Acasă Declarații Nicuşor Dan de la Bruxelles, refuză invitaţia lui Trump de a face parte din Consiliul pentru Pace: ”Noi putem avea doar statut de observator, deocamdată”

Nicuşor Dan de la Bruxelles, refuză invitaţia lui Trump de a face parte din Consiliul pentru Pace: ”Noi putem avea doar statut de observator, deocamdată”

0
0
18

Nicuşor Dan refuză politicos invitaţia lui Trump de a face parte din Consiliul pentru Pace: ”Noi putem avea doar statut de observator, deocamdată”

Președintele Nicușor Dan a vorbit, joi, despre condițiile în care ar da curs invitației președintelui Donald Trump, de a participa pe 19 februarie la reuniunea Consiliului Păcii, inițiat de liderul de la Washington.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi seară, după participarea la reuniunea informală a Consiliului European, că momenta România nu va face parte din Consiliul pentru Pace, ci ăşi va rezerva doar statutul de observator.

Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, la Bruxelles, că există tensiuni între Uniunea Europeană și Statele Unite în ceea ce privește NATO, în contextul în care Washingtonul a cerut statelor membre să își consolideze capacitățile de apărare și să nu se bazeze exclusiv pe sprijinul american în cazul unui conflict.

”Șeful statului” a făcut aceste precizări în marja unei ședințe a Consiliului European, unde liderii UE au discutat despre competitivitatea economică, industria europeană și apărarea comună. Nicușor Dan a arătat că în cadrul reuniunii au fost exprimate poziții critice privind ritmul în care Uniunea reacționează la provocările actuale.

”În discuția de astăzi nu a fost ca la Congresul 14, s-au spus niște lucruri dureroase. S-a spus că față de acum doi ani industria de oțel a pierdut. Toată lumea e de acord că Europa nu se mișcă destul de repede. Sunt lucruri care în funcționarea uniunii nu se mișcă repede. Legat de NATO nu este o surpriză. Există această doctrină americană încă din primul mandat al președintelui Trump care spune că preocuparea SUA este Pacificul și că trebuie să echilibrăm contribuția între SUA și Europa.

S-a discutat astăzi că consiliul trebuie să se concentreze pe apărarea europeană, dar în ceea ce privește înzestrarea europeană statele UE sunt conștiente de ce trebuie să facă pe un orizont mediu și lung. Există reacții diplomatice și ați văzut în ultimii ani, o accelerare a discuțiilor pe care UE le are cu India, cu Mercosur pentru relații comerciale”, a declarat Nicușor Dan.

Întrebat dacă a discutat cu partenerii americani despre o posibilă întâlnire cu Donald Trump și dacă ar merge la reuniunea Consiliului de Pace, președintele a explicat că România poate avea doar statut de observator.

”Pentru că există și estimez că multe luni vor exista nepotriviri între carta acestei organizații și cartele organizațiilor din care facem parte, nu putem avea alt statut decât cel de observator. Am discutat și cu alți lideri, și ei fac același lucru, având aceleași constrângeri, discutăm care poate să fie statutul observatorilor la această reuniune. Este un răspuns pe care organizatorii trebuie să ni-l dea.

În tipul acesta de reuniuni multilaterale există discuții de un minut, de cinci minute, se mai întâmplă, dar pe noi ne preocupă definirea observatorului.”, a răspuns Nicuşor Dan.

Referitor la participarea României la Consiliul pentru Pace din 19 februarie, șeful statului a reiterat că statutul este limitat la cel de observator.

”Există în momentul acesta. Vor exista nepotriviri între carta acestei organizații și carta din care noi facem noi nu putem avea un alt statut decât de observatori. Discutăm care poate fi statutul observatorilor la această reuniune” a declarat Nicușor Dan.

„Cel mai important este să clarificăm care este (statutul observatorilor). Există în momentul acesta – și estimez că multe luni din momentul acesta vor exista – nepotriviri între Carta acestei organizații și documente internaționale la care noi suntem parte.

Noi nu putem avea un alt statut decât cel de observator. Asa cum a fost făcută invitația acum 4 – 5 zile, ea a fost făcută pentru membri.

Acum, că vin de la această reuniune (informală a Consiliului European), am discutat și cu alți lideri. Și ei fac același lucru, având aceleași constrângeri pe care noi le avem.

Nicușor Dan: ”Ce ne preocupă pe noi este ce înseamnă statutul unui observator în Consiliul Păcii.”

Discutăm care este, care poate să fie statutul observatorilor la această reuniune și este un răspuns pe care organizatorii trebuie să ni-l dea.

Și în funcție de asta o să luăm decizii”, a răspuns Nicușor Dan.

