Acasă Declarații Iohannis de la summitul NATO: ”Dăm mai mult decât cerem pentru că ne permitem, negociem să primim un alt sistem Patriot în schimbul celui donat Ucrainei”

Iohannis de la summitul NATO: ”Dăm mai mult decât cerem pentru că ne permitem, negociem să primim un alt sistem Patriot în schimbul celui donat Ucrainei”

0
0
334

Iohannis de la summitul NATO: ”Dăm mai mult decât cerem pentru că ne permitem, negociem să primim un alt sistem Patriot în schimbul celui donat Ucrainei”.

Mesajul lui Klaus Iohannis la Summitul NATO 2024 privind obiectivele României: ”Nu intenționăm să mergem la război”.

”Rusia rămâne cel mai mare risc pentru securitatea europeană şi euroatlantică, iar în faţa atacurilor Rusiei, NATO trebuie să fie pregătită să se apere, a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis, la Washington, unde participă la summitul Alianţei.

Iohannis: ”Pretenţia noastră este ca atunci când donăm sisteme gen Patriot, să fim compensaţi rezonabil. Se negociază şi în aceste zile cu partenerul american, cu NATO, s-au obţinut primele progrese. Dorinţa noastră, să primim un alt sistem Patriot.”

Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Washington, că pretenţia noastră este ca atunci când donăm sisteme de mare capacitate, gen Patriot, să fim compensaţi rezonabil iar aceste lucruri se negociază şi în aceste zile cu partenerul american, cu NATO şi deja sau obţinut primele progrese. Dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot, a mai spus turistul.

”În fața atacurilor hibride folosite de Kremlin, statele NATO trebuie să fie pregătite să se apere. Așadar, deciziile pe care urmează să le luăm în următoarele zile vor duce la acțiuni și mai eficiente pentru a consolida securitatea noastră. Unitatea şi solidaritatea reprezintă clar avantajul nostru strategic şi s-a văzut în anii de când a început agresiunea rusă împotriva Ucrainei foarte clar acest lucru”, a adăugat preşedintele român.

”Unitatea şi solidaritatea reprezintă clar avantajul nostru strategic şi s-a văzut în anii de când a început agresiunea rusă împotriva Ucrainei foarte clar acest lucru”, a subliniat Iohannis.

”Pretenţia noastră este ca atunci când donăm sisteme de mare capacitate gen Patriot să fim compensaţi rezonabil. Aceste lucruri se negociază şi în aceste zile cu partenerul american, cu NATO şi deja s-au obţinut primele progrese”, a spus Klaus Iohannis.

Iohannis a precizat că, atunci când se finalizează, vor face publice discuţiile. ”Vom fi într-o situaţie bună şi după”, a mai spus turistul de lux.

Klaus Iohannis a declarat, într-o conferință de presă din Washington, că România negociază cu SUA și NATO pentru a primi un alt sistem Patriot în locul celui donat Ucrainei. G4Media a transmis LIVE video și text declarațiile președintelui.

”Rusia rămâne cel mai mare risc pentru securitatea Europeană, dar și pentru securitatea eur-atlantică. În fața atacurilor hibride ale Kremlinului, statele NATO trebuie să fie pregătite.

Unitatea și solidaritatea reprezintă clar avantajul nstru strategic și s-a văzut în anii de când a început agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Summitul va marca progrese semnificative pentru descurajarea mai ales pe flancul estic.

Pentru noi e important ca regiunea Mării Negre să fie considerată de importantă strategică. O abordare mai structurată înseamnă un pachet de măsuri concrete, inclusiv creșterea prezenței aliate.

Noi am facilitat un coridor în Marea Neagră pentru tranzitul cererealelor ucrainene și am investit în infrastructură. România e unul dintre cei mai activi susținători ai viabilității economice a Ucrainei.

Aliații adoptă măsuri de întărire a apărării antiaereiene pe flancul estic. Asta sigur ne privește pe noi și ne amintim de situații în care drone au căzut pe tetoriul național.

Urmărim să ne asigurăm că planurile de apărare ale Alianței pe flancul estic pot fi realizate întocmai.

Am accentuat importanța mobilității militare și aici, la Washington, România se va alătura unui coridor de mobilitate militară alături de Bulgaria și Grecia.

Vrem să găzduim unități de comandă.

Vom definitiva realizarea unui comandament special realizat cu Bulgaria.

România susține ca perspectiva nord-atlantică pentru Ucraina să fie afirmată.

Vom agrea un sprijin sporit pentru alți parteneri vulnerabili afectați de războoi. Pentru noi importanța cea mai mare o acordăm R Moldova. În declarația finală, R Moldova e reflectată adecvat. Trebuie sprijinită să contracareze atacurile hibride ale Rusiei.

Acest summit va fi mai mult decât unul aniversar pentru că ne aflăm într-un moment care solicită o unitate mai puternică.

Răspunsuri la întrebări:

Q: Ce ne putem aștepta concret pentru întărirea conceptului de apărare avansată pe flancul estic?

A: Noi facem aceste lucruri: donăm Patriot, ajutăm ucraina, Moldova pentru că putem. Și cred că toată lumea ânțelege această afirmație foarte bine.

România s-a transformat dintr-un stat care se ruga de toată lumea să o sprijine într-un stat care poate să exporte securitate.

România a devenit mai sigură, mai puternică și mai implicată în ultimii 10 ani.

Pretenția noastră e ca atunci când donăm sisteme gen Patriot să fim recompensați adecvat. Acest lucru se negociază în aceste zile cu partenerul american, cu NATO. Când se finalizează, lucrurile vor fi făcute publice.

