Întrebat dacă o numește pe Codruța Kovesi șef la servicii, Nicușor Dan a spus că ”E nevoie de un director civil la SRI, o să-l avem, până atunci, garantez eu”.
Nicușor Dan a prezentat Strategia Naţională de Apărare, votată în Parlament. ”Trebuie să recâștigăm încrederea cetățenilor, iar asta este corelată cu lupta anticorupție”.
Președintele Nicușor Dan a prezentat miercuri în Parlament Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2025-2030. Potrivit șefului statului, documentul, adoptat luni de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, nu este ”despre statul român”, cu subliniază ”obligaţiile fundamentale ale instituţiilor publice faţă de cetăţenii români”.
Parlamentul a adoptat, miercuri, Strategia Naţională de Apărare a Ţării cu 314 de voturi ”pentru”, 43 ”împotrivă” şi 3 abţineri. În cadrul dezbaterilor acestei strategii, preşedintele POT, Ana Maria Gavrilă, a anunţat că parlamentarii partidului pe care îl conduce vor vota împotrivă. Deputatul UDMR Ödön Szabó consideră această strategie este ”ceva de genul unui pom de Crăciun foarte bine ambalat” deoarece abordează foarte multe teme. Deputatul PSD Mihai Fifor susţine că această strategie identifică riscurile, vulnerabilităţile, dar prezintă şi oportunităţile care pot transforma România într-un stat mai sigur. Senatorul Nicoleta Pauliuc a afirmat că această strategie trebuie pusă în mişcare prin politici publice, bugete şi termene clare, explicate oamenilor.
Nicușor Dan a prezentat Strategia Națională de Apărare, subliniind că acest document ”este rezultatul unui efort comun” făcut de instituțiile ale statului, organizații ale societății civile și cetățeni.
”Strategia naționala este rezultatul unui efort comun. Vreau să le mulțumesc instituțiilor, organizațiilor, cetățenilor. Această strategie vorbește din perspectiva cetățeanului român și asta ridică niște chestiuni – relația cetățeanului cu statul român, încrederea cetățeanului în statul român, care se traduce în disponibilitatea sa de a apăra și faptul ca trebuie să recunoaștem că există un decalaj în evoluția economiei, așteptărilor cetațeanului român și modul în care societatea răspunde”, a spus președintele.
”Șeful statului” a continuat precizând că strategia are ”patru capitole importante”, unul dintre acestea fiind legat de contextul geopolitic complicat.
Nicușor Dan s-a referit și la importanța ”tot mai mare” a rețelelor de socializare, care facilitează ”campanii intense de manipulare și dezinformare”, subliniind o dată în plus războiul hibrid ”pe care în mod evident Rusia îl desfășoară împotriva României și multor state europene”.
Iată, mai jos, principalele declarații făcute în parlament de Nicușor Dan, la prezentarea Strategiei Naţionale de Apărare.
”Documentul are patru capitole importante. Primul este contextul geopolitic, pentru că față de strategiile interioare s-au produs schimbări importante.
În primul rând, este pusă în discuție ordinea internațională, bazată pe reguli. Avem un război în vecinătate de trei ani și jumătate, avem conflicte pe glob în mai multe puncte și capacitatea internațională de a rezolva diplomatic aceste conflicte este diminuată.
Vedem o evoluție tehnologică accelerată și asta înseamnă inclusiv emergența inteligenței artificiale și cu cât timpul pe care cineva îl petrece pentru a se adapta e mai mare, cu atât decalajul față de ceilalți crește.
Vedem o importanță tot mai mare a rețelelor sociale și vedem campanii intense de manipulare și dezinformare.
Strategia are un capitol de amenințări, vulnerabilități, oportunități.
Războiul hibrid pe care în mod evident Rusia îl desfășoară împotriva României și multor state europene – vedem atacuri cibernetice, campanii coordonate de dezinformare, consecința acestor lucruri, presiuni asupra democrației și asupra statului de drept.
În plan internațional, în vecinătatea României, riscurile sunt de instabilitate atât în zona estică – Moldova, Ucraina -, în zona Balcanilor de Vest, a Caucazului de Sud și a Orientului Mijlociu, care creează premise de riscuri pentru Europa.
La riscuri și vulnerabilități interne, aș insista pe capacitatea redusă a administrației publice pe multiple planuri, pe corupție, evaziunea fiscală de mare amploare, calitatea educației, gândirea critică și abandonul școlar, declinul demografic și fragmentarea politicilor statutului în zona de tehnologie.
