia. Distribuţia începe cu data de 13 iunie, aşa cum am precizat la fiecare intervenţie în spaţiul public, şi după aceea urmează încărcarea„, a declarat Marcel Boloş.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a mai explicat că sunt patru etape în implementarea voucherelor sociale.

Etapa unu – de emitere a acestor carduri, etapa a doua – de distribuire a lor, etapa a treia – de încărcare a lor. Gândiţi-vă că sunt 2.581.000 de beneficiari care aşteaptă aceste vouchere şi care au acest proces specific pentru tranşa întâi. Obligaţiile pe care ni le-am asumat, la termenele pe care ni le-am asumat, se duc la bun sfârşit aşa cum a fost anunţat în programul de măsuri economico-sociale„, a mai declarat Boloş.

România va depune în luna octombrie a doua cerere de plată către Comisia Europeană în cadrul PNRR.

Este anunțul făcut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Potrivit acestuia, în ședința de luni a Comitelului Interministerial pentru implementarea PNRR a fost trecută în revistă lansarea primei cereri de plată către România.

Este perioada în care CE e posibil să mai transmită observații sau clarificări la jaloanele care au fost îndeplinite. Reamintesc că un număr de 21 de jaloane am avut ca și obligație de îndeplinit până la sfârșitul anului 2021”, a declarat Marcel Boloș.

Marcel Boloș a precizat că în ședință s-au prezentat și primele măsuri de lansare a apelurilor aferente implementării primelor proiecte din PNRR.

Discutăm de un număr de 58 de apeluri de proiecte cu o valoare de peste 13 miliarde de euro, deci 70% din valoarea PNRR. Urmează să fie implementate și să fie organizate aceste apeluri de proiecte, unele dintre el s-au și lansat”, a adăugat ministrul.

Aceasta a spus că următoarea cerere de plată va fi depusă de România în octombrie.

În cadrul comisiei s-a discutat și despre situația următoarei cereri de plată, cererea de plată numărul 2, care urmează a fi depusă în cursul lunii octombrie a acestui an, când România are de încasat de asemenea 3 miliarde de euro. Așadar în conturile României din PNRR, în cursul anului 2022, trebuie să avem suma de 10 miliarde de euro, după depunerea cererii de plata numărul 2”, a mai declarat Boloș.

România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aprox. 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. Pentru implementarea PNRR, România a încasat deja două tranșe de prefinanțare în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro, în decembrie 2021 și în ianuarie 2022.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații
Comments are closed.

Vezi Și

Kelemen Hunor, Jo Napot Kivanok Iohannis: ”Nu cred că e vorba de România când candidează Klaus Iohannis, eu cred că e vorba de Klaus Iohannis”

Facebook 36 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Kelemen Hunor, Jo Napot Kivanok Ioh…