Acasă Alegeri Marcel Ciolacu, și-a lansat oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale: ”Nu vreau să fiu un preşedinte care urăşte şi dezbină”

Marcel Ciolacu, și-a lansat oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale: ”Nu vreau să fiu un preşedinte care urăşte şi dezbină”

0
0
27

Marcel Ciolacu, și-a lansat oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale: ”Nu vreau să fiu un preşedinte care urăşte şi dezbină”.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a lansat oficial candidatura la alegerile prezidențiale. Acesta și-a prezentat duminică, la Palatul Parlamentului, Proiectul pentru România.

Candidatului PSD la alegerile prezidenţiale, premierul Marcel Ciolacu, şi-a lansat duminică proiectului de ţară, anunţând că propune un plan de investiţii publice de 155 de miliarde de euro în următorii cinci ani, în domenii precum infrastructură, educaţie, sănătate, tehnologie, agricultură şi industrii competitive,

”Nu vreau să fiu un preşedinte care urăşte şi dezbină”, a afirmat Ciolacu, adâugând că, dacă va câştiga, va pune interesele economice ale României pe primul loc. De asemenea, Ciolacu a reiterat ideea că România nu va fi atrasă în războiul care se derulează în apropiere.

PSD a organizat, duminică, evenimentul de lansare a Proiectului de ţară al lui Marcel Ciolacu, candidatul formaţiunii la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024.

Evenimentul a avut loc în Bucureşti, Palatul Parlamentului – Salonul de ”Recepţii”.

Evenimentul a fost deschis de Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte PSD, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii.

”Candidez la preşedinţie pentru că iubesc România şi cred în potenţialul ţării şi mai ales cred că avem o şansă istorică în faţă. În următorii cinci ani, putem fi a zecea economie a Uniunii Europene. Şi acesta trebuie să fie obiectivul nostru strategic. Pentru asta nu avem timp de pierdut, trebuie să începem de acum să construim o economie puternică, pentru că economia este temelia oricărui stat sigur şi prosper.

Fără o economie puternică nu putem vorbi nici de venituri mai mari, nici de servicii de sănătate şi educaţie de calitate, mai ales, şi nici de bani pentru sport. În plus, doar printr-o economie consolidată putem ajunge la masa deciziilor pe plan extern”, a spus liderul PSD, în cadrul evenimentului desfăşurat la Palatul Parlamentului.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a anunţat, duminică, la evenimentul de lansare oficială a candidaturii sale la Preşedinţia României, că are un plan pentru dezvoltarea României şi propune un set de priorităţi naţionale cu cinci obiective, scrie News.ro. Acestea sunt: creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, reindustrializarea ţării, finalizarea autostrăzilor, şanse egale la educaţie şi sănătate, respect pentru românii din Diaspora. De asemenea, Ciolacu a adăugat că îşi mai propune protejarea tinerilor de consumul de droguri şi stoparea declinului demografic.

”Eu cred că, următorii cinci ani sunt vitali pentru dezvoltarea României. De aceea, îmi propun un parteneriat real între Preşedinte şi Guvern pentru a întări economia. Voi fi acolo unde oamenii au nevoie.

În acest sens, am pregătit acest plan pentru România. Un set de priorităţi naţionale cu cinci obiective fundamentale: creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, reindustrializarea ţării, finalizarea autostrăzilor, şanse egale la educaţie şi sănătate, respect pentru românii din Diaspora.

În egală măsură, acest plan abordează şi teme fundamentale pentru a putea construi un viitor mai sigur al naţiunii noastre: protejarea tinerilor de consumul de droguri şi stoparea declinului demografic”, a transmis, duminică, Marcel Ciolacu, în cadrul evenimentului de lansare a candidaturii.

El a precizat că îi va aduce lângă el pe toţi cei care pot contribui la realizarea acestui plan, indiferent de apartenenţa lor politică sau ideologică. Totodată, Marcel Ciolacu a prezentat şi câteva măsuri adoptate de când este premier.

”Am crescut veniturile românilor, pensiile şi salariul minim. Am protejat populaţia şi economia, plafonând preţurile la energie şi alimentele de bază. Am investit miliarde de euro şi am creat 500 de mii de noi locuri de muncă. Am început să unim regiunile ţării prin autostrăzi.

În următorii ani însă, trebuie să facem o transformare profundă: să trecem de la o economie bazată pe consum din import la o economie care creşte prin investiţii în industrie, producţie internă şi export”, a explicat preşedintele PSD.

Ciolacu propune un plan de investiţii publice de 155 de miliarde de euro şi a anunţat că cea mai mare miză o reprezintă reindustrializarea României.

”Şi pentru asta, propun un plan de investiţii publice de 155 de miliarde de euro în următorii 5 ani! Investiţii în infrastructură, educaţie, sănătate, tehnologie, agricultură şi industrii competitive.

Însă, cea mai mare miză este reindustrializarea ţării. Cu investiţii de peste 10 miliarde de euro anual în industrie, vom putea produce în ţară tot ce este esenţial pentru economia naţională”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu, candidatului PSD la alegerile prezidențiale, şi-a prezentat, duminică, proiectului de ţară, precizând că în calitate de preşedinte îşi va folosi toată energia pentru ca România „să se dezvolte în pace şi linişte”, dar şi că ţara noastră îşi va moderniza armata şi va investi în industria de apărare.

