Penalul Vlad Voiculescu, rezumă cam ce le va declara vineri anchetatorilor DNA, în dosarul vaccinurilor și susține că, atunci când semna, nu știa ce semnează.
Cine a decis câte vaccinuri se cumpără în pandemie și cine a semnat contractul? Vlad Voiculescu: Contractul era semnat de reprezentantul mandatat de CNCAV – un cercetător angajat al MAPN.
Achizițiile de vaccinuri COVID-19 în pandemie au fost ”decise și semnate” de premierul de la acea vreme, Florin Cîțu, ”care nu ieșea niciodată din cuvântul președintelui”, sau ”de cei cărora le-a dat mandat” – Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV), afirmă fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, cu o zi înainte de a fi audiat în premieră de DNA în acest dosar AAșa fusese pusă masa înainte de alegerile din decembrie 2020”, arată Vlad Voiculescu.
Fostul ministru mai spune, în ceea ce privește contractul de achiziție a vaccinurilor, că acesta ”era semnat electronic practic de reprezentantul mandatat de CNCAV – un cercetător angajat al MAPN (Institutul Cantacuzino), cel care avea cheia unică de decriptare a contractului transmis de Comisia Europeană”.
Penalul corupt, Vlad Voiculescu, unul dintre candidații USR la alegerile europarlamentare, mai spune că nu și-a pus problema să facă un pas în spate în politică din cauza acestui dosar deoarece ”nu există nicio urmă de îndoială asupra corectitudinii” sale.
Fostul ministru al Sănătății admite că „toată povestea asta îmi afectează familia, viața, timpul”, dar afirmă că nu are emoții că ar putea fi condamnat într-un astfel de dosar: ”Mă miră întrucâtva că toți cei care și-au asumat deciziile pe vaccinare acum și-au înghițit limba și mă deranjează că media a uitat pe cine vedea la televizor în fiecare zi vorbind despre vaccinare și cine erau șefii lor.”
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, va fi audiat de procurorii anticorupție, vineri, la ora 10:00 în dosarul vaccinurilor. El a explicat, ce le va declara procurorilor.
”Eu n-am fost în cercul de comandă. Nu trebuie să-mi probez nicio nevinovăție”, spune fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.
”Mâine aștept să-mi spună ei (procurorii DNA – n.r.). mie ceva, și anume de ce sunt acuzat și cum fundamentează lucrurile acestea. Le voi spune, dacă mă întreabă, de asemenea, cum au stat lucrurile. Ministerul Sănătății și eu personal, ca ministru al Sănătății, nu eram nici în circuitul informațional, nici în cel decizional cu privire la vaccinuri”, a declarat Vlad Voiculescu, la Decisiv.
El mai spune că diferența de timp dintre contractele încheiate pentru achiziția de vaccinuri, cu care el nu avea treabă, și semnarea formularelor de comandă de către el a fost de câteva săptămâni.
”Formular de comandă nu înseamnă contract. În referatul procurorului se explică foarte clar, de asemenea să semnarea sau nesemnarea formularului de comandă nu are niciun impact asupra obligației asumate de către România”, a precizat Vlad Voiculescu.
Totodată, fostul ministru al Sănătății mai spune că ”eu nu trebuie să-mi probez nicio nevinovăție. Procurorul trebuie să probeze nevinovăția”.
Prejudiciul în care fostul premier, Florin Cîțu, și foștii miniștri Sănătății, Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu, sunt acuzați de abuz în serviciu, se ridică la suma de un miliard de euro.
”În conformitate cu prevederile constituționale și legale, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României și Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față de trei persoane, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea.
Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoanele respective are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.
În prezenta cauză, în contextul menționat mai sus, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.
Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”.
Vlad Voiculescu: Într-o măsură mult mai mică decât mi-aș fi dorit. Cred că pentru orice om de bun simț e greu de crezut că eu, ca ministru al Sănătății, am fost pur și simplu pus pe tușă în această chestiune, dar așa au stat lucrurile. Deciziile se luau la Cotroceni, mai târziu fiind inclus în circuit și domnul Florin Cîțu care niciodată nu ieșea din cuvântul președintelui. Unde am reușit să îmi impun punctul de vedere a fost în deciziile pe care am reușit să le aduc la masa guvernului: de exemplu, impunerea procentului de 75% din vaccinuri care să meargă cu prioritate către bătrâni și bolnavi.
CNCAV a fost direct în coordonarea premierului și subordonarea SGG.
Echipa mea și CNCAV au avut diferențe de viziune pe aproape fiecare subiect relevant. De câteva ori am ieșit și public – vezi cazul centrelor secrete pentru speciali. De zeci de ori am semnalat intern lucrurile care nu funcționau. Asta nu înseamnă că tot ceea ce a făcut CNCAV a fost greșit și cu atât mai puțin că ar fi fost ilegal, pentru că presupun că mă veți întreba și despre dosarul mult discutat săptămâna trecută. Au fost intenții bune, enorm de multă muncă și destui oameni capabili.