În toiul negocierilor pentru Buget, PSD amenință din nou că va rupe Coaliţia şi va forța schimbarea premierului Ilie ”Sărăcie” Bolojan, cu un alt lider PNL.
Război total în Coaliția de guvernare. În toiul negocierilor pentru Buget, PSD amenință că va rupe Coaliţia şi va forța schimbarea premierului Ilie Bolojan cu un alt lider PNL. Surse Observator spun că social-democrații ar avea aliaţi inclusiv în rândurile liberalilor. Unii lideri i-au reproşat premierului măsurile de austeritate care afectează imaginea partidului, iar primarii sunt revoltați de tăierea banilor de la Guvern.
PSD va lua decizia în funcţie de negocierile pentru buget, după o largă consultare cu toți primarii și liderii județeni.
Surse politice spun că un scenariu analizat în PSD ar fi schimbarea premierului Ilie Bolojan și eliminarea USR din Coaliția de guvernare. În acest caz, social-democrații ar vrea să rămână la putere într-o Coaliție restrânsă, cu PNL și UDMR. În plus, PSD ar accepta ca premier un alt lider propus de PNL până la rocada din 2027 – una dintre variante fiind ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. De cealaltă parte, alți lideri din PSD insistă pentru retragerea în Opoziţie și delimitarea totală de măsurile de austeritate, dar totul depinde de împărțirea banilor în bugetul pe 2026.
„Domnul Bolojan cântă, de multe ori nu cântă din același playlist, nu că dansăm, dar ascultăm. Dar s-ar putea să vină un moment în care să spunem hai să schimbăm lăutarul, că nu mai merge, nu mai respectă playlistul”, a declarat Claudiu Manda, secretar general PSD.
Social-democraţii se bazează și pe liderii PNL nemulțumiți de modul în care ia deciziile premierul Ilie Bolojan. Unii dintre liderii PNL ar fi revoltați de lipsa de comunicare și de atitudinea premierului în ședințele de partid, atunci când se discută măsurile de austeritate. În plus, primarii din PSD și PNL şi-ar dori fonduri mai mari de la Guvern, dar premierul vrea să reducă finanțarea după majorarea taxelor locale.
Nemulțumiri și în PNL față de premier
Unii lideri PNL i-au reproşat premierului măsurile de austeritate care se aplică pentru bolnavii de cancer şi persoanele cu handicap. Alte voci din partid i-au cerut să susţină mai mult clasa de mijloc și firmele private.
„Știu că primarii au redus schemele de personal, știu că li s-a cerut din nou să reducă schemele de personal. Știu că li s-au luat bani din bugete, cei care au vorbit au primit vizitele Corpului de Control al premierului sau ale Curții de Conturi, ceea ce nu mi se pare firesc”, a subliniat Rareş Bogdan, europarlamentar PNL.
Cine ar putea prelua funcția de premier
În acest context, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost întrebat dacă ar accepta funcția de premier.
„Aceasta este o chestiune pe care chiar nu are rost să o comentez pentru că nu e de actualitate”, a precizat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.
Protocolul Coaliției de guvernare prevede că PSD va prelua funcția de premier în aprilie 2027.
UPDATE: Grindeanu nu vrea să schimbe încă ”lăutarul” Ilie Bolojan: ”Nu suntem în acel moment”. Atac şi la adresa lui Nicuşor Dan.
Despre afirmațiile secretarului general al PSD, Claudiu Manda, privind o posibilă ”schimbare a lăutarului”, Grindeanu a spus că social-democratul ”a pus condițional povestea, dacă nu se respectă”.
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat marți, 20 ianuarie, că, în acest moment, nu există altă alternativă de guvernare. El a spus că PSD poate să iasă din guvernare și să meargă spre anticipate, dar că nu crede că își dorește cineva anticipate. Despre relația cu Bolojan, liderul PSD a recunoscut că este grea, el arătând că este ”un soi devenit proverbial de inflexibilitate la orice idee”. El a comentat și o schimbare a premierului, afirmând că ”nu suntem încă în acel moment”.
”Nu există altă alternativă de guvernare, în acest moment. Nu există. În acest moment putem să ieșim din guvernare, din această coaliție și mergem spre anticipate. Își dorește cineva anticipate?”, a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu, la Gândul.
Despre o posibilă schimbare a premierului, Grindeanu a răspuns: ”Nu suntem încă în acel moment”.
Despre afirmațiile secretarului general al PSD, Claudiu Manda, privind o posibilă ”schimbare a lăutarului”, Grindeanu a spus că social-democratul ”a pus condițional povestea, dacă nu se respectă”.