El a fost întrebat și în legătură cu o eventuală întâlnire cu președintele Trump, dacă se va deplasa pe 19 februarie în capitala americană.

„La tipul acesta de reuniuni multilaterale există discuții de un minut, există discuții de 5 minute. Se mai întâmplă, dar ceea ce ne preocupă pe noi în momentul asta este definirea observatorului și ce am putea noi să facem acolo (în Consiliul Păcii, n.r.)”, a spus președintele.

Prezența ca membru permanent în Consiliul lui Trump implică plata unui miliard de dolari

România a primit invitația de a participa la Consiliul pentru Pace, inițiat de președintele american Donald Trump, însă nu a confirmat încă participarea, comunicând că analizează în ce măsură anumite prevederi ale Cartei Consiliului pot fi revizuite sau interpretate astfel încât să fie pe deplin compatibile cu obligațiile internaționale deja asumate de statul român.

Consiliul Păcii a fost lansat oficial de Donald Trump la sfârşitul lunii ianuarie 2026.

Conform liderului american, scopul său este rezolvarea conflictelor globale.

Acest obiectiv asumat ar putea submina rolul Organizaţiei Naţiunilor Unite, conform opiniilor unor experți.

Invitația de a participa la organizația fondată de Trump a fost tratată cu prudență de guverne din întreaga lume iar între timp state importante de pe continentul european, între care Italia și Polonia, au refuzat-o net.

Cei mai mulți dintre aliaţii occidentali tradiţionali ai SUA s-au arătat rezervați în legătură cu subiectul.

Calitatea de membru permanent în Consiliu implică achitarea sumei de un miliard de dolari.

UPDATE: România ar putea adera la moneda euro. Nicușor Dan: „Putem să atingem criteriile în trei-patru ani”.

Nicușor Dan, despre trecerea României la euro: ”Este benefică”. În ce an ar urma să se întâmple

Președintele Nicușor Dan a făcut declarații joi-seară, după reuniunea din Belgia a Consiliului European. Șeful statului a răspuns apoi la întrebările jurnaliștilor, prilej cu care a făcut precizări importante despre trecerea României la moneda unică europeană.

Întrebat în ce măsură consideră oportună începerea unei discuții serioase privind trecerea României la euro, Nicușor Dan a răspuns că adoptarea monedei unice va fi ”benefică”, iar orizontul de timp pentru îndeplinirea indicatorilor necesari acestui proces este de ”trei-patru ani”.

”Trecerea României la euro este benefică. Cu cât economia ta este mai integrată într-o economie care permite firme care se desfășoară pe spații mai largi, cu atât firmele alea vor fi mai productive, cu atât vei avea mai multe locuri de muncă bine plătite în țara sa. Trebuie să intri în niște indicatori în care noi putem să ne propunem să fim într-un orizont de trei-patru ani”, a spus președintele.

Ca să aderi trebuie să ai și pe deficit și pe datorii niște indicatori pe care noi ne putem propunem să fim într-un orizont de 3-4 ani de acum încolo”.

Despre Europa cu două viteze, Nicușor Dan a spus că România nu susține să existe la nivelul UE categorii diferite de țări:

„Nu se pune problema ca în mod administrativ în cadrul UE să existe categorii diferite de țări. Când am avut dezbaterea pe legea privind emisiile de carbon, sunt grupuri de țări care constată că au obiective comune și se reunesc pentru a se armoniza. Asta este tot.

În discuția de azi n-a fost ca la Congresul XIV, s-au spus lucruri dureroase. Toată lumea e de acord că Europa nu se mișcă suficient de repede. Sunt lucruri pe care, în funcționarea Uniunii, trebuie să punem presiune ca să se întâmple cu o viteză adaptată la timpurile pe care le trăim”.

Președintele Nicușor Dan a făcut declarații de presă, joi seară, după ce a participat la reuniunea informală a liderilor din cadrul Consiliului European, la Castelul Alden-Biesen din Belgia.

UPDATE: Nicușor Dan, la finalul Consiliului European: „Comisia s-a obligat să vină cu scenarii pentru stabilirea prețurilor la energie”

Subiectul energiei s-a aflat în centrul dezbaterilor, Nicușor Dan precizând că „Europa nu este competitivă din cauză că prețul la energie este mult mai mare decît în SUA sau China”.

„Comisia s-a obligat să vină până la Consiliul următor cu niște scenarii pe mecanismul de stabilire a prețurilor. S-a discutat de mecanismul ETS, prețurile plătite de companii când emit carbon, unde discuțiile au fost destul de contondente între susținători ai ETS, între țări care și-au dezvoltat industria de producție pe regenrabile și țări care nu au făcut-o la același nivel și suferă cum e și România”, a spus NIcușor Dan.