Q: Cum vă implicați după finalizarea mandatului?

A: Asta va arăta viitorul.

Q: Negocierile presupun un alt sistem Patriot pentru România sau e vorba despre alte echipamente?

A: În CSAT am discutat in extenso această chestiune și am dat un mandat MApN. Se negociază și dorința noastră este să primim un alt sistem Patriot la schimb, nu mâine, dar într-un viitor apropiat. Dar cred că vom reuși să obținem și sisteme care vor fi livrate mai repede legate de apărarea spațiului aerian.

Q: Cum a fost momentul anunțului candidaturii la țefia NATO?

A: Au fost discuții interesante, foarte bune, informale, toate discuțiile au fost unul la unul și în final am decis că soarta NATO e mai importantă decât soarta mea politică. Și înainte de finalizarea lucrurilor am decis să mă retrag.

Cred că e bine câteodată să vedem imaginea mai mare și să acționăm în consecință.

Q: Ce solicitări concrete vom avea la negocieri?

A: Obiectivul nostru e de a fi un stat cu apărare proprie puternică, cu armată puternică. Dorim consolidarea flancului estic, unitate și solidaritate între aliați. Aceste lucruri le solicităm dar și participăm la ele. Nu cerem fără să dăm, dar în ultima vreme cred că mai mult dăm, pentru că putem.

Q: V-ați întâlnit recent cu Joe Biden. Situația delicată din politica internă americană ar putea avea impact asupra relațiilor trans-atlantice și NATO?

A: Nu aș comenta cursa pentru președinția americană șți nici pe candidați. Americanii își vor alege un președinte care îi va reprezenta. Nu cred că se va schimba relația trans-atlantică sau vreo influență negativă asupra NATO. Sunt speculații care nu au un fundament real.

Q: Cum vedeți problema urșilor care au ajuns un pericol pentru România? Guvernul e depășit de această problemă?

A: Cred că s-a ajuns prea departe. Sunt foarte îngrijorat și m-a șocat evenimentul. SÂmbătă am fost eu pe un traseu în Bucegi și apoi să aflu că foarte aproape de locul unde m-ama flat s-a întâmplat ac nenorocire. Îmi place foarte rău pentru victimă, pentru familia ei.

Prblema cu urșii nu e deloc nouă și clasa politică a reacionat de fiecare dată punctual. E o mare emoție, se convoacă o ședință de guvern, se discută în Parlament și apoi trecem mai departe.

Dacă vrm să avem un turism sănătos, nu putea să lăsăm ca oamenii să fie omorîâi de animale, cum animalele nu trebuie omorâte pentru distracție. Trebuie găsită calea de mijloc.

Avem prea mulți urși, incidente când oameni sunt răniți sau uciși și nu se poate continua așa.

Nu sunt vânător, nici specialist, dar trebuie venit cu o lege care să repsecte toate nrmele europene, dar și viața oamenilor.

Nu putem să protejăm animale în detrimentul oamenilor.

Q: Despre reglementările privind supendarea permiselor la drugtest.

A: Ceva trebuie făcut și aici. Există probleme cu drogurile până și în școli.

Trebuie luate măsuri, dar aceste măsuri trebuie să fie corecte. De aceea, ordonanța trebuie dată când Guvernul are toate lucrurile pregătite, nu dăm ordonanța și apoi fugim după medici.

Și aici trebuie puși caii înaintea carului.

Q: Cum va avantaja calendarul alegerilor?

A: Cred că va funcționa. E puțin neobișnuit să avem 3 săptămâni la rând alegeri. Va fi avantajat omul de rând pentru că are șansa să pună ștapila pe cine dorește.

Cred că va exista înțelepciunea pentru ca coaliția să continue.

Q: CE avertizează că vom avea un deficit bugetar de 7%.

A: Nu mă aștept să avem criză, să creștem taxele.

Guvernul de după alegeri va trebui să ia măsuri pentru a crește colectarea și a găsi soluții la problemele de dezvoltare.

Guvernele românești nu au reușit să crească colectarea la un nivel rezonabil, ceea ce înseamnă că evaziunea este la cote mari, iar digitalizarea ANAF trebuie făcută pentru a crește colectarea.

De ce să lăsăm evazioniștii să se îmbogățească și Guvernul să fugă după bani?

Iohannis participă la summitul NATO la care se discută sprijinul militar pentru Ucraina.

România face parte din grupul statelor care au decis să doneze Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană Patriot.

Un anunț în acest sens a fost făcut de președintele SUA, Joe Biden, iar celelalte țări care fac parte din grup sunt SUA, Olanda, Germania și Italia.

Summit-ul are mize importante pentru securitatea noastră și va marca progrese decisive pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO în special de-a lungul Flancului Estic și la Marea Neagră, a mai explicat șeful statului.

”Pentru noi e important ca regiunea Mării Negre să fie considerată de importanță strategică. O abordare mai structurată înseamnă inclusiv creșterea prezenței aliate. Aliații adoptă măsuri de întărire a apărării aeriene pe flancul estic. Asta sigur ne privește pe noi, ne amintim de situații în care drone au căzut pe teritoriul național”, a mai declarat președintele.

Iohannis a mai spus că „România şi cetăţenii săi beneficiază de cea mai importantă garanţie de securitate din toate timpurile”.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Mitomanul Georgescu fugit din țară, răspândește din nou informații false folosite de propaganda rusă: ”NATO vrea să atace Rusia de la baza Kogălniceanu”

Facebook 137 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Mitomanul Călin Georgescu fugit di…