”În același mod, spun și eu. Nu suntem în acest moment, în situația, încă de a schimba, cum zicea Claudiu..lăutarul? Fiecare e responsabil de zicerile proprii”, a mai spus el.
Sorin Grindeanu a caracterizat relația sa cu premierul Ilie Bolojan drept ”grea”. ”Grea. Interacțiunea, dialogul, încercarea de a găsi soluții bune pentru români. Un soi devenit proverbial de inflexibilitate la orice idee care vine din afara propriei gândiri. Nu se interacționează simplu”, a spus liderul PSD.
El a mai arătat, întrebat dacă Bolojan dialoghează cu PSD, că premierul ”își prezintă propria viziune”. ”Nu e vorba doar de PSD aici. E vorba și de UDMR și de USR”, a adăugat el.
Sorin Grindeanu spune că e o greşeală că preşedintele nu a mers la Davos. Despre invitarea României, de către Trump, în Consiliul pentru Pace: Aici nu-i cu semne de întrebare şi cu altceva. Răspunsul trebuie să fie răspicat, da!
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, spune că e o greşeală că preşedintele nu a mers la Davos. Despre invitarea României, de către Trump, în Consiliul pentru Pace, el a afirmat că aici nu-i cu semne de întrebare şi cu altceva ci răspunsul trebuie să fie răspicat, da, adăugând că nu crede că a pus cineva în discuţie parteneriatul strategic şi faptul că Statele Unite sunt principalul furnizor de securitate, nu doar pentru România, ci pentru Europa.
”O greşeală. Nu mă ascund să spun. Trebuie să fim acolo. Pe agenda internaţională, în acest moment, sunt destule puncte la care şi România trebuie să găsească răspunsuri, că vorbim de politica aceasta şi de subiectul legat de Groenlanda, care e pe agenda, că vorbim de Mercosul, că vorbim de acel comitet de pace, pentru pace, propus de preşedintele Trump. Astea sunt lucruri de care nu putem fugi. (..) Vi se pare că suntem asumaţi?”, a spus preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, la Gândul, despre absenţa şefului statului la Forumul Economic de la Davos.
Liderul PSD a precizat că, toată această chestiune legată de politică externă, cele trei subiecte pe care le-a enumerat, nu putem fugi de ele.
”Eu m-aş fi aşteptat să se meargă la Davos, să se ia o decizie la propunerea, că înţeleg că s-a trimis o propunere de către Administraţia Trump către România, către preşedintele Nicuşor Dan. Aici nu-i de stat pe gânduri, e da! Aici nu stăm să ne gândim cine e furnizorul de securitate în acest moment pentru România. Nu vă supăraţi, sunt Statele Unite ale Americii. Aici nu-i cu semne de întrebare şi cu altceva. E răspicat, da!”, a subliniat Grindeanu.
Întrebat dacă îşi permite România să se decupleze total de la Statele Unite, Grindeanu a răspuns: ”Eu cred că nu intră în discuţie şi nu cred că a pus cineva în discuţie parteneriatul strategic (…) faptul că Statele Unite sunt principalul furnizor de securitate, nu doar pentru România, pentru Europa. Şi asta e un lucru care nu e, să spunem, în voinţa unora sau altora. Şi trebuie să facem orice ca acest parteneriat strategic să se întărească”.
”Din punctul meu de vedere, răspunsul trebuie să fie unul singur: Da! la invitaţia trimisă de preşedintele Trump”, a mai arătat Grindeanu.
Despre relaţia României cu SUA, Grindeanu a spus că, din perspectiva noastră, a României, consideră că trebuie mai multe eforturi pentru întărirea acestui parteneriat strategic.
”Din perspectiva Statelor Unite, cred că e neclar ce se întâmplă în acest moment în zona noastră. Şi atunci trebuie, ţine tot de noi să clarificăm politica externă. Trebuie să transmitem mesaje cât se poate de clare către partenerul strategic. Şi acela este Statele Unite, ca să fiu cât se poate de clar”, a menţionat Sorin Grindeanu.
UPDATE: Sorin Grindeanu, despre bugetul 2026: ”Nu se poate să nu acţionăm deloc pe zona de pensii. Vom intra în discuții legate de majorarea pensiilor”.
Liderul PSD promite majorarea pensiilor în 2026, deşi Guvernul Bolojan a decis deja îngheţarea, fără a acorda măcar indexarea cu rata inflaţiei, prevăzută de lege.
