Nicuşor Dan o apără pe Diana Buzoianu: ”Nu văd vreun motiv să nu funcționeze coaliția sau să plece vreun ministru”
Criza apei din Prahova și Dâmbovița generează primele tensiuni majore în actuala coaliție, după ce liderul PSD, Sorin Grindeanu, i-a transmis premierului Ilie Bolojan trei solicitări ferme de restructurare în zona de mediu, vizând inclusiv demiterea ministrului Mediului, Diana Buzoianu (USR).
Președintele României, Nicuşor Dan, aflat în vizită oficială în Franța, a fost întrebat despre posibilitatea ieșirii PSD de la guvernare și despre presiunile exercitate asupra ministrului Mediului.
Răspunsul său a fost ferm, cu nuanțe menite să calmeze spiritele politice: ”Bineînțeles că printre așteptările pe care oamenii le au față de politicienii din funcții de conducere sunt și tipul acesta de declarații, unde pe anumite situații administrative se cer demisii. Dar trebuie să facem diferența între declarații politice, discuții interne care răzbat la dvs. și acțiune politică. În momentul acesta, în planul actului politic, nu văd vreun motiv să nu funcționeze coaliția sau să plece vreun ministru.”
Preşedintele PSD, Grindeanu a declarat marţi că în şedinţa PSD s-a discutat despre ministrul USR al Mediului, Diana Buzoianu, el afirmând că o să încerce să aibă o întâlnire astăzi cu prim-ministrul Ilie Bolojan şi după ce va discuta cu acesta apoi va anunţa ceea ce doreşte PSD.
Mai mulţi reprezentanţi ai PSD i-au cerut demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, în urma crizei apei potabile din Prahova şi Dâmboviţa.
Solicitarea ca aceasta să plece de la minister a fost făcută inclusiv la dezbaterea de luni, din plenul Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului, când PSD şi AUR au cerut demisia ministrului USR.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a transmis marţi, după ce Sorin Grindeanu i-a cerut demisia, că această solicitare vine fix în săptămânile în care trebuie să fie negociată în coaliţie reorganizarea Romsilva. Ea precizează că a cerut tăierea drastică a numărului de directori iar PSD a zis că acceptă 12 direcţii regionale, dar ”să rămână câte un directoraş şefuţ şi la nivel de judeţ – adică să nu schimbăm nimic, doar să adăugăm nişte structuri regionale”. ”Rămân în această funcţie cât mai pot curăţa din stricăciunile din ultimii 35 de ani”, este mesajul ministrului.
Declarația vine în contextul în care Sorin Grindeanu i-a cerut premierului demiterea Dianei Buzoianu, revocarea conducerii Apelor Române numite de USR și desființarea companiei ESZ Prahova prin trecerea atribuțiilor către Consiliul Județean, în cadrul Hidro Prahova.
Solicitările au fost prezentate chiar în ziua în care PSD și-a analizat, în forurile interne, poziția față de prestația ministrului Mediului, pe fondul nemulțumirilor locale și al reacțiilor negative din teritoriu.
Liderul PSD a fost întrebat public despre responsabilitățile în gestionarea crizei apei, răspunzând că este imposibil să nu existe vinovați și că, în opinia partidului său, responsabilitatea ar trebui asumată de conducerea Apelor Române. Președintele Nicușor Dan a fost invitat să comenteze această poziție, întrebarea adresată fiind directă: dacă vede posibilă rămânerea USR la guvernare în acest context și ce răspuns ar trebui să dea ministrul Buzoianu.
Nicu a evitat în mod vizibil să alimenteze conflictul și a cerut distincție între politică și administrație:
”Sunt declarații politice, discuții interne care ajung la dvs., dar în acest moment nu există un motiv politic real pentru ca vreun ministru să plece sau pentru ca această coaliție să se rupă.”
Scandalul a pornit după ce, la finalul lunii noiembrie, zeci de mii de oameni din 13 localități din Prahova și Dâmbovița au rămas fără apă potabilă. Lucrările efectuate la acumularea Paltinu au dus la o scădere a nivelului apei, iar fenomenelor hidrologice asociate codului portocaliu au amplificat turbiditatea și încărcarea cu aluviuni, afectând calitatea apei brute.