El a părecizat că liderii europeni au fost de acord că creșterile de preț la energie au fost cauzate în special ca urmare a speculatorilor care operează pe partea de certificate care nu ar trebui să fie admiși în sistem.

„Cu oarecare reținere din partea unor țări care produc energie ieftină din regenerabile, se conturează o majoritate care își dorește ca Europa să investească într-o adevărată rețea de energie electrică, astfel încât să avem cu adevărat o piață unică și un preț unitar”, a subliniat Nicușor Dan.

„Una dintre preocupări este coborârea prețului energiei”

Nicușor Dan a spus că Comisia s-a angajat să vină cu mai multe propuneri legate de prețurile energiei la următorul Consiliu.

„Una dintre preocupări este coborârea prețului energiei, legată de competivitatea companiilor. Comisia s-a angajat să vină cu o propunere pentru al 28-lea regim pentru companii, un sistem unic prin care companiile să se înregistreze oriunde în Europa. Această dezbatere se va sfârși la sfârșitul anului 2026. În iunie, vom avea o dezbatere pe ETS – certificate pentru gaze cu efect de seră”.

Nicușor Dan a spus că liderii europeni se opun unei piețe europene protecționiste: „Pe partea de competitivitate externă lucrurile au fost simple, a exsitat un acord: nu dorim o piață protecționistă în Europa, în schimb pentru anumite practici neconcurențiale, Europa trebuie să răspundă repede pentru a-și proteja anumite sectoare economice”.

Președintele a spus că reprezentanții mediului economic se plâng de faptul că birocrația e mult prea mare.

„Unul dintre exemple, banii pe care companiile îi cheltuie pentru conformarea la anumite reguli sunt de două ori mai mari decât banii pe care companiile îi plătesc pentru cercetare. Asta este necompetitiv. Comisia s-a angajat să vină cu o propunere pentru acest al 28-lea regim al companiilor. Va exista o metodă prin care la alegere, să aleagă să constituie o companie într-o țară membră sau să meargă pe acest al 28-lea regim și să aibă o companie care să activeze oriunde în Europa”.

Nicușor Dan a mai spus că România trebuie să accelereze digitalizarea pentru a atrage investiții:

„Ne dorim ca astfel de companii să activeze, dar infrastructura pe care o accesează trebuie să fie digitalizată. Noi trebuie să digitalizăm interacțiunea pe care diferite companii o au cu statul român”.

Un alt obiectiv ambițios este de a termina piața unică: „În momentul acesta suntem la jumătate, nu există o adevărată piață unică a băncilor și capitalurilor, pe zona comunicațiilor și zona de energie.

Tocmai pentru ca Europa să rămână în competiția globală e nevoie de stimularea unor domenii care nu pot crește doar cu bani privați, cum ar fi zona de inteligență artificială, industrie aerospațială”.

UPDATE: Nicușor Dan, atac dur la adresa CCR: ”Evident că este o tergiversare”. Reforma pensiilor speciale, amânată pentru a cincea oară

Joi, 12 februarie, președintele Nicușor Dan a participat la reuniunea informală a Consiliului European, convocată de președintele António Costa, la Castelul Alden Biesen din Regatul Belgiei.

Printre subiectele abordate, șeful statului a vorbit și despre reforma pensiilor speciale. Acesta a subliniat necesitatea unei asumări clare și rapide.

”Nu vreau să comentez foarte mult pentru că este o autoritate care are libertatea de apreciere, dar este o problemă pe care societatea o vrea rezolvată, eu vreau o asumare. Evident că este o tergiversare”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan, despre dezbaterile CCR pe pensiile magistraților: ”E o problemă care trenează. Îmi doresc o asumare din partea Curții”

”Evident că e o tergiversare, o vedem cu toții”.

Curtea Constituțională a României a decis o nouă amânare a unei decizii în privința legii privind pensiile magistraților, a cincea astfel de tergiversare a unei hotărâri. Decizia a fost reprogramată pentru 18 februarie.

Ședința judecătorilor CCR din 11 februarie durat mai puțin de o oră. Toți cei nouă judecători au fost prezenți, după ce Gheorghe Stan și-a întrerupt concediul.

Nicușor Dan, nemulțumit de tergiversarea adoptării bugetului: ”Pentru a da un mesaj piețelor financiare, ideal ar fi fost ca bugetele să fi fost anunțate încă din mai-iunie 2025”
Bugetul de stat pe anul 2026 urmează să fie adoptat de Parlament la sfârșitul lunii februarie 2026, conform declarațiilor premierului Ilie Bolojan și oficialilor guvernamentali. Președintele Nicușor Dan este de părere că adoptarea bugetului este târzie și că ar fi fost de preferat ca bugetul să fi fost anunțat încă din prima jumătate a anului trecut, „pentru a da un mesaj piețelor financiare”.