”Trăim timpuri complicate şi, de aceea, vreau să spun acum şi aici un lucru foarte clar: ca preşedinte, îmi voi folosi toată energia pentru ca România să se dezvolte în pace şi linişte. România nu va fi atrasă în niciun război! Pacea şi stabilitatea sunt fundamentale pentru dezvoltarea ţării noastre. Securitatea noastră este garantată sută la sută prin Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii şi prin apartenenţa la NATO. Da, ne vom moderniza armata şi vom investi în industria de apărare, pentru că este firesc să o facem, dar modernizarea armatei nu înseamnă serviciu militar obligatoriu, ci profesionist”, a spus liderul PSD, în cadrul evenimentului desfăşurat la Palatul Parlamentului.

El a subliniat că susţinerea Ucrainei este „vitală pentru a asigura pacea” României.

”Nu ne dorim vecini noi la graniţa de est! Vom continua să sprijinim independenţa şi suveranitatea Ucrainei. În paralel, trebuie să fim pregătiţi să participăm la reconstrucţia Ucrainei, atunci când războiul va lua sfârşit. România a făcut un efort financiar, logistic şi uman extraordinar pentru a susţine Ucraina”, a declarat premierul.

Ciolacu a pledat pentru extinderea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, pentru a aduce „marele capital american în economie, dar şi pentru a moderniza armata şi a dezvolta industria locală” de armament. A subliniat, de asemenea, că România va continua să fie un „partener de încredere” în cadrul Uniunii Europene, dar şi că este necesar ca „vocea României este auzită şi respectată” atunci când se iau decizii importante.

Ciolacu: ”Am obţinut deja o mare victorie pentru România la Bruxelles”

”Am obţinut deja o mare victorie pentru România la Bruxelles. Pentru prima dată de la aderare, România are un vicepreşedinte al Comisiei Europene. Am demonstrat că se poate, atunci când acţionezi strategic şi ai un plan. Şi vă spun acum: până la sfârşitul anului, vom avea aderarea completă la Schengen. Am îndeplinit condiţiile tehnice pentru a călători, de anul viitor, fără vize în Statele Unite. Iar în 2026, cel mai important program de ţară, România va intra în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, ceea ce ne va pune în rândul statelor dezvoltate, cu tot ceea ce implică acest lucru – investiţii, dezvoltare, creştere a nivelului de trai”, a spus el.

România va continua să acorde o atenţie „specială” relaţiei cu Republica Moldova, unde azi au loc atât alegeri prezidenţiale, cât şi un referendum pentru parcursul european al ţării, a adăugat Ciolacu.

”Avem o singură variantă: sprijin total pentru Maia Sandu şi Guvernul de la Chişinău. Singura garanţie că Republica Moldova îşi va păstra orientarea pro-europeană! Îi îndemn pe toţi cetăţenii moldoveni să aleagă Europa, dezvoltarea şi un trai mai bun! Viitorul nostru comun este în Uniunea Europeană”, a afirmat liderul PSD.

Totodată, s-a angajat că în mandatul său, „toţi românii vor şti pe ce cheltuie” preşedintele banii publici.

Marcel Ciolacu a mai promis că, în calitate de preşedinte, va pune interesele economice pe primul loc în relaţiile externe. Astfel, în deplasări va merge cu o aeronavă „cât mai mare pentru delegaţii economice puternice”.

”Vreau să fiu alături de şefii celor mai importante companii româneşti, aşa cum fac de fapt toţi liderii statelor dezvoltate”, a spus el.

Marcel Ciolacu a mai susţinut „revitalizarea şi consolidarea” identităţii culturale şi spirituale şi a pledat pentru o „multiplicare” a modelului Via Transilvanica, „un real motor de regenerare şi dezvoltare” economică.

”Vreau ca produsele tradiţionale româneşti să cucerească şi pieţe noi din întreaga lume, pentru că aceasta este datoria noastră către statul român şi către generaţiile care vor urma”, a mai spus candidatul PSD.

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, duminică, un mesaj în ziua ”istorică” a votului din Republica Moldova. Moldovenii îşi aleg preşedintele şi decid dacă vor să intre în Uniunea Europeană.

”O zi istorică pentru Republica Moldova. Sunt convins că, la finalul ei, Republica Moldova va fi cu un pas mai aproape de Uniunea Europeană – acolo unde ne putem construi împreună viitorul”, a scris premierul Marcel Ciolacu, duminică, pe Facebook.

Peste 3,3 milioane de moldoveni sunt aşteptaţi la secţiile de vot, duminică. Aceştia urmează să-şi aleagă viitorul preşedinte, dar şi să decidă dacă vor modificarea Constituţiei în vederea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Încarcă mai mult
Load More In Alegeri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

După ce în campanie își asuma că nu va crește TVA, Nicușor Dan cedează, se decredibilizează și îl desemnează pe Ilie Bolojan pentru funcția de premier

Facebook 60 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce în campanie își asuma că nu…