”Să discutăm despre buget. Mă aștept ca, și probabil că vom detalia mai mult, undeva săptămâna viitoare să avem închiderea și execuția bugetului pe 2025 și să vedem că avem un deficit undeva sub 8% sau în jurul de 8%. Nu au fost măsuri economice majore pe parcursul anului 2025, în afara creșterii TVA-ului, iar încasările suplimentare din câteva luni nu au fost semnificativ mai mari”, a declarat Sorin Grindeanu.
”Toate aceste lucruri ne arată că povestea cu ”catastrofa” moștenită de Guvernul Ciolacu, în care am venit noi ca niște eroi și, dintr-odată, deficitul este la 8%, este ceea ce noi spunem încă din vara trecută. Unii se laudă că anul 2025 a fost cel mai mare an în investiții. Toate aceste lucruri au fost prezentate într-o mare poveste despre o moștenire foarte grea, într-o altă formă – pentru că am tot văzut moșteniri –, iar acum este o invenție nouă, prezentată în vara acestui an”, a mai spus Sorin Grindeanu la România TV.
”Se va vedea faptul că noi am mers pe investiții și că este o sumă record alocată investițiilor. Toate aceste lucruri se vor confirma. Săptămâna viitoare, ministrul Finanțelor va trebui să vină să ne spună cum s-a închis anul și care sunt principalele coordonate pentru 2026. Propunerile PSD vor veni odată cu aceste cifre macroeconomice și, sigur că da, vom ține cont de ele.
Nu se poate să nu acționăm deloc pe zona de pensii. Această situație nu va rămâne așa. Nu vom face o chestiune de tip on-off. Vom intra în discuții legate de majorarea pensiilor, iar aceste lucruri trebuie să existe în 2026. Sunt aspecte pe care vrem să le prindem în bugetul pe 2026”, a mai spus Sorin Grindeanu.
”În acest moment, PSD se află într-o perioadă de evaluare internă a participării la această coaliție. Eu nu am trasat linii roșii și nu vreau să spun că, dacă nu se întâmplă un anumit lucru, PSD va ieși de la guvernare.
Toate aceste aspecte, legate de buget și de deciziile luate de Guvern, vor cântări atunci când vom decide dacă vom rămâne sau nu în continuare în coaliție. Fără PSD nu poate exista o majoritate pro-europeană în Parlamentul României”, a mai spus Sorin Grindeanu.
UPDATE: Grindeanu: ”Măsurile PSD de relansare economică – aprobate prin angajarea răspunderii, la pachet cu reforma administrației publice.”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că măsurile de relansare economică propuse de social-democrați vor fi aprobate prin angajarea răspunderii în Parlament de către Guvern, la pachet cu reforma administrației publice, o decizie luată de coaliție după multe luni de eforturi susținute pentru a-l convinge pe premier că susținerea firmelor românești reprezintă o prioritate absolută a Executivului.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, scrie pe Facebook că măsurile PSD de relansare economică vor fi aprobate de Guvern, prin angajarea răspunderii în Parlament, la pachet cu reforma administraţiei publice.
”Măsurile PSD de relansare economică vor fi aprobate de Guvern, prin angajarea răspunderii în Parlament, la pachet cu reforma administrației publice!
Este o decizie unanimă a Coaliției de guvernare luată după (prea) multe luni în care am făcut eforturi susținute să-l convingem pe prim-ministrul Ilie Bolojan că susținerea firmelor românești reprezintă o prioritate absolută a Guvernului!
Este un gest logic și așteptat de tot mediul de afaceri! Măsurile includ credit fiscal majorat și alte facilități pentru stimularea noilor investiții – garanții pentru IMM-uri, amortizare accelerată, deduceri suplimentare pentru investițiile în cercetare-dezvoltare.
În aceeași măsură, reprezintă și un gest de reparație morală după ce, în 2025, tot efortul guvernării de a reduce deficitul bugetar s-a făcut cu eforturile populației și firmelor. Tocmai de aceea, mă aștept ca nimeni din Guvern să nu se laude cu un eventual deficit pe 2025 mai mic decât cel asumat în fața Comisiei Europene! Nu te poți lăuda că ai tăiat de la investiții și ai crescut taxele și impozitele.
PSD insistă ca deficitul trebuie să fie diminuat ca o urmare firească a unei creșteri economice sănătoase, nu al tăierilor continue de investițiile ce sunt gura de oxigen a mediului de afaceri.
De aceea, programul de relansare economică propus de PSD este soluția firească pentru a proteja și susține companiile românești, aceasta fiind singura garanție a unei dezvoltării sănătoase a economiei noastre!”, a scris președintele PSD Sorin Grideanu, pe Facebook.