Președintele Nicușor Dan spune că nu se va implica în discuțiile Guvernului privitoare la buget, întrucât aceasta este responsabilitatea Guvernului. Șeful statului a ținut, însă=, să sublinieze faptul că deficitul țării noastre a scăzut de la 9,5 la 7,6.

”Ideal ar fi fost, inclusiv in momentul mai-iunie anul trecut, eu am spus ca tocmai pentru a da un mesaj pietelor financiare, ar fi fost bine ca bugetele sa fie anuntate atunci. Am numit un guvern, mai departe, in afara de a participa la niste discutii, responsabilitatea e in alta parte. Ar fi fost bine sa avem un buget inainte de 1 ianuarie. Însă mesajul cel mai bun, care a venit cu un cost pentru Romania, este că deficitul a scăzut de la 9,5 la 7,6”, a declarat președintele Nicușor Dan la finalul reuniunii informale a liderilor din cadrul Consiliului European, care s-a desfășurat în Belgia.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că proiectul de buget urmează să fie trimis Parlamentului pentru aprobare ”undeva în jurul datei de 20 februarie”.

”Principalele provocări ale bugetului ţin de încadrarea în deficit și ţin de absorbţia de fonduri europene. Anul acesta va fi un an de vârf al fondurilor europene pentru că se închide programul PNRR, unde avem de absorbit peste 10 miliarde de euro până în luna august”, a mai spus Bolojan cu privire la proiectul de buget pe anul în curs, amânat din cauza discuțiilor din coaliție.

Premierul a spus că ținta stabilită de Ministerul Finanțelor și Comisia Europeană în privința deficitului este de aproximativ 6,2%, iar Guvernul își propune ca inflația la finalul anului să scadă până la aproximativ 4%.

Deficitul bugetar pe anul 2025 a fost de 7,65%, respectiv 146,03 miliarde de lei, în timp ce rata anuală a inflației din România este de 8,6% – cea mai mare din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate recent de Eurostat.

UPDATE: Nicușor Dan îl critică dur pe George Simion: ”A mulţumit SUA că ne-a scos din Visa Waver. Nu a fost primit de nimeni în Statele Unite”.

Președintele Nicușor Dan a comentat joi seară, 12 februarie, acuzațiile omului de afaceri Dragoș Sprînceană potrivit cărora liderul AUR, George Simion, a făcut lobby în Statele Unite pentru ca România să fie exclusă din programul Visa Waiver.

Președintele Nicușor Dan a declarat că nu deține informații suplimentare față de cele apărute în spațiul public, dar a subliniat lipsa de credibilitate a liderului AUR pe plan internațional. Întrebat despre afirmațiile omului de afaceri Dragoș Sprînceană cu privire la George Simion, șeful statului a atras atenția asupra unor episoade recente legate de suveranist.

”Nu am mai multe informații decât aveți dumneavoastră pe chestiunea asta, însă ce este relevant este că același om politic român a mulțumit în urmă cu 8-9 luni Statelor Unite că ne-au scos din acest program. Și, de asemenea, că același om politic, cu o numeroasă delegație, n-a fost primit de nimeni în Statele Unite. Asta e relevant pentru credibilitatea pe care oamenii aceștia o au pe plan internațional”, a spus Nicușor Dan joi seară.

Anterior, președintele afirmase pe scurt că Simion ”n-a fost primit de nimeni în Statele Unite”, apreciind că acest fapt spune multe despre poziția internațională a liderului AUR.

Dragoș Sprînceană, afacerist român stabilit în SUA, care fusese propus de premierul Marcel Ciolacu la începutul anului 2025 pentru rolul de ”emisar special” în relația dintre România și Statele Unite, a lansat recent acuzații legate de programul Visa Waiver. Acesta susține că George Simion i-a recunoscut că a făcut lobby în Statele Unite pentru ca România să fie scoasă din program, cu scopul de a obține capital electoral împotriva Coaliției de guvernare.

În replică, reprezentanții AUR au spus că afirmațiile lui Dragoș Sprînceană reprezintă ”păreri personale” și nu au legătură cu realitatea.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

În plin scandal MAE, Bolojan bagă ticăloșia ministresei Țoiu, sub preșul de la Vitoria: ”Facem tot ce este posibil”, Ponta cere anchetă: ”Nu am intervenit”

Facebook X Messenger WhatsApp Telegram Yahoo Email În plin scandal MAE, Bolojan bagă ticăl…