Acasă Declarații Klaus Iohannis: ”Cinicii de la PSD tergiversează trecerea legii prin Senat”

Klaus Iohannis: ”Cinicii de la PSD tergiversează trecerea legii prin Senat”

0
1
1,464

PSD. PESZEDE. pesede, pesedeu, pesedeul, pesediști și ”cinicii de la PSD tergiversează trecerea legii prin Senat”, au fost singurele cuvinte pe care președintele ANTI PSD a reușit să le citească cu o oarecare coerență de pe teleprompter.

Cinicul, botosul, junghiul, sideratul, cioclul, ipocritul și scrâșnitorul României, vorbește cu tupeu și ipocrizie despre funie în casa spânzuratului, vorbește despre ”cinismul” celor de la PSD!

Dar când premierul Ludovic Orban declara că sectorul Horeca mai poate aștepta încă vreo două luni că nu aduce atâția bani la buget, ăla nu tot cinism era? Dar când PNL-ul se referea la pensionari ca la ”niște asistați” atunci nu tot cinism era? Dar când tot guvernul PNL a declarat înt-un cor, că indexarea punctului de pensie de la 1 septembrie se va întâmpla conform legii în vigoare, ca acum să spună că nu mai au bani, aia nu tot cinism se numește? Dar când guvernul ”liberal” s-a raportat la asimptomaticii de covid, ca la niște pușcăriași, ăla nu tot cinism e?

Cu cinismul ca și cu cinismul, dar cu ipocrizia stă exponențial mai prost actualele ”autorități”!

Dacă PSD ar fi trecut prin cele două camere legea în forma propusă de PNL și dacă ieșea rău pentru actuala guvernare, PNL cu siguranță ar fi dat vina tot pe PSD, pentru că desigur, aceștia au majoritatea în Parlament!

Klaus Ioannis: ”Mă surprinde cinismul PSD. Tergiversarea legii carantinei și izolării poate costa viața a zeci, poate a sute de români.”

Președintele Klaus Iohannis a criticat PSD pentru amânarea votului pe proiectul de lege care reglementează carantina, izolarea și internarea pacienților confirmați cu COVID-19.

Din nefericire, pandemia este cea mai gravă criză sanitară din ultimul secol. De 100 de ani nu a mai existat o boală cu impact atât de profund. Și în România efectele devin din ce în ce mai vizibile. Azi avem 637 de cazuri noi și 30 de oameni au murit.

E greu de imaginat cum unii spun că nu e niciun pericol, că e o boală ușoară, ba adepții unor teorii conspiraționiste spun că nici nu există. Ba există și are un impact devastator.

E greu de luptat cu această boală.

Am spus săptămâna trecută că nu e momentul unei dispute politice.Sunt siderat de felul în care PSD reacționează în Prlament când e în discuție o lege foarte importantă, care reglementează izolarea și carantina. A fost introdusă în Parlament în regim de urgență, pentru că nevoie de ea.

PSD a venit cu argumente false. Guvernul nu avea cum să vină mai devreme, până când nu s-au publicat argumentele CCR.

PSD tergiversează această discuție. Și pe mine mă surprinde cinismul de care dă dovadă PSD, care privează Guvernul de un instrument necesar pentru combaterea pandemiei

E extrem de trist, e șocant. Această tergiversare poate costa viața a zeci, poate a sute de români.

Reiau apelul către Parlament: finalizați discuțiile adoptați o formă bună a legii, altfel veți fi moralmente răspunzători de moartea a zeci sau sute de români. Această tergiversare e intolerabilă.” a declarat Klaus Iohannis

Încarcă mai mult
Load More In Declarații
Comments are closed.

Vezi Și

Ciolacu anunţă plafonarea preţurilor la energie şi gaze până în primăvara lui 2025: ”Populaţia şi economia rămân în continuare protejate”

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Marcel Ciolacu anunţă plafonarea preţu…