Avem, de asemenea, un nivel relativ scăzut în zona de cercetare, dezvoltare, inovare care devine tot mai importantă în competiția globală, iar în ceea ce privește societatea, un risc important este cantitatea redusă de activism civic.
Pe partea pozitivă, există niște oportunități pe care România le are. Una este evidentă – faptul că avem un parteneriat strategic cu SUA, suntem parte NATO și UE cu toate mecanismele.
Vreau să felicit Guvernul pentru programul SAFE. Dacă vorbim de NATO, să menționez programul destinat flancului estic (al alianței – n.r.), Santinela estului.
Există oportunități importante pentru industria națională de apărare. O să avem o creștere globală a producției militare, România are oameni calificați, locuri, industrii conexe, experiență…
Poziția geografică este o oportunitate. România poate să devină un punct de conectivitate Europa-Asia, Portul Constanța este oportunitate. Este foarte bine că în doi-trei ani va fi conectat și feroviar, și cu autostradă cu vestul Europei, Dunărea este o oportunitate, iar dacă vorbim de Strategia UE la Marea Neagră, a fost adoptat anul trecut.
În zona de tehnologie, chiar dacă nu suntem acum foarte bine organizați, România are potențial, avem calitatea forței de muncă și un sector privat competitiv.
Aș încheia oportunitățile cu românii din diaspora. Sunt milioane de oameni care s-au dovedit competitivi într-o piață mult mai competitivă ca a noastră și orice fel de colaborare cu acești oameni prin afaceri sau atragerea lor acasă poate să fie un uriaș plus pentru România.
În ceea ce privește ce este de făcut, iată ce ne propunem prin această strategie. În zona de apărare propriu-zisă, în mod evident, consolidarea capacităților de apărare, întărirea colaborării cu partenerii noștri, fie că vorbim de SUA, NATO, UE, fie că vorbim de relațiile bilaterale și am menționat câteva dintre programele în care suntem angrenați.
În zona politici externe ne propunem să consolidăm parteneriatele strategice și să întărim rolul nostru în formatele multilaterale. UE, NATO, B9, Inițiativa celor Trei Mări sunt locuri în care vocea României trebuie să se audă tot mai pregnant.
Susținerea Republicii Moldova este un obiectiv important. Vom sprijini în continuare Ucraina. Vom susține securitatea în Balcanii de Vest și vom susține integrarea statelor, e o condiție pentru viitor.
Marea Neagră este un punct important în politica noastră externă, este un punct vulnerabil, dar poate să fie o mare oportunitate.
În politica internă: Lupta anticorupție este foarte importantă, o coordonare mai mare a instituțiilor din domeniu, trebuie să prioritizăm marea corupție (combaterea, n.red.). Corectarea mecanismelor care întârzie judecarea cauzelor de corupție.
Trebuie să recâștigăm încrederea cetățenilor, iar asta este corelată cu lupta anticorupție”.
UPDATE: Întrebat miercuri de jurnaliști când va face numirile la conducerea serviciilor de informații, președintele a răspuns scurt: ”Probabil la începutul anului viitor”.
În contextul în care Serviciul Român de Informații nu mai are un director civil de doi ani și jumătate, din iulie 2023, când și-a dat demisia Eduard Hellvig, președintele Nicușor Dan a fost întrebat din nou de jurnaliști dacă nu consideră că este nevoie ”de un șef al SRI care să fie garanția că instituția va lupta cu atacurile hibride ale Rusiei și cu fenomenul corupției”.
”Până atunci, garantez eu”
Nicușor Dan a spus, din nou, că ”e nevoie de un director civil la SRI”: ”O să-l avem”.
”Până atunci, garantez eu”, a mai spus președintele, după ce a prezentat în Parlament Strategia Națională de Apărare a Țării.
Cât despre momentul în care vor fi numiți cei doi șefi ai serviciilor, Nicușor Dan a spus că ”probabil la începutul anului viitor”.
Numele vehiculate intens pentru șefia SRI și SIE
Încă din luna iunie, președintele Nicușor Dan spunea într-o conferință de presă că este nevoie de un director civil la SRI și că ”foarte probabil este nevoie de un nou director SIE”. SIE este condus, din 2018, de Gabriel Vlase, fost parlamentar PSD.
În 30 iulie, Nicușor Dan spunea că are ”trei, patru nume” în gând pentru șefia SRI. Tot atunci, el a spus că va numi șefii serviciilor ”în următoarele săptămâni”.
În octombrie, într-un interviu pentru Cotidianul, șeful statului a precizat că îşi doreşte nume din afara spectrului politic la șefia serviciilor de informații.