IGSU a anunțat că a fost necesară distribuirea masivă de apă potabilă și menajeră din rezervele de stat, iar populația a fost avertizată că apa de la robinet nu poate fi consumată sau folosită la gătit ori igienă până la noi analize.
Premierul Ilie Bolojan a precizat că reluarea furnizării se face gradual, iar potabilitatea nu poate fi garantată înainte de ”cel puțin 72 de ore” de verificări DSP. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a susținut public că a urmărit ”restabilirea cât mai rapidă a alimentării”, dar a avertizat că pot exista în continuare perturbări din cauza lucrărilor hidrotehnice.
Reprezentanții Apelor Române au transmis, la rândul lor, că situația nu se poate remedia ”de azi pe mâine”.
Nicuşor Dan: ”Niciodată, în politică, nu-ţi alegi cu cine trebuie să faci 50 plus unu la sută, dar interesul este ca noi să avem o coaliţie stabilă, ca să proiecteze stabilitate pentru România
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, despre anunţul PSD privind o analiză internă cu privire la rămânerea sau nu la guvernare că niciodată, în politică, nu-ţi alegi cu cine trebuie să faci 50 plus unu la sută, dar interesul este ca noi să avem o coaliţie stabilă, ca să proiecteze stabilitate pentru România.”
”Dincolo de declaraţii, să ne uităm la acţiunea politică şi să ne uităm la cadrul mai larg în care România se află. România are nevoie de stabilitate, România are nevoie de investiţii, România are nevoie de încrederea celor care au investit deja în titluri de stat, în datoria pe care România o are. Ăsta este interesul public şi, faţă de interesul public, în opinia mea, partidele trebuie să se raporteze la el, când iau decizia. Şi cred că niciodată, în politică, nu-ţi alegi cu cine trebuie să faci 50 plus unu la sută, dar interesul este ca noi să avem o coaliţie stabilă, ca să proiecteze stabilitate pentru România”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, despre anunţul preşedintelui PSD Sorin Grindeanu că urmează o analiză în partid privind rămânerea sau nu la guvernare a PSD.
Întrebat dacă ar susţine o coaliţie sau un guvern ar putea să fie minoritar, şeful statului a precizat că nu vrea să ne lansăm în tipul acesta de discuţii.
”Eu am spus de mai multe ori că am avut un interes naţional pentru o stabilitate şi o coaliţie pro-europeană largă, România, şi partidele au reacţionat la acest interes naţional, deşi în momentul formării coaliţiei şi a guvernului, pentru mulţi dintre ei ar fi fost mai util şi mai profitabil electoral să rămână în opoziţie. Şi suntem în acelaşi context şi eu sunt foarte optimist că o să rămânem în ea”, a mai spus preşedintele Nicuşor Dan.
UPDATE: Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD, că au hotărât să intre într-o analiză internă legată de participarea partidului la guvernare.
El a precizat că la final, vor da un vot şi vor decide în consecinţă. Despre termenul pentru luarea deciziei privind rămânerea a guvernare, Grindeanu a spus că acesta este când se va prezenta bugetul de stat pe 2026, la finalul lunii ianuarie.
UPDATE: Sorin Grindeanu i-a cerut lui Bolojan demiterea de urgență a ministrului Mediului, Diana Buzoianu. Ce alte solicitări a avut președintele PSD.
Tensiunile din interiorul coaliției de guvernare au escaladat marți, după ce președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut premierului Ilie Bolojan demiterea ministrului Mediului, Diana Buzoianu, precum și măsuri drastice privind structurile USR din subordinea Ministerului Mediului. Solicitările au fost formulate în contextul crizei apei potabile din Prahova și Dâmbovița și al acuzațiilor potrivit cărora ministerul ar fi gestionat deficitar situația.
