
Prim vicepreședintele PNL a declarat că actualul edil șef și-a pierdut susținerea liberalilor și că partidul va avea trei candidați care vor concura pentru a câștiga titulatura de candidat al PNL la alegerile pentru Primăria București.
”Noi vrem să câștigăm Primăria Capitalei pentru că este o poziție cheie, e a doua ca importanță după Președinția României și se asemenea vrem să câștigăm Sectorul 1,2, și să păstrăm Sectorul 6. Astăzi, partidul testează trei nume: Sebastian Burduja, Rareș Bogdan și pe Ciprian Ciucu. Este clar că unul dintre noi trei va candida, iar eu voi candida în tandem doar cu Dan Motreanu, ca strateg și om de campanie. Iar dacă el merge președinte la București, atunci eu mă duc alături de el și-mi asum o candidatură.
Iese din orice discuție varianta susținerii de către PNL a lui Nicușor Dan, deși există voci în partid care spune că nu trebuie să încercăm să ne facem ostiliză dreapta și să nu dăm primăria din București stângii, din nou. PNL intră cu forță la alegerile de anul viitor, iar Primăria Capitalei nu va mai fi câștigată la peste 30%. Probabil că, la alegerile europarlamentare, fiecare formațiune politică va merge pe cont propriu. Noi, PNL, mergem prin noi înșine, dar mai vedem.
”Președintele României, în decembrie 2024, trebuie să fie de dreapta”.
Însă, din punctul meu de vedere, președintele României, în decembrie anul viitor, trebuie să fie unul de dreapta. Este o garanție pentru păstrarea liniei europene, euroatlantice a țării. Dreapta politică reală din România este Partidul Național Liberal, care are o istorie și o poziționare destul de clare. După care avem PMP, partid conservator, membru al Partidului Popular European (PPE). De asemenea, în zona dreptei se revendică, dar am anumite suspiciuni, cei din REPER, partidul lui Dacian Cioloș. De asemenea, avem USR și partidul lui Ludovic Orban.
Cred că sub marea flamură galben albastră a PNL trebuie să adunăm toți oamenii care au avut de-a face cu dreapta românească. Tocmai de aceea, avem și proces de fuziune cu ALDE, care e aproape finalizat. La PPE probabil că vor adera și alte formațiuni europene, noi negociem cu partide din Italia, Olanda și Cehia. AUR se revendică drept partid suveranist, din grupul conservatorilor europeni, alături de TIFF din Polonia și FIDESZ, din Ungaria.”, a declarat Rareș Bogdan.
Au trecut 3 ani din mandatul de primar general al lui Nicușor Dan, iar dacă tragem o linie observăm că mai nimic din ce a promis nu a reușit să pună în practică. Vorbim aici de de termoficare, clădiri cu risc seismic, trafic, iar per total nu există o viziune clară în ceea ce privește dezvoltarea Bucureștiului din toate punctele de vedere. De-a lungul mandatatului său, edilul Capitalei a fost implicat în mai multe conflicte și nu a găsit soluții pentru a le rezolva.
Înainte să ajungă primarul Capitalei, Nicușor Dan părea mereu foarte sigur pe el în ceea ce privește rezolvarea marilor probleme ale Bucureștiului. În realitate, după 3 ani de mandat, Bucureștiul arată deplorabil sub conducerea acestuia. Oameni fără apă și căldură, multe clădiri vechi care stau să se prăbușească, străzi neasfaltate, maidanezi care ucid oamenii și copaci prăbușiți prin oraș.
”Am atribuit contracte private pentru înlocuirea conductei, am avut ghinion cu războiul din Ucraina care a întârziat livrarea de conductă”, a spus Nicușor Dan.
Neregulile nu se opresc aici. Potrivit România Liberă, primarul capitalei a tocat aproape jumătate de miliard de lei de la persoanele cu nevoi speciale, în mod ilegal, pe motiv că a tăiat cheltuielile inutile.
În vara acestui ani Nicuşor Dan a avut de prezentat un bilanţ referitor la zece teme prioritare date de PNL. Rezultatul? Bilanțul lui Nicușor Dan este tot zero. Nici una dintre cele 10 teme nu a fost îndeplinită de către edil.
Robert Negoiță, primarul sectorului 3 a susținut într-o conferință că a făcut demersuri pentru a recupera terenul retrocedat din parcul IOR. Edilul a anunțat un miting la primărie prin care va solicita edilului general, Nicuşor Dan, implicarea municipalităţii în instanţă în dosarul care vizează anularea retrocedării a 12 hectare din parc.
De-a lungul timpului și Andrei Caramitru a avut conflicte cu primarul Bucureștiului. Fostul consilier al liderului USR face acuzații dure la adresa lui Nicușor, și spune că edilul lasă rețelele de furt din bugetul primăriei să se desfășoare la maxim. Caramitru acuză că este vorba de sume de bani semnificative, iar Nicușor Dan ignoră acest fenomen.
Un alt scandal în care Nicușor a fost implicat este cel cu gunoiul blocat în zona Băneasa. Reprezentanții Romsilva, dar și mai mulți voluntari au organizat o actiune de igienizare în pădurea din nordul capitalei, însă edilul Bucureștiului nu le-a permis acest lucru.
În ciuda tuturor promisiunilor nerespectate, dar și a scandalurilor nerezolvate, edilul capitalei spune că are multe motive pentru care oamenii să-l voteze pentru un alt mandat.