”Nu, eu cred că ce este important este ca aceste servicii să funcționeze. În momentul de față, bineînțeles că dacă vorbim de SRI, neavând ca intermediar un director civil, lucrez direct cu ei. Eu cred că în momentul ăsta funcționează”, a răspuns Nicușor Dan, chestionat dacă, după cinci luni de la preluarea mandatului de președinte, nu ar fi trebuit deja să numească șefi ai celor două servicii secrete.
În același interviu, șeful statului a fost rugat să comenteze și cele două nume vehiculate intens în spațiul public pentru preluarea conducerii SRI și SIE – Gabriel Zbârcea și Marius Lazurca.
”Evident că nu o să vă spun nimic din discuțiile pe care le-am avut și le avem pe subiectul ăsta. (…) Nu, am spus despre domnul Lazurca. Am spus că e o persoană pe care o cunosc, e o persoană competentă și o persoană care poate să exercite o funcție de nivel național. Asta e ce am spus și în momentul de față o exercită pe cea de consilier prezidențial”, a spus președintele.
Despre Gabriel Zbârcea, Nicușor Dan a precizat: ”Îl cunosc, da, bineînțeles. Am fost colegi în Liga Studenților în anii ’90-’92. (…) Eu am fost, cred că am fost mai des adversari cu casa domniei sale de avocatură. Am avut și o lungă discuție când eram primar, reprezentau o firmă cu care trebuia să gestionăm un contract, deci am avut contracte frecvente”.
Între timp, Marius Lazurca a fost numit, în 6 octombrie, consilier pe politică externă al lui Nicușor Dan, după ce a fost rechemat de președinte din funcția de ambasador al României la Mexic. De la 1 noiembrie, Nicușor Dan i-a mai dat un rol lui Lazurca la Cotroceni: consilier prezidențial pentru securitate națională.
Pentru șefia SRI, cel mai vehiculat nume până acum a fost cel al avocatului Gabriel Zbârcea. El are o vastă experiență în fuziuni, achiziții, dreptul energiei și al gazelor naturale, programe de achiziții militare și proiecte de securitate energetică în România și Republica Moldova, conform site-ului casei de avocatură.
Site-ul menționează și că Gabriel Zbârcea ”a avut un rol esențial în procesele de privatizare a întreprinderilor de stat, inclusiv în primele tranzacții de privatizare din România în domeniul electricității, petrolului și gazelor”. Firma de avocatură a lui Zbârcea a pledat împotriva statului român în cazul procesului legat de Roșia Montană, când a reprezentat firma din Canada care cerea României despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari.
UPDATE: SRI va avea o unitate specială dedicată luptei anticorupție. Nicușor Dan: ”Singura sa sarcină va fi să culeagă informații despre fenomenul de mare corupție”.
Președintele Nicușor Dan, după prezentarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării 2025-2030 în Parlament, a anunțat că, în cadrul Serviciului Român de Informații (SRI), va fi înființată o unitate specială a cărei singură sarcină va fi să culeagă informații despre fenomenul de mare corupție, asigurând totodată că noua abordare va evita implicarea SRI în cercetarea penală sau judecată, ca în perioada protocoalelor secrete cu DNA.
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut declarații miercuri, după ce a prezentat în Parlament ”Strategia Națională de Apărare a Țării 2025-2030”, despre fenomenul corupției ca vulnerabilitate a statului.
SRI va avea o unitate specială dedicată luptei anticorupție, anunță Nicușor Dan
Nicușor Dan transmite că o unitate specială din SRI se va ocupa de corupție și că singura sa sarcină va fi aceea de a culege informații despre fenomenul de corupție.
”Strategia are multe capitole, bineînţeles, dacă vorbim de sabotaj, de acte de culegere de informaţii, toate astea, serviciile vor avea aceleaşi atribuţii pe care le-au avut până acum. Noutatea este expres în zona de corupţie. SRI-ul este un serviciu de informaţii care are o împărţire pe departamente.
Unele se ocupă de contraspionaj, altele de sabotaj, de crimă organizată, de fel de fel de lucruri. Prin faptul că am pus în strategie foarte explicit capitolul corupţie, vom avea o unitate sau o secţiune din cadrul SRI-ului care se va ocupa de corupţie şi singura sa sarcină va fi să culeagă informaţii despre fenomenul de mare corupţie”, a explicat preşedintele.
Nicușor Dan a mai spus că implicarea serviciilor în cercetarea corupției nu va duce la o situație ca cea anterioară, când SRI și DNA colaborau în baza unui protocol secret.
