
Și ”Contele de Armagnac” Fenechiu, ca un adevărat ”liberal”, sare ca ars: ”Nu o să avem alegeri pe 15 şi 29 septembrie, asta e cât se poate de evident”.
Ciolacu este un personaj suficient de experimentat, nu cred că doreşte să rişte stabilitatea României, spune liderul PNL, care propune o soluţia de compromis.
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat marţi, despre negocierile din coaliţie privind data alegerilor prezidenţiale, că nu o să avem alegeri pe 15 şi 29 septembrie, asta e cât se poate de evident, însă poate exista orice altă variantă din cele trei discutate. Despre o posibilă rupere a coaliţiei, el a precizat că liderul PSD Marcel Ciolacu este un personaj suficient de experimentat şi nu crede că doreşte să rişte stabilitatea României.
Senatorul PNL a afirmat în emisiunea România Politică de la Prima News că au fost avansate mai multe date privind alegerile prezidenţiale, în coaliţie, care au fost analizate succesiv, unele tura trecută, unele astăzi, iar vineri urmează se încerce închiderea situaţiei.
”Până atunci, fiecare echipă de negociere va verifica ce are de verificat în fiecare partid. Probabil că vineri se vor înţelege şi hotărârea de guvern să poată fi dată săptămâna viitoare. Nu o să avem alegeri pe 15 şi 29 septembrie, e clar, asta e cât se poate de evident, însă poate exista orice altă variantă din cele trei care au fost discutate, cum le vor agrea echipele de negociere”, a explicat Fenechiu.
Întrebat ce se întâmplă dacă ministrul Cătălin Predioiu nu vine cu HG-ul vineri, senatorul a precizat că procedural, ministrul este cel care iniţiază hotărârea.
”Eu îl cunosc pe Marcel Ciolacu, este un om serios, şi din punctul acesta de vedere, relaţia sa cu Nicolae Ciucă, încrederea pe care şi-au acordat-o unul altuia şi toleranţa în a discuta toate prproblemel au fost o parte a succesului acestei coaliţii, care nu a fost foarte simplă. Fără îndoială, fiecare lider are planuri, structurile de partid au nevoie de alternative, dar am convingerea că atât dl Ciucă cât şi dl Ciolacu în esenţă caută o soluţie transparentă şi care să fie bună pentru România şi pentru români”, a ţinut să precizeze Fenechiu.
Despre o rupere a coaliţiei în cazul în care nu se va ajunge la un acord, Fenechiu a spus: ”Eu cred că în momentul în care am făcut o coaliţie şi am stabilit că deciziile le luăm prin consens, ele trebuie luate prin consens. Când cineva îmi suplineşte acordul de voinţă într-o manieră în care nu îl înteresează părerea mea, înseamnă că nu mai are nevoie de mine”.
”Dar repet, Marcel Ciolacu este un personaj suficient de experimentat şi de matur şi nu cred că doreşte să rişte stabilitatea României, atât prezentă cât şi cea pe viitor, pentru faptul că există şi în partidul său şi la noi oameni care bagă băţul prin gard, oameni cre tot felul de interese şi care se bucură de faptul că există probleme”, a completat senatorul liberal.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că liberalii vor ca alegerile prezidenţiale să aibă loc potrivit calendarului constituţional şi anume pe 10 şi 24 noiembrie, însă sunt dispuşi şi la o data intermediară convenită de comun acord cu partenerii de coaliţie. El a subliniat că PNL nu va ieşi de la guvernare şi nici nu va remania vreun ministru. Afirmaţiile vin după şedinţa coaliţiei şi faptul că purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu a spus că ministrul de Interne Cătălin Predoiu are două hotărâri de Guvern pe masă, cea cu 15 septembrie şi cea cu 29 septembrie, pentru scrutinul prezidenţial.
Purtătorul de cuvânt al PSD. Lucian Romaşcanu, a declarat marţi că ministrul de Interne, Cătălin Prediu are două HG pe masă, cea cu 15 septembrie şi cea cu 29 septembrie, el preciând că acesta trebuie să decidă împreună cu PNL, care dintre aceste date le sunt convenabile. Am făcut concesia către PNL. Nu putem, din cauză că unii s-ar putea să nu ajungă în turul doi, să modificăm data alegerilor, a mai spus Romaşcanu. Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că liberalii vor ca alegerile prezidenţiale să aibă loc potrivit calendarului constituţional şi anume pe 10 şi 24 noiembrie, însă sunt dispuşi şi la o data intermediară convenită de comun acord cu partenerii de coaliţie. El a subliniat că PNL nu va ieşi de la guvernare şi nici nu va remania vreun ministru.
Data alegerilor prezidențiale stârnește un haos. PSD îi cere ministrului de Interne să emită HG cu data alegerilor prezidențiale.
Marți, 25 iunie, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat că liderii coaliției de guvernare nu s-au înțeles cu privire la data alegerilor prezidențiale.
Liderii coaliției de guvernare nu s-au pus de acord pe tema alegerii datei pentru alegerile prezidențiale, așa că purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a spus marți, la sediul central al partidului, că îl așteaptă pe ministrul liberal de Interne pentru a a dopta HG în care să aleagă data de 15 sau 29 septembrie penru primul tur al alegerilor prezidențiale.
”În februarie-martie s-a decis un calendar pentru tot anul electoral, dl Ciucă a înaintat data de 15 septembrie (pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, n.red.). Între timp, colegii liberali au venit săptămâna trecută cu o nouă propunere enunțată de dl Ciucă ca 29 septembrie să fie data primului tur al alegerilor. Din pacate, azi au fost încercări de modificare a acestor date.
PSD nu poate fi de acord cu transformarea săptămânală a calendarului electoral pentru că nu candidăm singuri, trebuie să fie un calendar predictibil. În cursul săptămânii rămâne ca dl Predoiu, care are pe masă două HG, cu datele de 15 sau 29, fiind ministru PNL, să decidă care din aceste date sunt convenabile, noi facem concesia să acceptăm și data de 29”, a declarat Romașcanu.
Coaliția de guvernare n-a reușit să se hotărască asupra datei pentru alegerile prezidențiale. PSD ar vrea în septembrie, iar PNL se opune. Liberalii îi acuză de populism pe colegi și susțin că în septembrie vor fi recalculate milioane de pensii, nefiind timp suficient pentru dezbateri electorale serioase.
”Insistăm pentru luna septembrie pentru că așa ne-am înțeles. Este o decizie a unor oameni responsabili care conduc cele mai mari două partide din România, o decizie votată în forurile de conducere ale partidelor și care politic, dacă stăm să ne uităm, are și plusuri, are și minusuri și pentru unii, și pentru ceilalți, dar este o decizie asumată.
Nu poți să vii acum și să spui: dumneata vrei atunci, că atunci ți-e mai bine, că după aia să venim noi și să spunem: nu, dumneata vrei atunci, că atunci este posibil ca unul dintre candidații dvs să intre în turul 2. Este o decizie asumată, motiv pentru care cerem respectarea cuvântului dat”, a spus Lucian Romașcanu.