Sorin Grindeanu a solicitat nu doar demiterea Dianei Buzoianu, ci și demiterea conducerii USR de la Apele Române și desființarea ESZ Prahova, prin trecerea acesteia la Consiliul Județean Prahova, în cadrul Hidro Prahova.
Premierul Ilie Bolojan a transmis că analizează cererile și așteaptă rapoartele oficiale înainte de a lua o decizie, potrivit surselor Gândul.
Înaintea întâlnirii cu șeful Executivului, Sorin Grindeanu a confirmat public că în interiorul PSD a fost deschis subiectul demiterii Dianei Buzoianu.
”Nu vă ascund că s-a deschis acest subiect în ședința de astăzi. O să încerc să am o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan pe acest subiect. Dați-mi voie să nu fac niciun anunț până atunci. Așa e corect”, a spus Grindeanu.
Social-democrații o acuză pe ministra Mediului că ”a pus în pericol viața și sănătatea a sute de mii de oameni” și că ar fi putut declanșa o ”criză majoră de sănătate publică” după ce a propus ca locuitorii din zonele afectate să primească apă menajeră prin rețelele de apă potabilă, în pofida opoziției DSP. Pe fondul acestor acuzații, PSD insistă că demisia sau demiterea ministrului este necesară.
În schimb, președintele Nicușor Dan a aruncat responsabilitatea asupra companiei Apele Române, declarând că instituția ar fi principalul vinovat pentru criza apei potabile din Prahova și Dâmbovița.
Criza a izbucnit după ce apa provenită din Barajul Paltinu a devenit extrem de tulbure, într-un mod pe care operatorul local nu l-a putut trata. Zeci de mii de locuitori au rămas fără acces la apă potabilă, iar autoritățile locale și parlamentare au cerut explicații urgente și demiteri la nivel central.
Diana Buzoianu a respins ferm solicitările de demisie, insistând că responsabilitatea legală pentru calitatea apei aparține structurilor locale și operatorilor din teritoriu. Ea a argumentat că documentele interne arată clar că riscul de turbiditate era cunoscut de ESZ Prahova și de Administrația Bazinală Buzău-Ialomița, însă informațiile nu au ajuns nici la autoritățile locale, nici la primari, nici la Minister. De aceea, Buzoianu a cerut la rândul ei demiterea conducerii acestor instituții.
În declarațiile sale publice, ministrul a condamnat și “atacurile politice” care, spune ea, distorsionează grav realitatea tehnică a situației și transformă o criză administrativă complexă într-o dispută politică.
Premierul Ilie Bolojan a transmis anterior că nu intenționează să o demită pe ministra Mediului, subliniind că atribuțiile pentru gestionarea situațiilor de acest tip sunt clar distribuite către instituțiile subordonate. Șeful Guvernului consideră că un ministru nu poate fi făcut responsabil pentru deciziile sau erorile unor directori cu responsabilități precise.
Totuși, Bolojan a cerut un raport urgent privind situația apei, urmând ca, pe baza concluziilor tehnice, să fie stabilită eventual responsabilitatea celor implicați.
UPDATE: Ministra rezistă trage cu dinții de funcție. Reacția Dianei Buzoianu după ce PSD i-a cerut demisia: ”Eu am cerut tăierea drastică a numărului de directori”
Tensiunile din interiorul coaliției de guvernare cresc, iar Diana Buzoianu trage în continuare să-și mențină statutul în Guvern. Dacă va mai avea o carieră politică sau nu după acest fiasco, este de dezbătut. Însă, în loc să-și paseze vina prin băncile parlamentului, o întrebare mai presus de demisia ministrei reziste ar trebui să preocupe capetele luminate ale puterii: ce facem cu oamenii care au rămas fără apă potabilă, chiar înainte de sărbători?
Tensiunile din interiorul coaliției de guvernare au escaladat marți, 9 decembrie 2025, după ce președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut premierului Ilie Bolojan demiterea ministrului Mediului, Diana Buzoianu. Pe lângă asta, liderul social-democraților a cerut măsuri drastice privind structurile USR din subordinea Ministerului Mediului.