”Trebuie să spunem foarte clar ce s-a întâmplat atunci. S-a întâmplat că Serviciul s-a dus şi în zona de cercetare penală şi s-a dus şi în zona de judecată, din păcate. Legea de atunci, din acea perioadă, nu spunea nici că Serviciul trebuie să se implice în cercetarea penală, nici că trebuie să se implice în judecată.
Întrebarea este care sunt mecanismele statului de drept care să prevină această implicare. Nu poate să fie decât, pe de o parte, controlul civil al activităţii, inclusiv al preşedintelui, şi pe de altă parte, instanţele de judecată. Vă garantez că nu ne întoarcem (la situaţia din trecut – n.r.)”, a afirmat Nicușor Dan.
UPDATE: Nicuşor Dan, declaraţie despre anularea alegerilor: Nu cunoaştem în momentul de faţă o parte dintre actorii care au fost implicaţi. Ştim cum s-a întâmplat, dar nu reuşim să identificăm cu precizie ce a fost în spate.
Preşedintele este de părere că tot ce s-a întâmplat în acea perioadă trebuie comunicat de către instituţiile statului, dar coordonat, ca un tot.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre anularea alegerilor de anul trecută, că nu cunosc în momentul de faţă o parte dintre actorii care au fost implicaţi în zona cibernetică. ”Ştim cum s-a întâmplat, avem inclusiv cantitativ nişte indicaţii, dar nu reuşim să identificăm cu precizie ce a fost în spate”, a mai spus şeful statului, la Parlament, după prezentarea Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării.
“Cât cunoaştem noi despre fenomenul alegerilor din 2024? Cunoaştem modul de operare. Nu cunoaştem, în momentul de faţă, o parte dintre actorii care au fost implicaţi în zona electronică, cibernetică. Nu ştim cine a fost…Ştim cum s-a întâmplat, avem inclusiv cantitativ nişte indicaţii, dar pe multe din aceste filiere nu reuşim să identificăm cu precizie ce a fost în spate”, a spus preşedintele.
El a menţionat că tot dă acest exemplu, şi anume că acum vreo patru luni a fost un raport al serviciilor secrete britanice care a dovedit, în sfârşit, că serviciile secrete ruseşti au fost în spatele unor operaţiuni din 2016-2018.
”E o muncă informativă specifică, durează”, a mai declarat preşedintele Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan: ”Evident că am informări despre tot ce s-a întâmplat din seara anulării alegerilor şi zilele imediate următoare, zilele cât a stat domnul Potra în ţară. În cel mai scurt timp posibil o să aveţi aceste informaţii.”
Preşedintele Nicuşor Dan a apreciat aducerea în ţară a mercenatului Horaţiu Potra, apropiat al fostului candidat la Preşedinţie Călin Georgescu, şi a precizat că a primit informări cu privire la tot ce s-a întâmplat după anularea alegerilor prezidenţiale din 2024. El crede că toate datele trebuie transmise publicului de către instituţiile statului.
Preşedintele Nicuşor Dan a vorbit, vineri, din nou, despre aducerea în ţară a mercenarului Horaţiu Potra: ”E bine că lucrul ăsta s-a întâmplat şi s-a întâmplat repede şi am felicitat ieri Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Interne. Asta înseamnă că instituţiile funcţionează pe această chestiune”.
Întrebat dacă a primit informări cu privire la colaborarea dintre mercenarul Potra şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, preşedintele a afirmat: ”Da, evident. Evident că am informări despre tot ce s-a întâmplat din seara anulării alegerilor şi zilele imediate următoare, zilele cât a stat domnul Potra în ţară”.
Preşedintele este de părere că tot ce s-a întâmplat în acea perioadă trebuie comunicat de către instituţiile statului, dar coordonat, ca un tot.
”Eu cred că e util ca toate lucrurile astea să fie puse împreună, adică să nu iasă instituţii ale statului şi să dea bucăţi de informaţie. Şi în cel mai scurt timp posibil o să aveţi aceste informaţii”, a mai declarat preşedintele.
Mercenarul Horaţiu Potra, apropiat al fostului candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, a fost adus, joi, în ţară din Dubai de către o escortă a Poliţiei Române.
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis că este o operaţiune care confirmă angajamentul ferm al statului român şi anume că ordinea constituţională se apără, iar cei suspectaţi de acţiuni împotriva acesteia ajung în faţa justiţiei.
Potra, fiul şi nepotul său au fost prezentaţi, vineri, magistraţilor de la Curtea de Appel Bucureşti, care urmează să se pronunţe cu privire la mandatele de arestare.

